Când începe la Iași pelerinajul la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva. Câți credincioși sunt așteptați să participe

Se apropie data de începere a pelerinajului la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva. Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a făcut publice toate informațiile esențiale despre acest important eveniment religios.
Irina Dumitrescu
27 sept. 2024, 16:41
Când începe la Iași pelerinajul la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva. Câți credincioși sunt așteptați să participe

Anul acesta, pelerinajul religios la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva va avea loc începând cu 8 octombrie, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi. Tot aici vor fi aduse, de la Mănăstirea Sfântul Pavel din Muntele Athos, moaştele Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon, precizează reprezentanții Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva vor fi scoase din catedrală, în cadrul unei procesiuni, şi vor fi aşezate într-un baldachin ce va fi amplasat în curtea lăcaşului de cult.

Reprezentanții Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei au explicat de ce vor fi aduse la pelerinaj și moaștele Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon. ”Anul 2024 a fost declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept ‘an omagial al pastoraţiei şi îngrijirii bolnavilor şi an comemorativ al tuturor Sfinţilor tămăduitori fără de arginţi’. Aşadar, am dorit să oferim pelerinilor ce vor poposi la Iaşi în miezul lunii octombrie bucuria de a se întâlni cu un sfânt taumaturg, adică unul prin care Dumnezeu săvârşeşte vindecări şi aduce multă alinare celor afectaţi de felurite boli”, au precizat, vineri, reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, potrivit news.ro.

Citește și Dulceața de mere cu scorțișoară. Un desert delicios pentru zilele de iarnă

Racla cu moaşte va fi la dispoziția credincioșilor până la 15 octombrie, când va fi reintrodusă în catedrală.

Slujba Sfintei Liturghii este programată la 14 octombrie și va fi oficiată pe un podium amplasat pe pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt, în dreptul Altarului Catedralei Mitropolitane.

Cei care nu vor fi prezenți la catedrală vor putea urmări slujba pe ecrane mari dimensiuni, care vor fi instalate în centrul Iașiului.

Anul trecut, record de credincioși la moaștele Sfintei Parascheva

Autorităţile estimează că zeci de mii de credincioşi din întreaga ţară vor veni la Iaşi să se închine la moaşte.

Pelerinajul de anul trecut a durat nouă zile și a adunat la Catedrala Mitropolitană din Iaşi peste 360.000 de oameni. Alți 90.000 de credincioși au participat la celelalte evenimente religioase organizate de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. S-a înregistrat, astfel, cel mai mare număr de participanți la pelerinajul de la Iaşi, de când Jandarmeria şi Mitropolia Moldovei fac asemenea raportări. Cozile formate de cei dornici să ajungă la moaște au măsurat până la cinci kilometri, iar timpul de așteptare a fost, în unele cazuri, și de peste 20 de ore.

Citește și ÎPS Teodosie: Dacă cineva a dat divorţ nemotivat, doar pentru nişte mofturi, acela s-a legat cu un păcat mare. De ce nu e bine să te cununi sâmbătă

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Ce note a luat fiica Ancăi Serea la Bacalaureat. Ce a nemulțumit-o pe vedetă: ”Inuman și nedrept”
Fanatik.ro
Cel mai horror moment al carierei! Fostul jucător de la FCSB care nici nu voia să audă de Gabi Mureșan. „Nu vreau să-l văd”
Capital.ro
Curs valutar joi, 9 iulie. Cât valorează euro, dolarul și gramul de aur. BNR a publicat ultimele date
Playtech.ro
ANM anunță furtuni puternice. Jumătate de țară intră sub cod galben, două județe sub cod portocaliu
Adevarul
Răceala lui Trump față de Giorgia Meloni, surprins la summitul NATO, alimentează tensiunile dintre cei doi lideri
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident rutier grav în Suceava! Un bărbat și-a pierdut viața după ce a intrat cu mare viteză într-o curbă
iamsport.ro
Consideră că FCSB ”a făcut o mare greșeală” cu fotbalistul pe care MM Stoica nu l-a mai vrut la echipă: ”Am discutat cu Inter și cu AC Milan pentru el”
MediaFlux
EXCLUSIV Banii de CASS opriți din pensie pot fi recuperați. Casa de Pensii clarifică procedura pentru români
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?