Alegeri în Marea Britanie. Laburiştii revin la putere în Regatul Unit în urma victoriei lor zdrobitoare asupra conservatorilor în alegerile legislative. Cine este Sir Keir Starmer, viitorul prim ministru al Marii Britanii

Partidul Laburist a obţinut o victorie zdrobitoare în alegerile legislative din Regatul Unit, organizate joi, 4 iulie. Conservatorii ies de la putere după 14 ani.
Filip Stan
05 iul. 2024, 09:56
Alegeri în Marea Britanie. Laburiştii revin la putere în Regatul Unit în urma victoriei lor zdrobitoare asupra conservatorilor în alegerile legislative. Cine este Sir Keir Starmer, viitorul prim ministru al Marii Britanii

Laburiştii vor reveni la putere în Regatul Unit în urma victoriei lor zdrobitoare asupra conservatorilor în alegerile legislative, iar liderul lor Keir Starmer a promis că, odată ajuns la Downing Street, va încarna „schimbarea” şi „renaşterea naţională” aşteptată de alegători. După 14 ani de regim conservator marcat de o succesiune de crize în ultimii ani – Brexit, explozia preţurilor sau succedarea la putere a premierilor -, o pagină este întoarsă acum în Regatul Unit.

Fără a aştepta rezultatele din cele 650 de circumscripţii în joc, premierul în exerciţiu Rishi Sunak şi-a recunoscut înfrângerea, anunţând că l-a contactat telefonic pe liderul laburist Keir Starmer pentru a-l felicita, asumându-şi responsabilitatea unui eşec ce pare a fi unul istoric.

Vineri dimineaţa, Keir Starmer, 61 de ani, fost avocat specializat în drepturile omului, va fi însărcinat de regele Charles al III-lea cu formarea guvernului. Prin urmare, la Downing Street va ajunge un lider moderat de centru-stânga, într-un moment în care este de aşteptat ca extrema dreaptă să ajungă la putere în Franţa, iar Donald Trump pare bine plasat pentru a reveni la Casa Albă în SUA.

„Schimbarea începe acum”, a declarat viitorul premierul britanic, mulţumindu-le susţinătorilor săi şi reînnoindu-şi promisiunea de „renaştere naţională”. „Nu vă promit că aceasta va fi uşor. Nu este suficient să apeşi pe un buton pentru a schimba o ţară. Aceasta cere muncă grea, o muncă tenace, o muncă hotărâtă”, a subliniat el.

Rezultatele de la primele ore ale dimineţii de vineri confirmă amploarea succesului pentru Laburişti şi înfrângerea istorică a conservatorilor, anunţată de luni de zile în sondaje.

În jurul orei 04:30 GMT, laburiştii şi-au asigurat peste 367 de locuri, mai mult decât cele 326 de locuri necesare pentru a obţine majoritatea absolută în Camera Comunelor şi a putea forma singuri viitorul guvern britanic.

Potrivit celei mai recente estimări a BBC, după anunţarea unei treimi din rezultate, laburiştii vor câştiga în total 408 de mandate din totalul celor 650 din Camera Comunelor, ceva mai puţin decât scorul istoric al lui Tony Blair în 1997 (418 de mandate).

Partidul Conservator al premierului în exerciţiu Rishi Sunak a obţinut un scor care se anunţă a fi cel mai prost rezultat al său de la începutul secolului al XX-lea: 136 de deputaţi aleşi, comparativ cu 365 în urmă cu cinci ani în mandatul lui Boris Johnson.

Mai multe personalităţi marcante au fost înlăturate de valul nemulţumirilor, printre care miniştrii apărării Grant Shapps sau cel pentru relaţii cu Parlamentul, Penny Mordaunt, care era considerată o posibilă viitoare şefă a partidului.

 

Cine este Sir Keir Starmer, viitorul prim ministru al Marii Britanii

Sir Keir Starmer va deveni Prim-ministrul Marii Britanii după alegerile din Marea Britanie, cu Partidul Laburist pregătit să înlăture Conservatorii după 14 ani la putere. În ciuda ascensiunii sale iminente, Kein Starmer rămâne o figură controversată.

Keir Starmer a crescut în Oxted, un oraş conservator. Tatăl său, Rodney, era lăcătuş şi şi-a dedicat mare parte din energie îngrijirii mamei lui Starmer, Josephine, care era bolnavă. În ciuda acestor dificultăţi, Kein Starmer a excelat academic şi sportiv, studiind ulterior dreptul la Universitatea din Leeds şi completându-şi studiile postuniversitare la Oxford. Născut într-o familie din clasa muncitoare, are o educaţie rar întâlnită pentru cineva care a fost înnobilat ca „Sir.”

Keir Starmer a devenit cunoscut ca avocat pentru drepturile omului, apărând cazuri de profil înalt împotriva unor giganţi precum McDonald’s şi Shell. Starmer a fost ales deputat în 2015. Expertiza sa juridică şi poziţia moderată l-au ajutat să obţină conducerea Partidului Laburist în 2020, după demisia lui Jeremy Corbyn.

La 61 de ani, Starmer se prezintă ca un vegetarian şi socialist, deşi trecerea sa către politici centriste i-a dezamăgit pe mulţi de stânga.

DailyBusiness
Daniel David NU crede profesorii că vor boicota activitatea didactică! „Ce vor să facă?”
Spynews
Tily Niculae, cu ochii în lacrimi! Un singur mesaj, primit într-o perioadă delicată, a făcut-o să plângă | FOTO
Bzi.ro
Eclipsa de lună schimbă viața zodiilor. Racii, Scorpionii și Vărsătorii, cele mai afectate semne astrale
Fanatik.ro
Ce se întâmplă cu fosta directoare de penitenciar care s-a apucat de filme pentru adulți. Motivul pentru care instanța a solicitat interogatoriul Oanei Tașcău
Capital.ro
Călin Georgescu a luat decizia. A trimis o cerere de prelungire a suspendării pe 27 august
Playtech.ro
Cât este acum salariul net în Germania? Calcul exact pentru brutul de 2.230 euro
Adevarul
Propagandista înfocată a lui Putin, Margarita Simonian, diagnosticată cu o boală extrem de gravă
wowbiz.ro
ULTIMĂ ORĂ! Un bărbat a tras cu arma pe terasa unui restaurant! Peste 6 victime până în acest moment! Atacatorul nu a fost prins! Primele detalii despre ucigaș și incident
Economica.net
Anunţ-bombă de la Petrom. E jale
Prosport.ro
FOTO. Maria Sharapova şi-a înnebunit fanii cu apariția în costum de baie
kanald.ro
Cine sunt Cristi și Adelin, tinerii care au murit în accidentul din Budeasa! Cei doi aveau niște cariere strălucite în față
Cancan.ro
Surpriză! Ce a apărut la liceul în care Carmen Iohannis este profesoară. Ce gest a făcut soția lui Klaus Iohannis pentru elevii ei
iamsport.ro
Ioan Varga, răspuns necruțător pentru Elena Udrea: ”Minte, a prostit o grămadă de lume! A încercat să mă șantajeze, va răspunde, a înșelat peste 200 de familii”
MediaFlux
Probleme la pensii. Ministrul Muncii anunță măsuri de ultimă oră
stirilekanald.ro
Edith, adolescenta din București dispărută de 7 zile, a fost găsită. Unde se afla fata de 14 ani
substantial.ro
12 simptome ale accidentului vascular cerebral pe care toată lumea ar trebui să le cunoască