Teo Trandafir a fost căsătorită 6 luni, confesiuni despre căsnicie şi divorţ. Condiţia obligatorie pentru un viitor soţ

Teo Trandafir a vorbit despre divorțul de fostul ei soț, cu care a avut o căsnicie de doar șase luni. De asemenea, vedeta a dezvăluit cum ar trebui să fie partenerul ideal pentru ea.
Alina Costache
18 sept. 2024, 18:13
Teo Trandafir a fost căsătorită 6 luni, confesiuni despre căsnicie şi divorţ. Condiţia obligatorie pentru un viitor soţ

Teo Trandafir, în vârstă de 55 de ani, este una dintre cele mai iubite și apreciate prezentatoare TV. Recent, aceasta a vorbit despre cum au schmbat-o cele două divorturi prin care a trecut și recunoaște că a avut nevoie de ajutorul specialistului.

Invitată la podcastul Anamariei Prodan, Teo Trandafir a vorbit deschis despre un subiect dureros din viața sa și anume divorțul de soțul ei. Deși cei doi au fost căsătoriți doar șase luni, povestea lor de dragoste a durat aproximativ doi ani. Teo Trandafir a mărturisit că soțul ei, care a locuit în Franța mai bine de 30 de ani, nu a reușit să se acomodeze în România, motiv pentru care au decis să se separe. Vedeta nu a dorit să stea în calea fericirii bărbatului, deși i-a fost greu și a trecut prin momente dureroase. Cu toate acestea, cei doi au rămas prieteni și mai păstrează legătura din când în când.

Teo Trandafir, despre supărarea Biancăi Drăgușanu după ce a fost amendată: „Mașina ta costă 250.000 de euro, de ce faci atâta caz?”

De asemenea, Teo Trandafir a dezvăluit lucrul care a deranjat-o cel mai tare în perioada respectivă. Aceasta a menționat că presa a scris mai multe lucruri neadevărate din care reieșea că soțul ei a fost împreună cu ea doar pentru bani. Atunci, prezentatoarea TV s-a simțit rănită, mai ales pentru că din toate articolele citite părea că bărbatul nu ar fi putut-o iubi pentru frumusețea sau inteligența ei, ci doar pentru lucrurile materiale pe care le deținea.

„S-a încheiat frumos și elegant. Mi-am dat seama că după aproape 30 de ani petrecuți în Franța, soțul meu nu este fericit aici. Și eu nu puteam să fiu participant direct la nefericirea lui. El venise cu deschidere, cu entuziasm. Oamenii erau cum erau. Într-o zi l-am întrebat dacă pot să fac ceva să îl ajut. Și mi-a răspuns că ar vrea să fie singur. Și așa s-a terminat. Am mai vorbit cu el. Prieteni e mult spus, pentru că locuim în țări diferite. Este singurul bărbat din viața mea de care m-am despărțit, dar cu care încă mai comunic. Dacă iubești pe cineva, lasă-l liber. Nu a fost ușor. Nu am să uit un episod. Eram amândoi în garajul casei noastre și puneam murături. El era priceput inclusiv la asta. Și ne trezim, a doua zi, în ziare. Eram atât de fericiți în perioada aia! Eu eram nerăbdătoare să ajung acasă, unde mă aștepta o masă romantică sau ceva drăguț.

Bineînțeles că a început presa să vuiască. Că a vrut să ia banii, casele, averile. Nu m-a deranjat faptul că erau lucruri neadevărate, ci faptul că eu m-am simțit indezirabilă. Deci un om nu mă poate iubi pe mine decât pentru bani. Era clar că dacă o ia p-asta, pentru ce să o ia? Că e frumoasă? Nu, nici nu am pretins. Că e deșteaptă? Nu. Deci eram ultimul om, care are niște bani. Asta m-a deranjat”, a declarat Teo Trandafir.

Teo Trandafir și Ilinca Vandici, reacție la anunțul matrimonial postat pe internet de Oana Roman: „Dacă mă apucam să scriu, ieșea o belea, că sunt vai de capul meu”

Teo Trandafir a vorbit și despre felul în care ar trebui să fie viitorul ei partener. Aceasta a menționat că o cerință foarte importantă ar fi să nu îi ceară bani. Deși este convinsă că nu va mai trăi o poveste de dragoste ca cea pe care a avut-o alături de fostul ei soț, vedeta nu ar spune nu dacă ar apărea cineva potrivit pentru ea.

„Bărbatul care va sta lângă mine trebuie să nu-mi ceară bani și să nu stea foarte aproape, că nu mai pot. Nu mai credeam în dragoste când l-am întâlnit pe el. A fost ceva venit din cer, cu toate potrivite, aranjate, așa ceva nu cred că se mai întâmplă. Dar nu aș zice nu. Mi-ar plăcea să fiu fetiță, m-am săturat să fiu bărbatul. Sunt lucruri pe care nu le mai trăiești ca la 15 ani”, a adăugat Teo Trandafir, la podcastul „Eu sunt Anamaria Prodan”.

Teo Trandafir a fost înșelată: „Lipsise de acasă 3 zile și nu l-am întrebat nimic”. Cum a trecut peste suferința în dragoste

Invitată la podcastul moderat de Ilinca Vandici, Teo Trandafir a vorbit și cu alt prilej despre viața ei personală. În general, vedeta este foarte discretă atunci când vine vorba despre partenerul de viață, însă de data aceasta și-a făcut curaj și a făcut dezvăluiri despre infidelitatea unui fost partener.

În anul 1990, Teo Trandafir s-a căsătorit cu pilotul Alexandru Trandafir, dar au divorțat după șapte ani, din cauza programului încărcat al acestuia. În anul 2012, prezentatoarea TV a ajuns din nou în fața altarului cu Constantin Iosef, un fost rugbist pe care l-a cunoscut pe Facebook. Nunta lor a avut loc pe malul lacului Buftea, însă au divorțat după doar 6-7 luni de căsnicie.

„Un bou! Recunosc, am iubit un bou. Ce tâmpită eram! Credeam în iubire pe atunci. Acum toată lumea mă întreabă dacă sunt bine. Da, sunt bine, de când mi-am dat seama că boul e bou”, declara Teo Trandafir, după divorțul de Constantin Iosef.

Una dintre relațiile vedetei de la Kanal D2 s-a terminat din cauza infidelității. Teo Trandafir a povestit cum a gestionat situația, deși inițial a crezut că poate trece peste o astfel de greșeală în căsnicie.

„De fiecare dată altceva. Uneori n-a mers pentru că el era foarte… e în continuare… cu piciorul în prag. Nu, noi nu facem asta. Alteori pentru că nu-mi era fidel. Eu nu mă prind de chestia asta cu fidelitatea. Pe mine poți să mă înșeli liniștit. N-am nicio treabă. Oricum, repet… nu caut. La un moment dat am simțit eu că se întâmplă neîntâmplata. Era el așa cumva… mai cu capsa pusă. Parcă mi s-a părut mie. Parcă vorbea mult la telefon, parcă nu vorbea în casă la telefon”, a povestit Teo Trandafir în podcastul „Te ascult”.

Potrivit unica.ro, prezentatoarea și-a amintit că a început să își spună sieși: „«Ești nebună! (…) Dacă și tu ai început să-ți pui întrebări de astea înseamnă că lumea s-a întors cu fundul în sus» și era adevărat”.

Întrebată dacă a apelat la ajutorul unui specialist, Teo recunoaște că încă apelează, spunând a descoperit multe lucruri alături de psihologul ei. „Chiar și acum fac asta, pentru că mi se pare că să mergi la psiholog este un fel de igienă psihică pe care trebuie să ți-o acorzi. Sunt lucruri pe care, împreună cu psihologul meu, le-am redescoperit, pentru că le uitasem, le băgasem sub preș. Acum înțeleg să mă iert uneori, înțeleg să accept realitatea așa cum este și înțeleg și de ce este ea așa. Trebuie făcut, pentru că altfel bâjbâi, crezi că doar tu ai dreptate și devii neplăcut și pentru cei din jur. Îți lipsește permeabilitatea”, a mai adăugat prezentatoarea TV.

DailyBusiness
Gigi Becali, afectat de măsurile de austeritate anunțate de Guvernul Bolojan. Ce pensie va avea de la 1 august
Spynews
Un cioban a fost atacat de urs, într-o comună din Argeș. Un incident asemănător a avut loc în aceeași zonă în urmă trei zile
Bzi.ro
Irina Columbeanu a spus tot despre iubitul francez! „Sunt deschisă!“
Fanatik.ro
Un elev din Argeș a luat 9,90 la BAC și a depus contestație. Rezultatul l-a făcut unic în județul său
Capital.ro
TAXĂ majorată în România. Se instituie plata unei sume fixe anuale. Cine sunt cei vizați
Playtech.ro
Totul despre cardul de sănătate. Cum îl obții, activare, beneficii, ce faci dacă îl pierzi
DailyBusiness
Planta-minune care te scapă de muşte, ţânţari şi furnici. Lidia Fecioru: „Este aur curat”
Adevarul
Puterea lui Xi, în scădere. De ce lipsește liderul chinez de la summit-ul BRICS? Criza tăcută din spatele zidurilor de la Beijing
wowbiz.ro
Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate
Spynews
Iubita lui Iustin Petrescu, dezvăluiri exclusive la Un Show Păcătos! Hara a spus cum era influencerul când l-a cunoscut și a vorbit și despre Marilu Dobrescu: "A dat în el"
Spynews
Iustin Petrescu a ajuns la tribunal, alături de iubita lui. Astăzi are loc primul termen din procesul cu Marilu Dobrescu
Evz.ro
Columbo chemat să aplaneze conflictele din România. Cum s-a întâmplat acest lucru
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Frumoasa iubită a milionarului român din Rusia a spus „Da”
kanald.ro
Un bărbat dat dispărut a fost găsit mort în burta unui piton de 8,5 metri, în Indonezia
Cancan.ro
Ilie Bolojan desființează pensiile speciale! Anunțul care dinamitează România
Playsport.ro
PSD, în cădere liberă. AUR atinge un maxim istoric în cel mai...
Capital.ro
Statul ia bani de la români. Anunț de la Ministerul Finanțelor pentru românii peste 18 ani. Se achită de azi, 7 iulie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Arată ca un manechin, dar a fost livratoare de mâncare
stirilekanald.ro
Infern după inundațiile din Texas: crește bilanțul la 82 de morți. Mai multe fete din tabăra de vară, încă dispărute
Primul semn neobișnuit de cancer de colon, potrivit medicilor
MediaFlux
Măsura intră în vigoare de luni, 7 iulie! Apelurile înșelătoare care folosesc date de identificare false, blocate în România
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Satul care a devenit „capitala trandafirilor” din România