Marcel Boloș, anunț privind certificatul fiscal de la ANAF: „Intenţia noastră este să intre în vigoare cât mai curând posibil”

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a făcut declarații referitoare la certificatul fiscal care va fi necesar în momentul vânzării unui bun.
Filip Stan
07 aug. 2024, 15:46
Marcel Boloș, anunț privind certificatul fiscal de la ANAF:

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a vorbit miercuri, 7 august, despre certificatul fiscal de la ANAF, necesar în momentul vânzării unui bun. Ministrul a declart că vânzătorul nu este obligat să își achite datoriile înainte, ci o poate face din banii obținuți pentru produsul vândut.

Marcel Boloș, declarații privind certificatul fiscal de la ANAF

”Aş vrea să risipesc o informaţie cum că această măsură ar interzice vânzarea de bunuri şi terenuri ale proprietarilor persoane fizice şi juridice. Exclus, nu. Odată cu vânzarea acestor bunuri sau clădiri sau terenuri, ce sunt ele, are loc şi plata impozitelor si taxelor, regula fiind deja aplicabilă pentru primării – nu-ţi poţi vinde un bun sau un teren decât dacă ai certificatul de impozite şi taxe locale cu zero sume datorate bugetului local – însă propunerea noastră este să permitem ca, odată cu vânzarea bunului, să fie plătite şi taxele şi impozitele”, a declarat Marcel Boloş, ministrul Finanţelor.

Totodată, Boloș a vrut să clarifice neînțelegerile apărute în urma intenției Ministerului Finanțelor de a modifica legislația la vânzarea imobilelor sau a terenurilor, în sensul introducerii obligației de plată a datoriilor de către ANAF.

Citește și: Marcel Boloş, anunţ despre banii cash: „Poţi să faci plăţi, în numerar, dar până în limita a 5.000 de lei”

Ministrul a spus și cum va funcționa măsura certificatului fiscal:  ”În momentul vânzării la notar, dacă ai datorii faţă de buget, trebuie să le achiţi din preţul bunului pe care l-ai vândut. (…) La notar are loc tranzacţia cu numerar de obicei şi acolo, fie cu ordin de plată sau cum se întâmplă din punct de vedere al operaţiunii derulate la notar, la acel moment trebuie achitate şi impozitele şi taxele. Nu înainte, cum s-a vehiculat, ci deodată cu vânzarea bunului. (…) Atunci când se prezintă ordinul de plată la notar, dacă ştii că ai datorii, prezinţi două ordine de plată – unul este pentru preţul de vânzare al bunului şi un alt ordin de plată pentru achitarea impozitelor şi taxelor pentru autentificarea contractului de vânzare-cumpărare”, a spus acesta, poitrivit News.ro.

Cât despre intrarea în vigoare a certificatului fiscal, ministrul Finanțelor a precizat că data de 1 octombrie a fost stabilită cu antreprenorii români.

”Intenţia noastră este să intre în vigoare cât mai curând posibil. Pe discuţiile cu mediul de afaceri, după ce a agreat acest mecanism, la 1 octombrie să intre în vigoare. De ce? Pentru că avem creanţe neîncasate la buget în valoare 175 de miliarde de lei ale persoanelor fizice şi juridice. (…) În perioada anilor 2021- 2023, am avut 51 de miliarde de lei creanţe bugetare care s-au adunat la bugetul general şi am încasat 7 miliarde de lei. Cu alte cuvinte, noi din punct de vedere al încasărilor la buget din aceste creanţe le avem foarte mici, iar dacă nu găsim mecanismele prin care să valorificam aceste creanţe şi să încasăm banii la buget, noi în continuare trebuie sa găsim alte soluţii să ţinem sub control deficitul bugetar şi să ne putem finanţa cheltuielile statului”, a mai spus ministrul.

Citește și: Marcel Boloş neagă zvonurile privind creşterile de taxe din 2025: „La Ministerul Finanţelor nu s-a discutat nici despre mărirea impozitului pe venit, nici despre creşterea TVA”

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Cum a fost surprinsă Ivana Knoll, frumoasa fană a Croației, pe străzile din SUA, înainte de meciul țării sale cu Anglia de la Cupa Mondială
Capital.ro
Se schimbă regulile pentru cărțile de identitate. Suma pe care o vor plăti românii după 29 august
Playtech.ro
Card sau cash? Metoda de plată care te face să cheltui mai mulţi bani în fiecare lună
Adevarul
De ce războiul din Iran înseamnă pentru SUA o înfrângere mai severă decât în Vietnam. Explicațiile unui expert
wowbiz.ro
A murit Lucian Isar, cunoscut și ca Lucică Diamanta! Bărbatul s-a stins la doar 44 de ani din cauza unei boli autoimune
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat de 69 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat o bucată de brânză. Soția i-o oferise cadou de Ziua Îndrăgostiților
iamsport.ro
Fotbalistul român i-a închis telefonul în nas lui Giovanni Becali: ”Vreau să îți schimb viața!”
MediaFlux
Schimbări majore la Bacalaureat din 2030! Decizia Ministerului Educației merge spre publicarea în Monitorul Oficial
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?