Antonescu: Deocamdată Băsescu nu poate da jos Guvernul. USL-ul nu-l rupe Băsescu, ci doar noi

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că "deocamdată" şeful statului nu poate "să dea jos guvernul actual", dar a ţinut să sublinieze că ruperea USL poate fi realizată doar de PSD şi PNL, menţionând că Traian Băsescu va continua "războiul" politic.
Romania TV
19 iun. 2013, 19:46
Antonescu: Deocamdată Băsescu nu poate da jos Guvernul. USL-ul nu-l rupe Băsescu, ci doar noi

Antonescu a ţinut să facă o precizare, într-o emisiune Antena 3, în momentul în care moderatorul afirma că Traian Băsescu nu poate să dea jos Guvernul actual în formula existentă. „Deocamdată”, a opiniat liderul PNL, fără să facă alte completări.

Ulterior, Antonescu a fost întrebat dacă actualul preşedinte va reuşi să „spargă” USL. „Nu. Eu aş vrea să le spun tuturor celor care ne-au votat, care ţin la unitatea acestei construcţii, care ţin la proiectul de mare anvergură pe care noi l-am angajat, să urmărească lucrurile care contează, dincolo de momentele de nemulţumire, dincolo de insatisfacţia de a-l vedea pe Traian Băsescu acolo unde nu doresc să-l mai vadă – deocamdată – nemulţumiri pe care le încercăm şi noi uneori… Dincolo de asta, există lucruri esenţiale. Guvernul şi acţiunea guvernamentală merg pe linia pe care am anunţat-o, avem nu semnele, nu speranţele, ci dovezile certe, ale unei acţiuni guvernamentale, ale unui premier care fac cu totul altceva decât făcea Guvernul Boc”, a susţinut liderul PNL.

El a adăugat faptul că este angajat de USL proiectul de modificare a Constituţiei, care trebuie avut în vedere.

„Lucrurile trebuie văzute pe aceste magistrale, pe acţiunile majore. Restul sunt accidente de parcurs şi important e să ţinem aceste direcţii (…) Traian Băsescu nu poate să rupă USL. USL putem să-l rupem doar noi, şi nu-l rupem”, a asigurat Antonescu.

El a comentat inclusiv subiectul convocării unui nou referendum privind parlamentul unicameral cu 300 de parlamentari, de către Traian Băsescu.

„E clar că acest nou scandal cu al nu ştiu câtelea referendum, cu aceeaşi întrebare, este folosit nu în scopul de a afla dorinţa românilor în vreo chestiune, ci în scopul de a pregăti un electorat cât decât semnificativ pentru o formaţiune politică pe care o conduce de pe acum, inclusiv din poziţia de preşedinte al României”, a susţinut Antonescu.

Liderul PNL a mai afirmat că actualul şef al staului va continua în logica „războiului” până va părăsi funcţia de preşedinte.

Liderul PNL a susţinut că Traian Băsescu a beneficiat de pe urma coabitării cu premierul Victor Ponta şi „în mod evident foloseşte profitul pe care şi domnia sa l-a tras din aceasta în scopurile bine cunoscute”.

„Într-un anumit sens, Traian Băsescu are impresia, sau vrea să lase impresia, că i s-a întâmplat ca în dosarul cu spălare de bani. Adică pur şi simplu s-a clasat dosarul, s-a clasat dosarul impopularităţii sale, s-a clasat dosarul tuturor factorilor care l-au dus să aibă 7,4 milioane de români împotrivă la un referendum de demitere. Pare a crede că e nou nouţ. Şi atunci ce face cu această prospeţime, cu această pace? Ce o să facă? Război, din nou diversiune, din atac împotriva unei majorităţi care are maximă legitimitate, din nou atac împotriva unui proiect de Constituţie care a fost implicat în campania electorală şi în mesajul nostru către oameni, din nou minciuni, din nou atac la instituţia parlamentară, din nou insulte”, a declarat Antonescu.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
România, în stare de urgență energetică! Cum ar putea fi afectați milioane de români! Vor exploda facturile?
Fanatik.ro
FCSB și U Cluj, puhoi de bani de la UEFA pentru zero victorii în șase meciuri!
Capital.ro
Reguli pentru buletine din august 2026. Cine mai poate obține cartea de identitate clasică și cât costă noul document
Playtech.ro
Poți depăși o mașină de Poliție care circulă încet? Ce spune Codul Rutier
Adevarul
Eclipsa din 12 august: orașul european cu cea mai lungă totalitate și zonele vizibile din România
wowbiz.ro
Durere fără margini după moartea Raisei, fetița de 9 ani ucisă în accidentul de la Cluj. Mesajul sfâșietor al mamei sale: „Te iubim…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Raisa este fetița care și-a pierdut viața în tragedia rutieră din Cluj! Mama acesteia este sfâșiată de durere: „Te iubim, Raisuca noastră!”
iamsport.ro
Invitat de Banciu și Naum să comenteze Turul Franței, Călinescu l-a distrus pe Tucă în direct: ”Nu a mai existat punct de întoarcere de atunci!”
MediaFlux
Anunț de la Casa de Pensii privind recuperarea banilor din contribuțiile CASS! Pensionarii nu trebuie să depună cereri
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România