Zile libere 2024-2025. Mai multe libere pentru această categorie de bugetari, avem calendarul oficial

Pentru anul școlar 2024-2025, profesorii vor avea câteva zile libere care pică în timpul săptămânii. Acestea sunt fie sărbători legale și sunt aceleași ca pentru toți angajații, conform Codului Muncii, fie zile prevăzute în contractul colectiv de muncă la nivelul învățământului. În aceste zile nu se fac cursuri.
Alina Costache
05 aug. 2024, 13:51
Zile libere 2024-2025. Mai multe libere pentru această categorie de bugetari, avem calendarul oficial
Ce minivacanţe urmază pentru români. Câte zile libere vor mai avea în 2024

Zile libere 2024-2025. Elevii și copiii de grădiniță vor începe anul școlar 2024-2025 pe 9 septembrie, potrivit structurii anului școlar, document publicat în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul ministrului educației nr. 3.694 din 1 februarie 2024. Calendarul anului școlar 2024-2025 pentru fiecare județ, în format printabil

Zile libere 2024. Se face punte, urmează o nouă minivacanţă pentru bugetari

Anul școlar are o durată de 36 de săptămâni de cursuri. Organizarea acestuia este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt 5 module, despărțite de 5 vacanțe.

Zile libere legale din anul școlar 2024-2025, care pică în timpul săptămânii:

  • 25 decembrie, miercuri – prima zi de Crăciun – ziua este în vacanța de iarnă;
    26 decembrie, joi – a doua zi de Crăciun – ziua este în vacanța de iarnă;
    1 ianuarie, miercuri – Anul Nou – ziua este în vacanța de iarnă;
    2 ianuarie, joi, Anul Nou – ziua este în vacanța de iarnă;
    6 ianuarie, luni – Botezul Domnului – Boboteaza – ziua este în vacanța de iarnă;
    7 ianuarie, marți – Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul – ziua este în vacanța de iarnă;
    24 ianuarie, vineri – Mica Unire;
    18 aprilie, vineri – Vinerea Mare – ziua este în vacanța de primăvară;
    21 aprilie, luni – a doua zi de Paște – ziua este în vacanța de primăvară;
    1 mai, joi – Ziua Muncii;
    9 iunie, luni – a doua zi de Rusalii;
    15 august, vineri – Adormirea Maicii Domnului – ziua este în vacanța de vară;

Zile suplimentare nelucrătoare, conform Contractului Colectiv de Muncă, care pică în timpul săptămânii

  • 22 aprilie, marți – a treia zi de Paște – ziua este în vacanța de primăvară;
    5 iunie, joi – Ziua Națională a Învățătorului

Anul școlar 2024—2025 este structurat astfel:

  • Modulul 1: de luni, 9 septembrie 2024, până vineri, 25 octombrie 2024;
  • Vacanța de toamnă: de sâmbătă, 26 octombrie 2024, până duminică, 3 noiembrie 2024;
  • Modulul 2: de luni, 4 noiembrie 2024, până vineri, 20 decembrie 2024;
  • Vacanța de iarnă: de sâmbătă, 21 decembrie 2024, până marți, 7 ianuarie 2025;
  • Modulul 3: de miercuri, 8 ianuarie 2025, până vineri, 7 februarie 2025, respectiv vineri, 14 februarie 2025, sau vineri, 21 februarie 2025, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ;
  • Vacanța de schi/mobilă: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 10 februarie— 2 martie 2025;

Mai multe zile libere pentru angajații din România! Minivacanță din vara lui 2024 când pot să mai dea o fugă la Mamaia

  • Modulul 4: de luni, 17 februarie 2025, respectiv luni, 24 februarie 2025, sau luni, 3 martie 2025, la decizia inspectoratelor școlare județene/ al municipiului București, după caz, până joi, 17 aprilie 2025;
  • Vacanța de primăvară: de vineri, 18 aprilie 2025, până duminică, 27 aprilie 2025;
  • Modulul 5: de luni, 28 aprilie 2025, până vineri, 20 iunie 2025;
  • Vacanța de vară: de sâmbătă, 21 iunie 2025, până duminică, 7 septembrie 2025.

Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 6 iunie 2025;

Pentru clasa a VIII-a, anul școlar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 13 iunie 2025;

Pentru clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică, cu excepția claselor prevăzute la lit. a) și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 27 iunie 2025;

Pentru clasele din învățământul postliceal, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învățământ în vigoare.

Școala altfel și Săptămâna verde, potrivit ordinului nr. 3.694 din 1 februarie 2024:

Art. 4. — „(1) Programul național „Școala altfel” și Programul „Săptămâna verde” se desfășoară în perioada 9 septembrie 2024—30 mai 2025, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unității de învățământ. Derularea celor două programe se planifică în intervale de cursuri diferite.

(2) La clasele din învățământul liceal — filiera tehnologică și din învățământul profesional, în perioadele dedicate programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se organizează activități de instruire practică, urmărind și scopul acestor programe.

(3) La clasele din învățământul postliceal, în perioadele dedicate programelor „Școala altfel” și „Săptămâna verde” se organizează activități de instruire practică.”

România este în topul țărilor europene cu cele mai puține zile de școală în 2022-2023
Edupedu.ro semnala încă din martie 2022, când a fost decisă structura noului an împărțit în cinci module, că acesta urma să aibă un număr similar de zile de școală cu cel anterior, anume 167, în pofida faptului că începea mai devreme.

Cel mai recent raport Eurydice privind organizarea anului școlar arată că România ocupă locul 3, după Malta și Letonia, în rândul țărilor cu cele mai multe zile de vacanță, la nivelul școlii primare. De notat că, în România și în majoritatea țărilor europene, cu excepția anilor terminali, numărul zilelor de vacanță este același în învățământul primar și învățământul secundar (gimnaziu/liceu).

Astfel, România figurează în documentul citat cu 127 de zile de vacanță, fiind depășită doar de Malta (135) și Letonia (129). Peste 120 de zile de vacanță mai au doar Estonia, Franța, Grecia și Italia.

La preluarea mandatului de ministru, Ligia Deca spunea că va menține structura pe module a anului școlar și va fi analizată după un an. „Voi păstra măsurile care au intrat în vigoare anul acesta, de exemplu, organizarea modulară anului școlar, și vom analiza această formulă după un an de la implementare”, spune Deca. Având în vedere că a propus deja pentru anul școlar următor tot o structură pe module, ar putea interveni modificări, pe baza unei analize, abia din 2024-2025.

Amintim că Daniel Funeriu, fost ministru al Educației, sublinia că este irelevant dacă anul școlar e împărțit în module, trimestre sau semestre. “Singurul lucru care ar produce un efect ar fi să prelungim anul școlar. Nu poți să ai 3 luni de vacanță de vară și să fii tot așa de bine pregătit ca unul care are o singură lună”, a comentat acesta.

Fostul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu, spunea că-și dorește schimbarea organizării anului școlar pentru a exista mai multe zile de școală: “Îmi doresc o perioadă de cursuri cât mai lungă”.

DailyBusiness
Milionarul din România care și-a pus computer și aer condiționat în cavou. Motivul surprinzător pentru care a făcut acest lucru
Spynews
Alina Pușcaș s-a întors la facultate, la 41 de ani! Prezentatoarea TV va face un master. Ce specializare a ales
Bzi.ro
Irina Fodor, dezvăluiri îngrozitoare din show-ul Antenei 1! Care a fost coșmarul de la Asia Express!
Capital.ro
Statul vrea bani de la români. Trebuie să achitați minim 500 de lei începând de vineri. Termenul final este 12 septembrie
Playtech.ro
Tot mai mulți români jefuiți în hoteluri din Turcia: “Mi s-au furat de către cameriste o pereche de cercei și un inel cu pietre semiprețioase”
Adevarul
COVID-19 revine în forță la început de an școlar: „Avem o creștere de peste 80% pe săptămână”. Simptome neobișnuite la copii
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, la un pas de moarte. Soțul, Ionuț, a găsit-o leșinată pe jos în casă și s-a speriat teribil. ”Puteam să mă duc…dincolo”. Primele declarații sunt șocante
Economica.net
Apare o nouă fabrică de autobuze electrice în România
Prosport.ro
FOTO. Cum arată mama a doi copii care a participat la Campionatele Mondiale de Bikini Fitness
kanald.ro
O femeie a fost lovită în cap cu maceta de partenerul ei, în București. 4 martori au mințit că nu au știut despre incident
Cancan.ro
Primul mesaj al Mihaelei Rădulescu, după reîntoarcerea în România. Bărbatul pentru care are cuvinte de laudă după moartea lui Felix Baumgartner
iamsport.ro
Bombă! FCSB a făcut o ofertă uriașă pentru un jucător de la Eintracht Frankfurt
MediaFlux
Începe sau nu școala pe 8 septembrie? Ministrul Educației, anunț de ultimă oră
stirilekanald.ro
Cine sunt soții care și-au pus capăt zilelor împreună. S-au aruncat în gol de la etajul trei
substantial.ro
Dacă o persoană nouă te curentează la prima atingere, iată ce înseamnă