Posibilul cumpărător al Rapidului acuză: George Copos e cel mai pervers negociator

Omul de afaceri Nicolae Cristescu, care tratează cu George Copos preluarea clubului Rapid, a declarat, marţi după-amiază, că acţionarul majoritar al grupării giuleştene este "cel mai pervers negociator".
Romania TV
11 iun. 2013, 14:49
Posibilul cumpărător al Rapidului acuză: George Copos e cel mai pervers negociator

Întrebat dacă George Copos este cel mai dur negociator cu care a tratat, Cristescu a răspuns: „Nu este cel mai dur. Spun ceva acum care nici mie nu-mi place. E cel mai pervers negociator. Deci nu cel mai dur, că duritatea nu m-a speriat niciodată. Poate să fie cât de dur, dar să fie corect, cinstit şi transparent„.

Nicolae Cristescu a sosit, marţi, la Crowne Plaza, pentru negocieri şi îl acuză pe George Copos că a întregistrat la OSIM numele unei formaţii pe care voia să o înfiinţeze şi o înscrie în Liga a II-a: „FC Rapid 1923 a fost ideea noastră. Acum zece zile ne-am întâlnit la un restaurant şi cu suporterii şi acolo am hotărât să dăm denumirea noului Rapid: FC Rapid 1923. La întâlnirea de vineri (n.r. – cu George Copos), i-am spus că dacă nu ne înţelegem şi nu putem să preluăm această echipă, atunci suntem dispuşi să venim cu altă echipă, care să se numească Rapid 1923 şi pentru care să cumpărăm un loc în Liga a II-a. Bineînţeles că lui nu i-a convenit şi azi am înţeles că deja a înregistrat Rapid 1923 şi alt nume la OSIM. Ideea cu Rapid 1923 nu e a mea, ci a tututror suporterilor. Nu cred că a înregistrat numele pentru ca apoi să ni-l vândă nouă, ci pentru ca noi să nu putem înscrie altă echipă cu această denumire. Chiar nu-mi vine să cred„.

Citeşte şi Copos: Echipa rămâne la Pro Rapid, baza va fi cesionată noilor investitori ai clubului

Cristescu a subliniat că probabil negocierile de marţi sunt ultimele şi speră să nu apară „probleme ascunse”. „Probabil sunt ultimele negocieri şi dacă ne înţelegem aşa cum am stabilit la întâlnirea de vineri, probabil o să semnăm. Dacă vine cu alte probleme de care nu ştiam până acum, probleme ascunse – şi chiar am aflat o serie de chestii care nu ne convin – atunci probabil că nu o să semnăm. Să vedem dacă el acceptă să-şi preia toate datoriile care sunt practic ale lui. Sunt două credite pe care efectiv vrea să ni le bage pe gât, să ne forţeze să le acceptăm, să punem noi ipotecă pe construcţiile şi proprietăţile noastre, dar aşa ceva n-o să accepte nimeni. În plus este un cash colateral de 1,2 milioane de euro pe care vrea să-l punem tot noi, deci aşa ceva nu o să acceptăm niciodată„, a adăugat Cristescu.

El a menţionat că are un proiect extraordinar pentru club: „Noi vrem să salvăm istoria Rapidului, suntem rapidişti adevăraţi, chiar avem un proiect extraordinar pentru viitorul acesui club, avem şi o bază sportivă în proprietatea noastră, în apropierea Bucureştiului, unde intenţionăn să creştem jucători sută la sută rapidişti”.

Întrebat dacă va prelua şi baza Pro Rapid, Cristescu a răspuns: „Avocaţii noştri au găsit toate actele necesare ca să ştim concret despre ce este vorba. Am înţeles că baza Pro Rapid nu mai e a lui şi a fost luată. Pentru Stadionul Giuleşti am înţeles că s-a reziliat contractul de închiriere cu CS Rapid. Deci, practic ce ne vinde? Ne vinde un brand Rapid la care noi ţinem, într-adevăr”.

George Copos negociază vânzarea clubului Rapid către omul de afaceri Nicolae Cristescu şi asociaţii acestuia. Copos a mai încercat în trei rânduri să vândă gruparea giuleşteană, în 2008, 2009 şi 2013, dar negocierile cu oamenii de afaceri Fathi Taher, Lutz Stache şi Gruia Stoica au eşuat.

Clubul Rapid traversează de la sfârşitul anului 2012 o gravă criză financiară care a culminat cu retrogradarea în Liga a II-a după ce Administraţia de Licenţiere din cadrul FRF a refuzat să îi acorde licenţa pentru ediţia 2013-2014 a Ligii I din cauza datoriilor.

La 7 decembrie 2012, Tribunalul Bucureşti a admis cererea SC FC Rapid SA şi a deschis procedura de insolvenţă a clubului condus de George Copos.

SC FC Rapid SA, societatea care administrează gruparea giuleşteană, are de achitat datorii în valoare de 148.029.085 lei (aproximativ 34 milioane de euro), conform tabelului preliminar de creanţe admis de adminstratorul judiciar în dosarul de insolvenţă.

La masa credală au fost înscrişi 163 de creditori care au solicitat creanţe în valoare de 210.838.992 lei (aproximativ 48 de milioane de euro), însă administratorul judiciar a admis doar 148 de milioane de lei.

La 17 mai, Tribunalul Bucureşti a decis ca termen pentru confirmarea planului de reorganizare a SC FC Rapid SA data de 13 septembrie, în cadrul dosarului de insolvenţă al societăţii care administrază gruparea giuleşteană de fotbal.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
France Football a publicat rezultatul complet al votului FANATIK pentru Balonul de Aur! Pe cine a ales Emanuel Roșu în top 10 și ce țări nu i-au dat niciun punct lui Harry Kane
Capital.ro
Reguli pentru proprietarii de apartamente. Modificările pentru care primăria poate cere demolarea. E nevoie de autorizație
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Porcul din gospodărie, între tradiție și faliment: „În următoarele trei săptămâni trebuie să vândă”
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
România, zguduită de cinci cutremure în doar câteva ore! Unde s-au produs și ce magnitudini au avut
iamsport.ro
Cutremur la CFR Cluj! Șumudică poate pleca în următoarele două săptămâni. Unde ar putea semna
MediaFlux
Românii vor putea plăti cu cardul și în caz de blackout. Va fi introdus un sistem offline
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT