Bandă de hoți, prinsă de Poliție în București. Unele victime au fost bătute sau sechestrate. Prejudiciul se ridică la 100.000 de euro

Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București au efectuat noi acțiuni într-un dosar penal ce vizează infracțiuni grave de furt, tâlhărie și lipsire de libertate. În urma cercetărilor, 10 mandate de aducere au fost puse în aplicare, iar opt suspecți au fost reținuți pentru 24 de ore.
Filip Stan
19 sept. 2024, 10:46
Bandă de hoți, prinsă de Poliție în București. Unele victime au fost bătute sau sechestrate. Prejudiciul se ridică la 100.000 de euro

Polițiști din București continuă ancheta într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de furt, tâlhărie calificată, lipsire de libertate în mod ilegal, acces ilegal la un sistem informatic, efectuarea de tranzacții financiare în mod fraudulos și tăinuire, în cauză au mai fost efectuate și alte activități de cercetare și de urmărire penală, în vederea probării activității infracționale. Astfel, la data de 18 septembrie 2024, polițiștii au puse în aplicare 10 mandate de aducere, emise pe numele bănuiților, unul dintre aceștia fiind deja sub măsura arestului la domiciu în acest dosar.

Citește și: Adolescent bătut de doi polițiști. Părinții l-au găsit plin de sânge. Scandal uriaș în Târgu Mureș

După audieri, față de 8 bănuiți a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.

În urma anchetelor, polițiștii au stabilit că mai mulți hoți ”identificau persoane vătămate, de regulă cetățeni străini, pe care le conduceau în incinta a două societăți comerciale, sub pretextul consumului de alcool, în compania altor persoane. Ulterior, profitând de starea vulnerabilă a acestora, cauzată de efectul consumului de alcool, le-ar fi manipulat telefoanele mobile sau cardurile bancare, efectuând mai multe tranzacții financiare sau procedau la transferarea unor sume de bani prin intermediul unor aplicații de banking, către diferite conturi”.

Citește și: Jaf în valoare de 450.000 de euro! Reacția pensionarei înșelată de infractori: „Erau ultimii bani de înmormântare”

În unele cazuri, suspecții au recurs la violență pentru a sustrage de la persoanele vătămate de anumite bunuri, inclusiv prin lipsirea de libertate în mod ilegal a acestora. Prejudiciul creat a fost estimat la aproximativ 100.000 de euro.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
De ce nu a fost convocat, de fapt Opruț la națională? Andrei Nicolescu nu a ezitat
Capital.ro
Scandal la procesul lui Călin Georgescu și Horațiu Potra. Susținătorii s-au îmbrâncit cu jandarmii, iar fostul candidat a cerut să plece
Playtech.ro
Unde va ninge în minivacanța de 1 Decembrie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Adevarul
26 de județe ar putea dispărea din România. Cum ar arăta noua hartă administrativă și ce s-ar întâmpla cu Bucureștiul
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un fotbalist de doar 22 de ani și-a pierdut viața în timpul unui antrenament. S-a prăbușit brusc pe teren
iamsport.ro
Uluitor! Gigi Becali ar fi fost țepuit incredibil la un transfer: 'Mi-era o milă de el, vorbea singur'
MediaFlux
Șofer român de camion, reținut în cazul carambolului de pe autostrada Tracia din Bulgaria! Românul rănit în tragedie este în stare gravă
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România