Preşedintele Tribunalului Dâmboviţa, cercetat pentru corupţie, a fost suspendat de CSM

Judecătorul Ion Miloşioiu, cercetat pentru trafic de influenţă, a fost suspendat din funcţia de preşedinte al Tribunalului Dâmboviţa şi din cea de magistrat de către Consiliul Superior al Magistraturii.
Romania TV
11 iun. 2013, 11:54
Preşedintele Tribunalului Dâmboviţa, cercetat pentru corupţie, a fost suspendat de CSM

Decizia de suspendare din funcţiile deţinute a lui Ion Miloşioiu a fost luată de membrii Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii după ce procurorii anticorupţie au pus în mişcare acţiunea penală împotriva acestuia pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că ar fi primit 12.500 de lei pentru a da o soluţie favorabilă într-un dosar penal.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Piteşti au solicitat Secţiei pentru judecători a CSM, în 3 iunie, încuviinţarea reţinerii şi a arestării preventive a lui Ion Miloşioiu. În aceeaşi zi, Secţia pentru judecători a CSM a respins cererea formulată de procurori, astfel că Ion Miloşioiu este cercetat în stare de libertate.

În acelaşi dosar, printr-o decizie din 29 mai a Curţii de Apel Piteşti, au fost arestaţi preventiv George Banu, pentru trafic de influenţă, Vişan Eftimie şi Gheorghe Doican, ambii acuzaţi de cumpărare de influenţă. Alături de aceştia este cercetat, pentru cumpărare de influenţă, Robert Anghel (fost Eftimie), cel pentru care judecătorul şi-ar fi traficat influenţa.

Potrivit procurorilor, în 2 noiembrie 2010, George Banu a pretins de la Vişan Eftimie şi de la Robert Anghel, prin intermediul lui Gheorghe Doican, 6.000 de euro pentru judecătorul Ion Miloşioiu, susţinând că are influenţă pe lângă preşedintele Tribunalului Dâmboviţa. În schimbul banilor, George Banu a promis că Robert Anghel va fi pus în libertate în dosarul în care este judecat, în stare de arest preventiv, la Tribunalul Dâmboviţa şi că se va dispune faţă de acesta condamnarea cu suspendarea executării pedepsei.

„La data de 7 noiembrie 2010, inculpatul Banu George a primit de la Anghel Robert şi Eftimie Vişan, prin intermediul lui Doican Gheorghe, 12.500 lei, ca parte a sumei pretinse, pe care ar fi remis-o, în aceeaşi zi, magistratului judecător Miloşioiu Ion”, au precizat procurorii, în ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Se schimbă regulile în maternitățile din România. Mamele vor avea un nou drept în momentul nașterii
Fanatik.ro
„Efectul de turmă” la U Cluj – Rapid 3-4! Expertul în xenofobie explică scandările ultrașilor. „Societatea este rasistă!”
Capital.ro
Se clatină viitorul Dacia în România? Declarația șefului companiei ridică mari semne de întrebare
Playtech.ro
Condiția pentru ca românii să-și recupereze banii plătiți în plus prin ROBOR. Pașii pentru obținerea compensației de la bancă
Adevarul
Au îngropat „securea războiului”: Dorel Vișan dezvăluie de ce s-a certat cu Florin Piersic. Ce regretă actorul
wowbiz.ro
Fotografie șocantă în ancheta morții Valentinei Tănăsie. Ce a primit avocatul familiei victimei și ce spune despre Vlad Băltățeanu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imaginile durerii de la înmormântarea Corneliei, femeia care ar fi sfârșit în mâinile soțului. Familia ei rupe tăcerea despre agresor
iamsport.ro
Radu Banciu și-a spus părerea sinceră despre Donald Trump: ”A făcut lucruri bune”
MediaFlux
Zelenski s-a impus în fața lui Putin. Ucraina a recuperat mai multe teritorii cheie
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT