Senator PDL: ISJ Mureş a transmis diplome bilingve, ILEGALE, pentru absolvenţii de liceu

Senatorul PDL Marius Paşcan cere demisia şefului ISJ Mureş, Ştefan Someşan, acuzând că instituţia a transmis diplome bilingve ilegale pentru absolvenţii de liceu.
Filip Stan
13 iun. 2013, 16:02
Senator PDL: ISJ Mureş a transmis diplome bilingve, ILEGALE, pentru absolvenţii de liceu

Senatorul PDL a cerut, joi, într-o conferinţă de presă, demisia inspectorului şcolar general al judeţului, Ştefan Someşan (PSD), care, potrivit senatorului, „a scăpat demult lucrurile de sub control”, astfel că adjunctul acestuia, Ilyes Ildiko „procedează după cum îi dictează interesele politice şi etnice”, relatează Mediafax.

Senatorul a precizat că ISJ Mureş a transmis diplome bilingve pentru absolvenţii de liceu, scrisă în română şi maghiară, fără stemă şi fără tricolor, care a fost distribuită Liceului Tehnologic „Ion Vlasiu” din Târgu Mureş.

Potrivit lui Paşcan, documentele respective nu au „niciun fel de legătură cu legislaţia în vigoare a României” şi sunt ilegale, încălcând articolul 10, alineatul 4 din Legea 1/2011, care prevede că „în sistemul naţional de învăţământ documentele şcolare şi universitare oficiale nominalizate prin Ordinul Ministrului Educaţiei se întocmesc numai în limba română”.

El a arătat că diplomele în cauză sunt astfel de documente şi nu li se poate aplica prevederea din acelaşi articol de lege, potrivit căreia „celelalte înscrisuri şcolare şi universitare pot fi redactate în limba de predare”.

Este un lucru extrem de grav care s-a petrecut în judeţul Mureş, pe care l-aş cataloga pe de-o parte ca iresponsabilitate, pe de altă parte ca dezinteres şi lipsă de preocupare pentru interesele respectării legii educaţiei în judeţul Mureş. ISJ Mureş a cerat acest document pe care l-a transmis pentru absolvenţii de clasa a XII-a, pentru premiile de sfârşit de an, un document care nu are niciun fel de legătură cu legislaţia în vigoare a României. (…) Sunt directori care cunoscând legea au refuzat să primească aceste diplome şi le-au trimis înapoi ISJ, considerând că este o încălcare gravă a legii, o batjocură şi la adresa lor, pentru că odată ce o instituţie a statului, care este şi de învăţământ, respectiv şcoală sau liceu, pune o ştampilă pe un astfel de document automat directorul devine culpabil. La această culpabilizare contribuie ISJ Mureş”, a susţinut Paşcan.

El a apreciat că este vorba de „provocări care pornesc din sânul instituţiilor statului”, adăugând că i-a solicitat prefectului judeţului, Corneliu Grosu, să intervină „cât se poate de direct, deschis şi inechivoc” privind aceste documente „cu caracter absolut ilegal” şi „care îi instigă pe cetăţeni”.

„Am impresia că domnul inspector Someşan a scăpat demult lucrurile de sub control. Fie nu este preocupat, fie nu-l interesează, fie mai mult circulă prin tot felul de întâlniri politice la Bucureşti (Someşan e şeful PSD Mureş – n.r.), iar ISJ e condus de doamna Ilyes. Iar doamna Ilyes procedează după cum îi dictează interesele politice şi etnice. (…) Îi solicit public domnului Someşan, în situaţia în care nu e capabil să conducă ISJ, să respecte legislaţia, să-şi dea demisia şi să lase pe altcineva”, a spus Paşcan.

El a precizat că există directori care au acceptat astfel de diplome şi le-au înmânat absolvenţilor, însă nu are idee de câte exemplare ar fi vorba.

De cealaltă parte, şeful ISJ Mureş, Ştefan Someşan, a declarat că diplomele respective au fost distribuite de adjunctul său, Ilyes Ildiko, „dar nu în calitate de inspector general adjunct”. El a precizat că directorii de şcoli nu au primit nicio adresă de a le utiliza şi a confirmat că unii dintre aceştia le-au returnat ISJ Mureş.

„Diplomele au fost făcute în afara instituţiei noastre, nu au avut nicio legătură cu Inspectoratul Şcolar Judeţean, au fost făcute de UDMR – ca să mă exprim foarte clar – şi nu conţin însemnele statului, nu conţin nici sigla ISJ, sunt practic nişte diplome care se pot face şi într-un garaj, dacă ai o aparatură de minimă performanţă. Deci directorii de şcoli nu au primit nicio adresă de a le utiliza, dimpotrivă, o parte însemnată dintre directori le-au returnat la ISJ. E adevărat că difuzarea lor s-a făcut de către doamna inspector general adjunct Ilyes Ildiko, dar nu în calitate de inspector general adjunct”, a spus Someşan.

DailyBusiness
La București începe Forumul NATO al Industriei de Apărare. Secretarul general al NATO, Mark Rutte, vine special în România
Spynews
Explozia din Dej ar fi fost provocată de victimă! Bărbatul care a murit ar fi suferit din cauza divorțului de fosta soție
Fanatik.ro
După ce Emeric Ienei a murit, maghiarii și-au adus aminte de mandatul regretatului antrenor la naționala Ungariei: „Plecarea sa era deja anticipată”
Capital.ro
Decizia luată de Elena Udrea. A plecat din țară fără partenerul său. Ce s-a întâmplat cu Adrian Alexandrov
Playtech.ro
Pilonul 4 de pensii: ce este, cine are dreptul și cât este contribuția lunară
Adevarul
Bărbat din Bihor condamnat la 12 ani de închisoare pentru că și-a lovit vecinul cu mașina, în timp ce acesta ținea în spate copilul de 2 ani
wowbiz.ro
„25 de morți” pe Aeroportul Cluj. Este știrea momentului
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
Incendiu la un azil de bătrâni! Cel puțin 11 persoane au MURIT
iamsport.ro
Mesajul transmis de Ionel Ganea, eroul de la Euro 2000, după dispariția lui Emeric Ienei
MediaFlux
Ministrul Apărării, declarații dure la NATO-Industry Forum 2025: Este o chestiune de timp până când vom vedea război
stirilekanald.ro
Cine e de fapt Mihaela, tânăra care l-a umilit și scuipat pe livratorul sri lankez! E fiica unui afacerist
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai