Îndemnul lui Băsescu pentru fetele lui: „Faceţi un copil, că până la urmă este un act patriotic”

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că, în actualul ritm de scădere demografică, România va avea 15 milioane de locuitori în 2030, iar structura se va schimba pentru că minoritatea roma este foarte productivă, menţionând că natalitatea este o misiune pentru femeile din ţara noastră.
Romania TV
18 iun. 2013, 16:32
Îndemnul lui Băsescu pentru fetele lui:

„Nu aş vrea să vă întreb câte dintre dumneavoastră aveţi copii. Dar mă uit cât am muncit cu fetele mele, măritate-nemăritate, „Faceţi, fetelor, un copil, că până la urmă este un act patriotic”. Mă rog, cu asta mică am reuşit până la urmă, cu cea mare nu reuşesc (…) Cred că natalitatea este o misiune pe care şi femeile din România trebuie să şi-o asume. Scuzaţi-mă că o spun atât de direct”, a declarat Băsescu, la o întâlnire cu femeile de succes organizată de revista Business Woman.

El a arătat că în actualul ritm de scădere demografică, România va ajunge să aibă numai 15 milioane de locuitori în 2030, adică „o pierdere uriaşă’. El a spus că aceasta va aduce şi „o schimbare consistentă a structurii populaţiei pentru că avem minoritatea roma, care este extrem de productivă”.

„Cum Dumnezeu femeia romă poate ţine cinci-şase copii, iar românca nu poate? E adevărat, ea nu este manager, femeia romă (…) Trebuie să mergem şi în zona cealaltă. Poate maternitatea este una dintre misiunile fundamentale ale femeii, asta mi se pare mie”, a afirmat Băsescu.

Una dintre interlocutoarele sale i-a argumentat că nivelul de protecţie a femeii însărcinate şi gravide s-a redus în timpul Guvernului Boc, atât privind concediul maternal, cât şi indemnizaţia pentru creşterea copilului.

Preşedintele i-a replicat că România are una dintre cele mai favorabile legislaţii din UE în acest sens, în condiţiile în care în Belgia stau numai 30 de zile în concediu de creştere a copilului, fără concediu prenatal.

„Problemele nu sunt la timp, sunt la susţinerea financiară, lucru pe care îl recunosc”, a spus Băsescu, care a argumentat însă că şi înainte de plafonarea operată de Guvernul Boc la indemnizaţia de creştere a copilului rata natalităţii a fost tot în scădere.

El a spus că cheia creşterii natalităţii nu stă în facilităţile acordate femeii care naşte, ci în siguranţa socială.

„Incertitudinile legate de siguranţa locului de muncă, de plata rata la bănci, de ce s-o mai întâmpla, e în coliziune cu măsurile pe care statul le-a luat în România ca să stimuleze creşterea natalităţii. Avem o societate încă nestabilizată complet şi acesta poate fi un efect”, a mai argumentat Băsescu.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Juri Cisotti, lovitură dură pentru FCSB! Când revine pe teren. Exclusiv
Capital.ro
ANAF trimite notificări românilor care nu și-au declarat veniturile din 2025! Cât timp au la dispoziție să evite impunerea din oficiu
Playtech.ro
Impozitul pentru balcoanele închise, explicat pe înțelesul tuturor. Ce trebuie să știe proprietarii și ce pregătesc primăriile
Adevarul
„Îmi era prea rușine să spun că sunt nepalez”. Cum este văzută România prin ochii lucrătorilor nepalezi și ce probleme înfruntă
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Primele declarații ale președintelui Donald Trump, după ce democrații au preluat controlul Congresului.
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT