Partidele care nu au candidat la alegeri nu vor putea să aibă grupuri parlamentare

Comisia de revizuire a Constituţiei a aprobat un amendament potrivită căruia formaţiunile politice ce nu au candidat în alegeri nu vor putea să-şi constituie grupuri parlamentare, chiar dacă, prin sciziuni şi racolări, ar ajunge la număul minim de parlamentari pentru formarea unui grup, informează România TV.
Iulian Tudor
07 iun. 2013, 10:44
Partidele care nu au candidat la alegeri nu vor putea să aibă grupuri parlamentare

Partidele nou constituite vor avea dificultăţi în a se infiltra în Parlament prin intermediul racolărilor. Chiar dacă noile formaţiuni vor convinge parlamentari să li se alăture, aceşti parlamentari nu vor putea să se reunească în grupuri parlamentare, cu avantajele care decurg din posibilitatea de a activa într-un asemenea grup.

Amendamentul susţinut de către USL are ca scop introducerea în mod explicit a acestei interdicţii în Constituţie, după ce în legislatura trecută UNPR a beneficiat de o interpretare a Regulamentului Camerei Deputaţilor şi de o decizie a Curţii Constituţională astfel încât a putut să aibă grup parlamentar, deşi membrii acestui grup nu au candidat în alegeri sub sigla USL, ci cu sub cele ale partidelor pe care le-au părăsit.

Dacă va rămâne în forma finală a Constituţiei, prevederea va funcţina ca un mijloc de descurajare a traseismului politic, dar numai pentru outsiderii spectrului politic, în timp ce partidele vechi nu vor avea dificultăţi în recurge în continuare la racolări.

Printre noile partide ce ar putea avea dificultăţi în a convinge parlamentari să li se alăture, din cauza imposibilităţii de a forma grupuri parlamentari, ar putea fi partidul ce se constituie pornind de la fundaţia Mişcarea Populară. Alte potenţiale victime ale prevederii ar putea fi liberalii din jurul lui Andrei Chiliman, în eventualitatea în care acesta va decide să transforme Iniţiativa România Liberală într-un partid politic.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi informații în cazul fetei de 13 ani care și-a înjunghiat tatăl pentru a-și salva mama! Ce a declarat viceprimarul localității
Fanatik.ro
Cristiano Bergodi și-a ieșit din nou din minți! Scandal uriaș după Dinamo – U Cluj 2-1: italianul, ținut cu greu și eliminat!
Capital.ro
Ziua care va avea 25 de ore. De ce este atât de diferită trecerea României la ora de iarnă
Playtech.ro
Ai văzut pomi cu trunchiul învelit în alb? Motivul pentru care grădinarii fac asta toamna
Adevarul
Reclama românească în care Trump este ironizat subtil: „Nu se crede buricul pământului și nu provoacă conflicte”. Reacțiile internauților străini
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de 4 ani și-a pierdut viața pe patul de spital, după ce a fost infectată cu difterie
iamsport.ro
Atacantul a refuzat oferta de la FCSB și a semnat cu rivala roș-albaștrilor pe un salariu mai mic: ”Dacă nu dădeam gol, mă dădea Becali afară!”
MediaFlux
Se dau pensii mai mari. După doi ani de suspendare, creșterea pensiilor e semnificativă
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat