Voucherele Materna în valoare de 2.000 de lei au ajuns la o parte dintre mame. Cine poate beneficia de ajutorul de la stat și ce trebuie să faci pentru a accesa fondurile

La începutul acestui an, viitoarele mămici din România au aplicat pentru a beneficia de vouchere de 2.000 de lei prin Programul Materna, inițiat de primăriile de la nivel local.
Alina Costache
22 aug. 2024, 18:48
Voucherele Materna în valoare de 2.000 de lei au ajuns la o parte dintre mame. Cine poate beneficia de ajutorul de la stat și ce trebuie să faci pentru a accesa fondurile
Programul Materna. Cine poate beneficia de voucherele sociale de la stat

Programul Materna are ca scop sprijinirea din punct de vedere financiar a femeilor însărcinate, contribuind astfel la creșterea natalității și sprijinirea familiilor aflate într-un moment crucial.

Printre acestea se numără și beneficiarele cu vârstă de peste 18 ani și rezidente în municipiul Botoșani. Ele primesc 2.000 de lei, sumă destinată acoperirii costurilor pentru analize medicale și tratamente necesare pe parcursul sarcinii. Voucherele sunt distribuite în două tranșe, din fondurile bugetului local.

Citește și: Vouchere sociale 2024. S-au schimbat listele cu beneficiari, unde suni dacă ţi-a rămas cardul nealimentat în aceste zile

Până acum, 121 de viitoare mame din Botoșani care au aplicat pentru a beneficia de voucherele Materna se bucură deja de banii de la stat.

Viitoarele mame interesate trebuie să depună o cerere la Direcția de Asistență Socială a Municipiului Botoșani.

Pentru a depune o cerere, sunt necesare următoarele documente:

  • Cerere tip completată
  • Copie după cartea de identitate
  • Certificat fiscal eliberat de Direcția Impozite și Taxe Locale
  • Adeverință de la medicul ginecolog
  • Ecografii care confirmă sarcina

De la debutul Programului Materna (1 iulie 2023) și până la finalul anului trecut, a fost înregistrat un număr semnificativ de cererei, cu 222 de aplicante și o sumă totală de 313.000 lei acordată sub formă de vouchere.

Sprijin pentru îngrijirea nou-născuților

Pe lângă Programul Materna, OUG 34/2024, adoptată pe data de 12 aprilie, stipulează faptul că mamele defavorizate beneficiază de un sprijin financiar semnificativ pentru îngrijirea nou-născuților. Ajutorul, în valoare de 2.000 de lei acordat într-o singură tranșă, este destinat achiziției de produse necesare îngrijirii nou-născutului, precum:

  • scutece
  • produse pentru toaleta nou-născutului
  • articole vestimentare pentru nou-născut
  • articole sanitare și medicale necesare pentru mamă și copil

Sprijinul financiar se adresează mamelor aflate în situații de dificultate, inclusiv celor fără venituri suficiente, cu dizabilități, în situații critice de viață, fără acte de identitate, minore, sau cele care nu dețin cetățenie română și provin din zone de conflict.

Citește și: Vouchere lemne 2024. Când intră banii pe cardurile de energie

Pentru a accea fondurile de la stat, trebuie ca nou-născutul să nu depășească vîrsta de trei luni la momentul solicitării, potrivit definiției legale.

Pe lângă sprijinul financiar, OUG 34/2024 introduce și măsuri auxiliare pentru reducerea deprivării materiale, printre care:

  • Consiliere în alăptare
  • Educație sanitară și de prim-ajutor
  • Facilitarea accesului la servicii medicale și sociale
  • Educație pentru igiena personală și a locuinței
  • Recomandări nutriționale pentru bebeluși, necesare pentru diversificarea alimentației

Implementarea programului se va desfășura pe parcursul a patru ani, până în 2027, cu un buget alocat de 24 de milioane de euro.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
El este George, șoferul de 35 de ani mort în accidentul din Bălești. Bărbatul era divorțat și avea o fetiță: ”Nu îmi vine să cred că nu mai ești”
Fanatik.ro
Neluțu Varga, reacție în forță după ce CFR Cluj a bifat 10 transferuri în ultima zi: „Sper să fie fericit Șumudică, am mare încredere în el!”. Promisiune uriașă despre bani
Capital.ro
Cifra care arată cât de greu au ajuns să trăiască românii de la o lună la alta
Playtech.ro
Care ar putea fi următoarele ținte ale Rusiei. România și Marea Neagră, în zona de risc
Adevarul
Primii kilometri de asfalt pe viitoarea autostradă Sibiu–Făgăraș. Cum arată cel mai avansat tronson al A13
wowbiz.ro
Ilie Năstase, dezvăluiri după incidentul conjugal! Ce s-a întâmplat, de fapt, întrel el și soția lui: „M-am certat de o mie de ori cu ea și spune că am fost agresiv”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Foc într-un bloc din Sibiu! Ce se întâmplă cu locatarii imobilului
iamsport.ro
Bomba anului! 'Eu știu că Șumudică va fi noul antrenor al FCSB-ului!' Gigi Becali s-ar fi dat de gol chiar când era în direct
MediaFlux
Horoscop 8 septembrie 2026. Se schimbă jocul pentru mai multe zodii! Apar răspunsuri importante, bani și decizii care nu mai pot fi amânate
stirilekanald.ro
VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor