Percheziţii la o primărie din Gorj, într-o anchetă privind schimburi de terenuri

Poliţiştii au făcut, marţi, percheziţii la Primăria Slivileşti (Gorj), iar primarul localităţii este audiat, într-o anchetă care ar viza un schimb ilegal de terenuri între omul de afaceri Mihai Râmescu şi fosta Societate Naţională a Lignitului Oltenia (SNLO), afirmă surse judiciare.
Romania TV
18 iun. 2013, 15:29
Percheziţii la o primărie din Gorj, într-o anchetă privind schimburi de terenuri

Potrivit unor surse judiciare, ancheta l-ar viza pe Mihai Râmescu, care în urmă cu aproximativ doi ani ar fi făcut un schimb de terenuri cu fosta Societate Naţională a Lignitului Oltenia (SNLO), acesta fiind despăgubit cu 700.000 de lei pentru a ceda societăţii miniere un teren în localitatea Slivileşti, al cărui propietar era.

Omul de afaceri ar fi spus că are o construcţie pe terenul respectiv, cerând să fie despăgubit atât pentru teren, cât şi pentru imobil, susţin sursele citate. În realitate însă, imobilul nu a existat, deşi omul de afaceri ar fi încasat banii, tranzacţia fiind perfectată în faţa unui notar public, care ar urma să fie cercetat în acest caz.

De asemenea, mai mulţi angajaţi ai SNLO, în prezent salariaţi ai Complexului Energetic Oltenia, vor fi anchetaţi în acest caz pentru a explica cum s-a făcut schimbul de terenuri.

Ancheta în acest caz a început după ce funcţionari ai Primăriei Slivileşti au descoperit că imobilul de pe terenul respectiv nu exista.

La ora transmiterii acestei ştiri, percheziţiile de la Primăria Slivileşti se încheiaseră, fiind ridicate mai multe documente, iar primarul comunei se află la audieri la sediul Poliţiei Judeţene Gorj.

Numele lui Mihai Râmescu este legat şi de controlul pe care ministrul Radu Stroe l-a dispus la Poliţia Judeţeană Gorj, după ce omul de afaceri a trimis un memoriu în care s-a plâns că, de mai multă vreme, firmele sale ar fi ţinta unor controale repetate din partea poliţiştilor, la solicitarea expresă a şefului Poliţiei Gorj, Viorel Salvador Caragea.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama adolescentului de 15 ani, care l-ar ucis pe Mario Berinde, deranjată de acuzațiile aduse: "Merg la un detector de minciuni"
Fanatik.ro
Cum s-a transformat dezastrul din Nations League în bucurie națională? Detaliile care îi arată drumul lui Hagi pentru România
Capital.ro
Boala care ucide în tăcere: peste 140.000 de români mor anual fără să știe că sunt în pericol
Playtech.ro
De ce cheltuim mai mulți bani atunci când plătim cu cardul. Explicația pentru senzația că „dispar” fără să ne dăm seama
Adevarul
Se vinde una dintre cele mai frumoase vile din București, fosta reședință a unui dirijor celebru: cât costă clădirea cu 29 de camere și capelă
wowbiz.ro
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză în râul Olt, s-a predat în Elveția. Vlad Bălțățeanu era căutat internațional
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Biserica Ortodoxă Română este îndoliată! S-a stins din viață preotul Nicu Moldoveanu. Când și unde va fi înmormântat
iamsport.ro
Legenda Stelei a dat verdictul după revenirea lui Reghecampf la FCSB: ”Am fost coleg cu el, nu poate”
MediaFlux
Răsturnare de situație după arestarea lui Călin Georgescu! S-a aflat acum!
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte