Calendar ortodox 4 septembrie 2024. Sărbătoare mare, sfântul proroc care a adus pe pământ cele 10 porunci

În ziua de 4 septembrie, în calendarul creștin ortodox este sărbătorit Sfântul Proroc Moise, omul ales de Dumnezeu să scoată poporul evreu din robia egipteană.
Alina Costache
03 sept. 2024, 12:32
Calendar ortodox 4 septembrie 2024. Sărbătoare mare, sfântul proroc care a adus pe pământ cele 10 porunci

Calendar ortodox 4 septembrie 2024. Sfântul Proroc Moise provenea din neamul lui Levi și a fost omul care, la îndemnul lui Dumnezeu a îndrumat poporul evreu spre Țara Făgăduinței, în Canaan. Despre viața lui găsim informații în Pentateuh, primele cinci cărți din Vechiul Testament, al căror autor este.

Calendar ortodox septembrie 2024. Trei sărbători cu cruce roşie în prima lună de toamnă

Povestea vieții sale este cunoscută deoarece a fost spusă în numeroase rânduri și a făcut subiectul a numeroase cărți. El este sărbătorit în calendarul creștin ortodox în data de 4 septembrie.

Se știe despre nașterea sa, cum l-a ajutat Dumnezeu să fie salvat din apele Nilului și cum a ajuns să fie crescut de fiica Faraonului din Egipt, ca fiu al acesteia.

Sărbători religioase 4 septembrie 2024

Ortodoxe
Sf. Sfinţit Mc. Vavila, episcopul Antiohiei; Sf. Proroc Moise; Sf. Mc. Petroniu

Greco-catolice
Sf. ep. m. Vavila; Sf. pf. Moise

Romano-catolice
Ss. Rozalia, fc.; Moise, profet

Calendar ortodox 4 septembrie 2024. Sfântul Mucenic Vavila este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 4 septembrie.

Sfântul Vavila a fost episcop al Antiohiei şi, în această calitate, l-a împiedicat pe împăratul roman Numerian (283-284) să intre în biserica din Antiohia.

Din faţa uşilor, l-a împins înapoi cu mâna în piept şi i-a spus că nu i se cade împăratului, care este închinător la idoli, să intre în biserica Dumnezeului Celui Viu şi să o necinstească cu intrarea lui.

„Când s-a apropiat împăratul de uşă, Sfântul Vavila a arătat o asemenea îndrăzneală că, punându-şi dreapta sa în pieptul lui, l-a oprit şi l-a împins afară din biserica lui Dumnezeu, încât s-a întors împăratul ruşinat. Că deşi voia să intre cu sila, având cu el slujitori şi ostaşi, însă îl oprea o putere dumnezeiască prin Sfântul Vavila şi nu lăsa pe acel necurat nici măcar să se atingă de biserică. Căci cuvintele lui Vavila ca şi cuvintele îngerului erau, şi înfricoşau pe sufletul cel îndrăzneţ şi fără Dumnezeu. Afară de aceasta s-a îndoit împăratul şi de popor, temându-se ca nu cumva să se facă ceartă şi tulburare, pentru că multă mulţime de credincioşi se adunase acolo în acea vreme”. (Vieţile Sfinţilor)

Citeşte şi: Rugăciunea puternică către Maica Domnului care desface „nodurile” și te scapă de necazuri! Spune-o în fiecare zi la aceeași oră

Împăratul, înainte de a încerca să intre în biserică, adusese jertfe sângeroase în templu pe care le amestecase cu sânge nevinovat, căci atunci înjunghiase cu mâna sa un copil, „un mic prunc împărătesc, pe care îl avea zălog de la oarecare împărat barbar, pentru o pace nestricată şi trainică”. (Vieţile Sfinţilor)

Răbdând mustrarea în tăcere, acesta s-a dus cu mânie la palat. A doua zi, i-a răsplătit însă Sfântului Vavila îndrăzneala, dând foc bisericii, iar pe ierarh pedepsindu-l cu închisoarea şi cu moartea.

Calendar ortodox 4 septembrie 2024. Sfântul Proroc Moise, conducătorul evreilor din Egipt spre Canaan, a primit pe Muntele Sinai Tablele Legii (două lespezi de piatra pe care erau scrise cele Zece Porunci). Legea a fost scrisă de Însuşi Dumnezeu şi a fost înmânată lui Moise spre a fi dată poporului.

Sfântul Vasile cel Mare spune că Moise este autorul Cărţii Facerii (Geneza) a Vechiului Testament, una dintre cele cinci scrieri ale Pentateuhului.

„Moise este cel care a scris cartea aceasta (Cartea Facerii). Moise, acel bărbat vestit, despre care Scriptura a dat mărturie că era plăcut lui Dumnezeu încă de pe când era copil de sân. Pe acesta l-a înfiat fiica lui Faraon, l-a crescut împărăteşte şi i-a dat pentru instruirea lui dascălii înţelepţi ai egiptenilor.

Când era de optzeci de ani, a văzut pe Dumnezeu, atât cât este cu putinţă unui om să-l vadă; dar mai bine spus, atât cât nimeni nu l-a putut vedea, după cum dă mărturie Însuşi Dumnezeu: De este între voi vreun proroc al Domnului, Mă arăt lui în vedenie şi în somn vorbesc cu el. Nu tot aşa am grăit şi cu robul Meu Moise, – el este credincios în toată casa Mea: Cu el grăiesc gură către gură, la arătare şi aievea, iar nu în ghicituri, şi el vede faţa Domnului (Num. 12, 6-8)”. („Omilii la Hexaemeron”, Sfântul Vasile cel Mare)

Aşadar, Sfântul Proroc Moise a fost învrednicit, la fel ca îngerii, să vadă pe Dumnezeu faţă către faţă şi vorbeşte despre cele pe care le-a auzit de la Dumnezeu, spune Sfântul Vasile cel Mare.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Alina Pușcău vorbește cu greu despre efectele tratamentului: „Începe să îmi cadă părul” | VIDEO
Fanatik.ro
Iubita lui David Popovici, declarație inedită de dragoste pentru campion. Mesajul l-a impresionat inclusiv pe Smiley
Capital.ro
Marius Budăi atacă PNL după prăbușirea investițiilor străine: Explicați-ne de ce România a pierdut banii care trebuiau să rămână și să fie reinvestiți aici
Playtech.ro
Buletinul nou cu care nu poți ieși din România. Aproape 10% dintre cei care și-au schimbat actul l-au ales
Adevarul
„Mama mea este postac AUR”. Povestea unui tânăr care și-a descoperit mama într-un grup de partid
wowbiz.ro
Cine era medicul de la Spitalul Universitar de Urgență București care s-a sinucis! Avea doar 28 de ani
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
David Cristian, un tânăr de 19 ani din Cluj, a plecat de acasă și nu s-a mai întors. Familia îl caută cu disperare
iamsport.ro
S-a întâlnit cu Radu Naum la piață și a rămas perplex: ”Mi-a dat o palmă! Mă gândeam: «Cine face asta?»”
MediaFlux
Lovitură pentru Zelenski de la cine se aștepta mai puțin! Cel mai mare susținător i-a devenit dușman și îl vrea jos
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat