Operație în premieră la Timișoara. Medicii au transformat stomacul unui pacient într-un tub gastric

Medicii de la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara au efectuat o operaţie în premieră, transformând stomacul unui pacient într-un tub gastric.
Alina Andrei
17 iul. 2024, 09:51
Operație în premieră la Timișoara. Medicii au transformat stomacul unui pacient într-un tub gastric

Medicii de la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara au efectuat o operaţie în premieră, transformând stomacul unui pacient într-un tub gastric. Potrivit unui comunicat al Spitalului, operaţia, care a durat peste cinci ore, a fost realizată cu succes de o echipă de medici, condusă de doctorul Tudor Mateescu, specialist în chirurgie toracică.

Citește și: Cum scapi ușor de kilogramele în plus. Mihaela Bilic dezvăluie metoda cu care nu ai cum să dai greș: „Stomacul nu are rol de digestie”

Pacientul, internat de urgență în Secția de Chirurgie Toracică a Spitalului Victor Babeș, a fost diagnosticat cu o fistulă eso-traheală benignă. Prin această fistulă (o legătură anormală între două structuri ale corpului), mâncarea pe care o ingera pacientul ajungea în plămâni, în loc să ajungă în stomac, provocând infecții repetate și dificultăți respiratorii severe, punându-i viața in pericol. Intervenția chirurgicală era singura posibilitate de salvare a vieții pacientului.

Operația a necesitat o pregătire riguroasă și o execuție precisă. Aceasta a implicat mai multe etape operatorii, având ca scop restabilirea continuității tractului digestiv și evitarea comunicării anormale dintre esofag și trahee.

„Intervenția a presupus o pregătire foarte atentă, preoperatorie, a pacientului. Apoi, în timpul operației, vorbim de mai mulți timpi. Cel abdominal, în care am modelat stomacul într-un tub gastric alungit, printr-o serie de manevre chirurgicale precise, asigurându-se că acesta va avea suficientă lungime și vascularizație adecvată pentru a fi transpus în mediastin. Apoi, în ceea ce numim timp toracic, s-a creat un „tunel” retrosternal, prin spatele sternului, până la nivelul regiunii cervicale, unde a fost conectat cu esofagul. Ultima etapă a presupus suturarea precisă a celor două structuri, asigurând o etanșare perfectă pentru a preveni scurgerile și a permite trecerea normală a alimentelor.”, spune dr. Tudor Mateescu, medic specialist chirurgie toracică, Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara.

Operația, care a făcut posibila salvarea vieții pacientului, a durat mai bine de 5 ore și a fost realizată de o echipă complexă formată din chirurg toracic, chirurg generalist și medic anestezist. Scopul final a fost acela de a oferi pacientului o calitate îmbunătățită a vieții, eliminând simptomele asociate fistulei eso-traheale și restabilind funcționalitatea normală a tractului digestiv.

„Intervențiile chirurgicale esofagiene sunt foarte complexe și se numără printre cele mai grele operații. Acestea presupun, pe lângă timpul îndelungat pe care pacientul îl petrece pe masa de operație, abilități speciale ale echipei operatorii, iar riscurile sunt foarte ridicate. Urmărirea postoperatorie a pacientului în acest caz este foarte importantă, și asta pentru că, după finalizarea intervenției, acesta are nevoie de o îngrijire specială, atât din partea echipei de terapie intensivă, cât și a medicului chirurg, pentru reluarea tranzitului intestinal, pentru îndepărtarea eventualelor ‘colecții’ apărute, pentru anumite fistule postoperatorii. Deci, vorbim de o chirurgie grea”, spune dr. Tudor Mateescu, medic specialist chirurgie toracică, Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara.

Citește și: STUDIU: Ce se întâmplă dacă bem apă cu sare pe stomacul gol. Cercetător american: „Tremură, nu pot să gândească sau îi doare capul”

De la începutul anului, în cadrul Secţiei de chirurgie a Spitalului ”Victor Babeş” din Timişoara s-au efectuat peste 100 de operaţii, majoritatea minim invazive.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
A fost găsit cuplul din București, dat dispărut pe Transalpină. În ce stare sunt Mihaela și Horațiu
Fanatik.ro
”Am simțit că tata a fost acolo, lângă noi”. Fiica lui Diego Maradona, în lacrimi după ce Argentina s-a calificat în finala Cupei Mondiale
Capital.ro
România conduce clasamentele Eurostat la mulți indicatori negativi. Radu Georgescu: Cea mai mare inflație, cea mai mare scădere a consumului, cea mai mare scădere a puterii de cumpărare
Playtech.ro
Cât costă o zi la NIBIRU Costinești. Cât plătesc turiștii pentru festivalurile anunțate de Selly și ce surprize îi așteaptă
Adevarul
Asul din mâneca dascălilor după ce CCR a respins creșterea cuantumului plății cu ora: „Corectarea măsurilor de austeritate nu mai poate fi amânată”
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Lucia și Constantin sunt cei doi soți care și-au pierdut viața în urma accidentului din Grecia, alături de bebelușul lor. Fiica de 8 ani este în stare critică
iamsport.ro
Ioan Andone și-a stăpânit cu greu lacrimile! Răzvan Lucescu: ”Pe tata nu îl mai pot suna, dar dacă aș suna pe cineva acum, ar fi nea Ando”
MediaFlux
Răsturnare de situație privind suspendarea lui Nicușor Dan. Alegerile anticipate, o variantă
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România