Fluturii de noapte au „asediat” Madridul. Ce specii zboară prin capitala Spaniei

Milioane de fluturi de noapte şi-au făcut apariţia în capitala spaniolă, aduşi fiind de valul de căldură care a lovit recent Peninsula Iberică şi care a urmat, de altfel, ploilor torenţiale din primăvara acestui an. France Presse consemnează faptul că peste tot în oraş, madrilenii se luptă cu fluturii de noapte care intră în case, atraşi fiind de lumină.
Romania TV
18 iun. 2013, 10:06
Fluturii de noapte au

Fenomenul a devenit subiect de glume şi chiar de tweet-uri, însă nimeni nu ştie de unde au venit aceşti fluturi de noapte.

Roger Vila, cercetător într-un laborator din Barcelona, în care se studiază diversitatea şi evoluţia fluturilor, susţine că a identificat până la trei tipuri dintre cei care au invadat Madridul, prin intermediul fotografiilor: gamma, noctua şi catocala.

„Mai mulţi dintre aceşti fluturi au venit din sudul Spaniei, însă au apărut şi unii care provin din nordul Africii şi au ajuns aici traversând strâmtoarea Gibraltar”, explică el. În plus, cercetătorul precizează că invazia este urmarea condiţiilor climatice foarte speciale; după o primăvară rece şi plină de umiditate, vremea s-a încălzit brusc în Madrid săptămâna trecută – tocmai când fluturii erau pregătiţi să iasă din crisalide.

Aceste insecte nu prezintă niciun risc pentru sănătate, iar dacă au ajuns la Madrid este din cauza direcţiei vântului, a mai spus cercetătorul catalan. „Au o durată de viaţă de aproximativ o săptămână şi cu siguranţă vor dispărea în câteva zile. Totul este să ştim dacă vor mai exista noi sosiri”, susţine el.

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
Ce a pățit Florin Prunea înainte să fie eliminat de la Desafio: ”Am casă în București de 1,5 milioane de euro, cu piscină și cu saună, și stau în baraca asta”
Capital.ro
Un fost selecționer a murit. Tragedie înainte de meciul Turcia-România. Doliu în fotbal
Playtech.ro
Supermarketul care reduce prețurile cu până la 70% înainte de Paște. Ce oferte găsesc clienții
Adevarul
Noua găselniţă a turiștilor români în Grecia îi pune în dificultate pe proprietarii de taverne. Unde mănâncă în vacanţe
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Elena Merișoreanu s-a văzut cu Valentin Sanfira, după vestea divorțului. Ce a spus artistul despre despărțirea de Codruța Filip: „Se vedea pe ochii lui că e trist”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
iamsport.ro
Fostul conducător din Liga 1, atac necruțător: ”Burleanu a sacrificat calificarea la Mondial! L-a adus pe Lucescu la alibi, doar ca să mai ia un mandat, totul e din cauza lui”
MediaFlux
Trump trimite mii de soldaţi în Orientul Mijlociu, în timp ce SUA negociază cu Iranul pentru a pune capăt războiului! Plan în 15 puncte pentru a opri conflictul
stirilekanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj