Tudorel Toader explică baza legală a deciziei CCR în cazul Dianei Șoșoacă

Fostul ministru al Justiției, Tudorel Toader, a explicat, într-o emisiune televizată, care este temeiul legal pentru decizia CCR de a o elimina pe Diana Șoșoacă din cursa pentru alegerile prezidențiale.
Mircea Filipescu
06 oct. 2024, 11:32
Tudorel Toader explică baza legală a deciziei CCR în cazul Dianei Șoșoacă

Tudorel Toader, fost ministru al Justiției și fost judecător al CCR, a precizat într-o emisiune televizată care este temeiul legal pentru care Diana Șoșoacă a fost eliminată din cursa pentru alegerile prezidențiale de anul acesta, în contextul în care Curtea Constituțională nu a publicat, încă, motivarea.

Ce a precizat Tudorel Toader

În cadrul unei intervenții la postul de televiziune Antena 3, Toader a explicat tot procesul prin care s-a luat decizia și temeiul legal pentru anularea dreptului de a candida al Dianei Șoșoacă. El a făcut, inițial, referire la Articolul 27 din Legea privind alegerile prezidențiale, anume legea 370/2004, aluzie prin care susține că Diana Șoșoacă nu ar fi respectat condițiile legii.

„România este stat de drept, în care respectarea legii este obligatorie. Adică legalitatea este un principiu de rang constituțional. Articolul 27 din legea privind alegerile prezidențiale, legea 370/ 2004, stabilește condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un candidat pentru a fi eligibil în cursa prezidențială. Sigur, am auzit în spațiul public: păi, dreptul sacru al oricărui român de a candida? Da, oricare român ce îndeplinește condițiile legii. Și atunci trebuie să ne uităm cu atenție pe articolul 27, care e numeră foarte riguros la aliniatele 2 până la 8 inclusiv, condițiile legii”, a spus Toader.

Citește și : PSD intervine în scandalul anulării candidaturii Dianei Șoșoacă: „CCR trebuie să prezinte rapid motivele”

Pe de altă parte, Tudorel Toader a vorbit despre o posibilă excepție de neconstituționalitate din cauza faptului că partidul pe care Șoșoacă îl conduce ar fi împotriva suveranității, integrității, independenței sau statului de drept.

„După care avem articolul 37 din Constituție, care vorbește într-adevăr de dreptul de a fi ales, dar – repetăm – în condițiile legii, pentru că altfel ar fi de neconceput. Mai este un articol 40, alineatul 2, din Constituție, care de data aceasta se referă la partide și organizații, care la rândul lor, prin scopurile lor, prin acțiunile lor – dacă militează împotriva principiilor statului de drept, a suveranității, a integrității sau a independenței României, sunt neconstituționale. Dar nu un partid, nu o organizație militează sau poate să militeze împotriva acestor valori, ci prin oamenii lor”, a continuat fostul judecător CCR.

Fostul ministru al Justiției consideră că prin decizia CCR nu se creează un precedent periculos, ci pur și simplu se pune în aplicare legea.

„Precedentul nu ne arată nimic, decât faptul că trebuie să respectăm constituția, că trebuie să respectăm legea. Sunt foarte multe decizii de neconstituționalitate pronunțate începând cu 10 iunie 1992 până în prezent. Există un principiu care spune că o soluție legislativă declarată neconstituțională nu poate fi reluată ulterior, evident, de către legiuitor, ceea ce înseamnă că dacă se vor ivi situații similare, soluția nu poate fi decât aceeași”, a mai explicat Tudorel Toader.

Citește și : UPDATE Curtea Constituțională a respins contestația față de candidatura lui Mircea Geoană la prezidențiale.

Decizia, își încheie Toader declarația, are caracter obligatoriu, nu poate fi contestată și face imposibilă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale.

„Un lucru este sigur, ceea ce a hotărât Curtea Constituţională are caracter definitiv, obligatoriu, de la data publicării în Monitorul Oficial, ceea ce înseamnă că Diana Şoşoacă nu mai are nicio cale de a candida, nu poate să conteste, nu poate să reformeze soluţia Curţii”, își încheie Tudorel Toader intervenţia la Antena 3.

DailyBusiness
Coaliția, blocată pe pensiile speciale și reforma administrației. Bolojan și Grindeanu discută separat
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
De ce a ales Novak Djokovic să-și părăsească țara și să se mute în Grecia. Motivul neașteptat: „Sunt minunate”
Capital.ro
Călin Georgescu a luat decizia. Anunț despre alegerile pentru Primăria Capitalei din 7 decembrie
Playtech.ro
Stagii de cotizare la pensie 2025. Complet, potenţial sau minim
Adevarul
Haos la sucursalele Intesa Sanpaolo Bank: Clienții nu-și pot încasa salariile, iar antreprenorii nu pot face plăți
wowbiz.ro
Simona este doctorița româncă găsită carbonizată în Franța! Propriul fiu ar fi ucis-o, apoi a dispărut. Autoritățile l-au dat în urmărire
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
,,Nu mai rezist, salvați-mă!” Ultimele cuvinte ale lui Octav, românul care a murit în Italia, după ce a rămas blocat sub dărâmăturile turnului medieval Torre dei Conti
iamsport.ro
CFR Cluj riscă să fie retrogradată forțat în Liga 2! Cum a ajuns clubul din Gruia în această situație incredibilă
MediaFlux
Catedrala Națională se închide pe perioadă nelimitată. Când mai poate fi vizitată
stirilekanald.ro
ATAC la GRANIȚĂ! România a ridicat avioane de luptă! Breaking news
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai