Rusalii 2024, tradiții, obiceiuri şi superstiţii. Ce e bine să faci ca să scapi de Iele. Este interzis scăldatul şi certatul

Rusaliile sau Pogorârea Duhului Sfânt, una dintre cele mai vechi sărbători creştine. Sunt multe tradiţii şi obiceiuri care trebuie respectate timp de două zile.
Alina Costache
23 iun. 2024, 06:54
Rusalii 2024, tradiții, obiceiuri şi superstiţii. Ce e bine să faci ca să scapi de Iele. Este interzis scăldatul şi certatul

Rusalii 2024. Ortodocşii sărbătoresc, duminică şi luni, Cincizecimea sau Pogorârea Sfântului Duh peste sfinţii apostoli, cunoscută în popor drept Duminica Mare sau Rusaliile, ocazie cu care se încheie ciclul pascal: Învierea, Înălţarea şi Pogorârea Duhului Sfânt. În unele zone, oamenii îşi împodobesc casele şi gospodăriile cu ramuri de tei, nuc, plop sau stejar, pentru a alunga răul şi bolile.

Sărbătoarea Rusaliilor este una dintre cele mai vechi sărbători creştine, împreună cu cea a Paştilor, fiind prăznuită încă din vremea sfinţilor apostoli. Până către sfârşitul secolului al IV-lea şi începutul secolului al V-lea, Cincizecimea era o dublă sărbătoare: a Înălţării Domnului şi a Pogorârii Sfântului Duh. Ulterior, sărbătoarea a fost separată, Cincizecimea rămânând numai ca Pogorâre a Duhului Sfânt.

În unele zone ale ţării, în sâmbăta Rusaliilor se împart oale împodobite cu flori şi cu un colac deasupra, pentru pomenirea morţilor. În duminica Rusaliilor, se împart farfurii frumos împodobite pentru cei vii.

Rusalii 2024. Este cruce roşie în calendar, se spală sau de Sânziene? Ce spune Biserica Ortodoxă

Întrucât Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt într-o legătură nemijlocită, lunea de după duminica Rusaliilor este consacrată proslăvirii Sfintei Treimi, sărbătoarea Rusaliilor având astfel două zile.

În credinţa populară, Rusaliile reprezintă spiritele morţilor, numite în popor Iele sau zâne rele

Cuvântul Rusalii provine din latinescul „rosalia”, care simbolizează sărbatoarea trandafirilor, dar reprezintă şi fetele împăratului Rusalim, despre care se credea că aveau puteri magice şi seduceau oamenii, pedepsindu-i pe cei care nu le respectau.

În credinţa populară, Rusaliile sunt spiritele morţilor care, după ce au părăsit mormintele la Joimari şi au petrecut Paştile cu cei vii, refuză să se mai întoarcă în locurile lor de sub pământ şi încep să facă rele oamenilor.

Rusalii 2024. Pentru a le îmbuna, oamenii, care evitau să le spună Rusalii, le-au dat diferite nume: iele, zâne sau frumoase. Există superstiţia că aceste spirite stau pe lângă izvoare şi pot, prin cântecele lor, să ia minţile oamenilor şi să-i îmbolnăvească. Boala seamană, se spune în popor, cu o transă ce nu poate fi înlăturată decât de puterea dansului căluşarilor.

Obiceiul  căluşarilor de Rusalii, foarte vechi, este cunoscut mai ales în localităţile Conteşti, Lisa, Năsturelu, Bragadiru şi Zimnicea. Bătrânii satelor cred că, dacă eşti bolnav, de Rusalii te poţi face bine după ce vătaful căluşarilor trece cu pasul peste tine.

În Oltenia, grupuri de câte şapte-opt căluşari merg din casă în casă pentru a colinda şi a alunga spiritele rele, iar oamenii îi întâmpină cu frunze de nuc, cu pelin, usturoi, apă şi sare.

Tradiţii şi obiceiuri de Rusalii 2024

De Rusalii, se leagă şi alte tradiţii şi obiceiuri, care diferă de la o regiune la alta. În unele zone, oamenii îşi împdobesc casele şi gospodăriile cu ramuri de tei, nuc, plop sau stejar, pentru a alunga răul şi bolile. Ramurile de tei au o simbolistică aparte în această sărbătoare: se crede că teiul fereşte gospodăriile de grindină sau de duhurile rele ale zânelor. Flăcăii le aduc din păduri, după care se sfinţesc la biserică, iar credincioşii le iau acasă şi le pun la icoane.

Ramurile de tei, soc sau mure sfinţite de Rusalii se folosesc ca leacuri tot restul anului. În tradiţia populară se spune că numai până la Sânziene plantele au puteri vindecătoare.

În unele regiuni se dansează „Jocul Căluşarilor”. Astfel, se spune în popor că leacul cel mai folosit pentru cei atinşi de Rusalii este jocul căluşarilor.

În alte zone, femeile fac descântece pentru alungarea Ielelor, iar uşile se ung cu usturoi, pentru că se crede că aşa va fi păzită casa de rele şi ghinion tot restul anului. Spiritele rele se mai alungă prin ritualuri gălăgioase şi pocnituri cu ramuri de tei.

În unele gospodării se prepară unsori care se dau pe ugerele vacilor, pentru a le spori laptele.

Tot de Rusalii, în Ardeal există obiceiul cunoscut ca “udatul nevestelor”, când femeile sunt stropite cu apă pentru a fi sănătoase şi frumoase tot restul anului.

În anumite zone se spune că dacă de Rusalii este timp frumos atunci toată vara va fi frumoasă şi rodnică.

Superstiții românești de Rusalii 2024

Legendele spun că Ielele sau Rusaliile sunt fiinţe fantastice, care umblă prin văzduh şi pot lua minţile oamenilor dacă nu respectă ziua. Rusaliile, cunoscute sub diferite nume – iele, zâne, şoimane, împărătesele-văzduhului, ursoaice – umblă îmbrăcate în alb, iar locurile în care dansează rămân arse şi neroditoare.

Se spune că Rusaliile răpesc uneori un tânăr frumos ca să joace cu el, apoi îl eliberează, dar acesta nu trebuie să spună ce a văzut, pentru că altfel ar putea fi pedepsit.

În unele sate, oamenii cred că în zilele de Rusalii nu este bine să mergi la câmp, pentru că te prind şi te pedepsesc Ielele. De Rusalii, oamenii nu trebuie să intre în vie sau să meargă în locuri pustii, pentru că s-ar putea întâlni cu spiritele rele.

În unele zone se spune că cine nu respectă sărbătoarea Rusaliilor, va fi pedepsit de Iele, care provoacă boala denumită popular “luat din Rusalii”. De asemenea, nu este bine să te cerţi cu cineva în ziua de Rusalii, pentru că vei fi “luat din Rusalii”.

Superstițiile fac parte din folclorul românesc și nu sunt îmbrățișate de Biserica Ortodoxă, cu toate acestea, oamenii sunt curioși care sunt credințele populare lăsate prin viu grai din moși și strămoși:

  • În ziua de Rusalii, casele se împodobesc cu crenguțele de nuc și de tei, ca să fie ferite de duhurile rele.
  • Tot în ziua de Rusalii se spune că trebuie să porți haine noi, ca simbol al reînnoirii spirituale.
  • La sărbătoarea Rusaliilor, gospodinele pregătesc plăcinte, sarmale, fripturi și alte bucate românești pe care le servesc la o masă mare, unde se adună tot satul.
  • În ziua de Rusalii se organizează dansuri populare, precum călușarii. Oamenii cântă și se veselesc împreună.
  • Ca să evite spiritele rele, în ziua de Rusalii, oamenii nu merg prin pădure, nu intră în apă și nici în vie.
  • De asemenea, cei care țin sărbătoarea Rusaliilor au grijă să lase neînțelegerile deoparte și să nu se certe cu nimeni, ca să nu atragă mânia spiritelor.

DailyBusiness
Ianis Hagi, în culmea fericirii. Soția sa, Elena, a născut un băiețel. Gică Hagi, pentru prima dată bunic
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Bzi.ro
Testul sigur al femeii de 55 de ani pentru a descoperi dacă un bărbat e bun la pat. La ce îi supune modelul de fitness
Fanatik.ro
Victor Angelescu, accidentare șocantă! „I-a ieșit cotul prin mână!”. Acționarul de la Rapid a confirmat dezvăluirile FANATIK. Update
Capital.ro
Fumatul devine interzis! Al doilea oraș din România care impune restricții pentru cetățeni
Playtech.ro
Veşti rele pentru românii de pe litoral. Se răcește apa mării, apare din nou fenomenul de upwelling
Adevarul
Momentul în care un turc trage 6 focuri de armă în Centrul Vechi din București. Bărbatul a fost reținut
wowbiz.ro
FOTO | El este băiatul care s-a aruncat alături de iubita lui în fața TIR-ului, pe A1!
Evz.ro
Horoscopul lui Dom’ Profesor, 21 august 2025. Sfatul bunului doctor Mercola 
Prosport.ro
Imaginile verii cu Diana Munteanu în costum de baie
kanald.ro
Mircea este tânărul de 25 de ani care a murit în accidentul din Constanța. Era pasager în mașina care i-a devenit sicriu
Cancan.ro
Mama lui Cătălin, adolescentul care s-a aruncat în fața TIR-ului cu iubita lui, face dezvăluiri tulburătoare: 'Mă amenința!' 😲
iamsport.ro
Transferul realizat de Gigi Becali ar putea fi anulat de TAS: ”Nu mi se pare normal”
MediaFlux
Tichete de 50 de lei pentru energie electrică. Casa de Pensii anunță cum se pot solicita online
stirilekanald.ro
Mihai și-a dat ultima suflare sub ochii soției sale, în timp ce încerca să salveze de la înec un bărbat. Femeia a văzut totul: „Omul acela l-a tras de picior și l-a băgat la fundul apei”
Cursul valutar BNR miercuri, 20 august 2025: Prețul gramului de aur se află în scădere