O maşină cu elevi s-a răsturnat pe DN 15D

O maşină din judeţul Ialomiţa, condusă de o profesoară şi în care se aflau patru elevi, s-a răsturnat, vineri seară, pe DN 15D Vaslui - Roman, după ce autoturismul a derapat din cauza aluviunilor aduse de ape pe şosea.
Filip Stan
07 iun. 2013, 17:54
O maşină cu elevi s-a răsturnat pe DN 15D

Un grav accident a avut loc, vineri seara, pe raza localităţii Cănţălăreşti, pe DN 15D Vaslui – Roman, după ce femeia aflată la volan, o profesoară din judeţul Ialomiţa, a pierdut controlul asupra direcţiei, iar maşina s-a răsturnat în şanţul de pe marginea şoselei.

În fapt, conducătoarea auto nu a mai putut controla maşina după ce a derapat pe aluviunile aduse de ape pe şosea.

„Din spusele profesoarei şi ale celor patru elevi, niciuna dintre persoanele aflate în maşină nu a suferit răni grave. S-a solicitat intervenţia Ambulanţei pentru ca victimele accidentului să fie transportate la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale şi efectuarea unor investigaţii de specialitate”, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Vaslui, Maria Costea, potrivit Mediafax.

Cei patru elevi însoţiţi de profesoara lor se duceau cu o maşină particulară spre municipiul Iaşi, unde urmau să participe la un concurs şcolar.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un fenomen rar ar putea da peste cap vremea în Europa! Ce se întâmplă cu vortexul polar și la ce să se aștepte România
Fanatik.ro
Ultimul mesaj pe care MM Stoica l-a trimis colaboratorilor de la FCSB. Ce le-a transmis oamenilor după ce a plecat de la echipă
Capital.ro
Sacul lui Moș Crăciun: idei de cadouri pentru familie, prieteni și alte obligații. Cât costă darurile potrivite pentru fiecare
Playtech.ro
Sensul giratoriu, explicat pe înțelesul tuturor. Când ai prioritate și când trebuie să cedezi trecerea. Video
Adevarul
Mârâieli în PSD. Unii baroni, revoltați că partidul pierde cei mai mulți primari la comasare. Plus mândria locală SURSE
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
S-a aflat motivul pentru care femeia din Galați și-a pierdut viața la doar 10 minute după ce a plecat din spital: „Mama ta este sănătoasă tun”
iamsport.ro
Șocant! Prunea a indicat o pădure din România în care ar exista extratereștri: 'Este plină. Am fost într-o noapte să văd ce se întâmplă'
MediaFlux
Lista orașelor din România care vor dispărea
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România