Ozana Barabancea, la aflarea veștii că Arsenie Boca va fi canonizat: „De fiecare dată când mă duc la el, am așa o bucurie imensă”

Ozana Barabancea, în vârstă de 54 de ani, este una dintre cele mai cunoscute femei din televiziunea românească. Nu de puține ori, aceasta a vorbit despre relația pe care o are cu Divinitatea.
Filip Stan
27 iul. 2024, 11:37
Ozana Barabancea, la aflarea veștii că Arsenie Boca va fi canonizat:

Ozana Barabancea, în vârstă de 54 de ani, este una dintre cele mai iubite apariții din televiziunea românească. Pe lângă iubirea față de muzică, aceasta are o relație specială și cu Dumnezeu. Nu te puține ori, vedeta a vorbit despre cum a ajutat-o credința în momentele de cumpănă din viața ei.

„Ispitele sunt peste tot și aluneci, greșești, (…) dar dacă ești agățat de Hristos și îți lași viața să curgă și te raportezi: oare ce ar face Hristos în locul meu în situația dată, automat îți vine în cap gândul cel bun. Mi-am dat seama că nu există rugăciune care să nu fie auzită și ascultată și atunci cel mai bun prieten al creștinului este Hristos și Maica Domnului, nimeni altcineva.”, a spus Ozana Barabancea în trecut.

Ozana Barabancea, despre mormântul lui Arsenie Boca

Recent, vedeta a reacționat la  aflarea veștii că Arsenie Boca va fi canonizat, Artista este de-a dreptul fericită că, anul viitor, printr-o decizie a Bisericii Ortodoxe Române, Arsenie Boca va fi canonizat. Asta, pentru că sfântul o protejează și o ajută de fiecare dată. Mai mult, ea a dezvăluit pentru Viva că simte o bucurie imensă atunci când se află la mormântul lui, mergând la Prislop ori de câte ori are ocazia.

„Îl simt viu, îl simt prezent. Sunt foarte fericită. De fiecare dată când mă duc la el, am așa o bucurie imensă, viscerală, dacă vrei… Mă bucur că Arsenie Boca va fi canonizat, alături de alți preoți care au suferit în închisorile comuniste”, a declarat jurata de la emisiunea „Te cunosc de undeva”, difuzată pe Antena 1.

Citește și: Ozana Barabancea, lecție importantă despre credință: „Ispitele sunt peste tot”

Pe lângă încrederea mare pe care o are în Dumnezeu și în sfinți, Ozana este și superstițioasă uneori. Ea a povestit că are întotdeauna busuioc asupra ei atunci când are ceva de negociat.

„Îi băgam fiului meu busuioc în buzunare. Fiica mea nu iese din casă până nu își pune busuioc în sân. Lege! Eu nu am? Se spune că Adam și Eva când au fost izgoniți din Rai, nu voiau și au fost împinși și au vrut să ia și ei ceva din Rai. Au luat ce au apucat și au luat busuiocul. Este foarte folosit și în biserici. Avea și Maria Tănase un cântec „Mi-am pus busuioc în păr.. Mi-am pus busuioc în sân’. Unde pui busuiocul, el are efecte miraculoase. Întotdeauna, când merg la o negociere, îmi pun busuioc în sân. Îmi pun și mir. Dar busuiocul obligatoriu.” , a mai mărturisit aceasta.

Citește și: Ozana Barabancea a trecut prin momente cumplite. A rămas însărcinată cu al doilea copil în plin divorț. „Simțeam că-mi pocnește inima de fericire. Nimeni nu mi-a spus felicitări. Ești vai de capul tău”

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Percheziții acasă la Cristian Pomohaci! Este suspectat de viol asupra unui minor
Fanatik.ro
Tatuajul impresionant pe care și l-a făcut un star din Premier League: pe corpul său apare celebrul Joker și mesajul ”Why so serious?”
Capital.ro
Viața la bloc 2026. Camerele video montate în scara blocului. Reguli pentru proprietarii de apartamente
Playtech.ro
Admiterea la liceele tehnologice se schimbă din 2026. Ce riscă elevii care nu dau Evaluarea Națională
Adevarul
Momentul incredibil în care un scafandru scapă ca prin minune de o balenă care aproape l-a înghiți
wowbiz.ro
Scena sfâșietoare cu soția polițistului din Piatra Neamț, ucis de propriul fiu. S-a așezat pe jos, la căpătâiul lui, împietrită de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cel puțin 21 de persoane și-au pierdut viața în urma unui foc puternic la un hotel din New Delhi
iamsport.ro
Nuțu Cămătaru, 2.000.000 de euro pentru apropiatul lui Gigi Becali! A fost interceptat: ”«Am greșit, data viitoare dau la altul»”
MediaFlux
Vești bune pentru milioanele de români cu pensii private! Bani mai mulți în buzunar pentru Pilonul 2
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți