Fostul ministru Ioan-Nelu Botiş a scăpat de urmărirea penală

Parchetul general al dispus neînceperea urmăririi penale în cazul fostului ministru Ioan Nelu Botiş, în dosarul în care acesta a fost cercetat pentru un posibil conflict de interese legat de angajarea soţiei sale în proiectul european "Şansa la demnitate".
Romania TV
20 iun. 2013, 16:54
Fostul ministru Ioan-Nelu Botiş a scăpat de urmărirea penală

Reprezentanţii Parchetului general au precizat că s-a dispus NUP în cazul lui Botiş pentru că fapta nu există, dar şi pentru că acesteia îi lipseşte unul dintre elementele constitutive ale infracţiunii.

Contactaţi de Mediafax, oficiali ai Agenţiei Naţionale de Integritate au declarat că nu pot spune deocamdată dacă vor contesta soluţia procurorilor, întrucât aceasta nu le-a parvenit.

Ioan Nelu Botiş a demisionat în 20 aprilie 2011 din funcţia de ministru al Muncii în contextul scandalului legat de angajarea soţiei sale în proiectul european „Şansa la demnitate”.

Cu o zi înainte, Botiş anunţase că soţia sa se va retrage din funcţia de consilier în proiectul derulat de Asociaţia „Parteneriat Euractiv” Bistriţa şi că niciunul dintre ei nu a avut vreodată calitatea de fondator sau de membru al asociaţiei.

Scandalul privind proiectul „Şansa la demnitate” derulat de Asociaţia Parteneriat Euro-Activ din Bistriţa a izbucnit în luna aprilie 2011. Presa a relatat că soţia ministrului Botiş este implicată într-un proiect european finanţat prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), Autoritatea de Management a acestuia fiind în subordinea Ministerului Muncii.

Imediat, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) l-a reclamat pe Botiş la Parchet pentru conflict de interese.

Pe lângă ANI, şi Departamentul de Luptă Antifraudă (DLAF) s-a autosesizat după articolele din media legate de un posibil conflict de interese în care s-ar afla Ioan Nelu Botiş.

AMPOSDRU preciza, în 19 aprilie, că proiectul „Şansa la demnitate în care era consilier soţia lui Ioan Botiş are o valoare de 2.130.890 de lei şi că nu a fost depusă nicio cerere de rambursare.

Proiectul a fost aprobat spre finanţare la 1 octombrie 2010, iar contractul de finanţare a fost semnat la 27 octombrie 2010. Conform acordului de delegare, proiectul se afla în monitorizare la organismul intermediar regional POSDRU Nord-Vest şi a primit prefinanţare la 29 noiembrie 2010.

Soţia fostului ministru al Muncii Ioan Botiş, Ligia Botiş, a „prezentat o situaţie care nu corespunde realităţii” în CV-ul depus pentru a fi parte a proiectului european „Şansa la demnitate”, au descoperit inspectorii DLAF, motiv pentru care aceştia au sesizat Parchetul.

Reprezentanţii Departamentului de Luptă Antifraudă au comunicat că cei care au verificat modul în care a fost derulat proiectul „Şansă la demnitate” al Asociaţiei Parteneriat Euro-Activ Bistriţa au descoperit „posibile infracţiuni legate de modul de obţinere a fondurilor europene”. Mai mult, DLAF susţinea că aceste posibile infracţiuni au fost săvârşite de „persoanele responsabile cu furnizarea documentelor necesare pentru dovedirea eligibilităţii proiectului”.

„Aceste persoane au prezentat situaţii care nu corespund realităţii, creând aparenţa îndeplinirii unor condiţii obligatorii pentru obţinerea finanţării din bugetul UE”, au comunicat reprezentanţii DLAF.

Pe lângă DLAF, şi Autoritatea de Management a POSDRU a făcut propria verificare a modului în care s-a derulat proiectul, ajungând la o concluzie similară: există indicii că a fost încălcat un articol din Legea 78 din 2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie aproape similar celui indicat de DLAF, fapta pedepsindu-se exact la fel. În plus, în urma anchetei AM POSDRU i-a cerut ONG-ului beneficiar să returneze finanţarea de 639.267 de lei, singurii bani primiţi pentru acest proiect, aici fiind incluşi şi cei 8.000 de euro primiţi de Ligia Botiş.

DailyBusiness
Kremlinul: „Întreaga lume apreciază eforturile de pace ale președintelui Trump”
Spynews
Există sau nu cea mai bună grupă de sânge? Cine este predispus la înțepături de insecte, norovirus sau cancer
Fanatik.ro
Marii sportivi care s-au stins din viață în anul 2025. România a rămas fără Emeric Ienei, Mihai Leu sau Flavius Domide
Capital.ro
România poartă doliu. O țară întreagă își ia adio de la artiștii care ne-au făcut viața mai frumoasă. Îi vom păstra etern în inimi
Playtech.ro
Cadourile surprinzătoare făcute de Bolojan colegilor din Guvern! Miniştrii au rămas impresionaţi
Adevarul
Vestea „foarte bună pentru finanţele publice şi pentru economia României” anunțată de ministrul Finanțelor
wowbiz.ro
Boala cu care a fost diagnosticat Ion Drăgan. Artistul ar fi trecut prin mai multe operații dificile
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Doi iubiți și-au pierdut viața la 17 ore distanță unul de celalalt. Ambii erau pe motocicletă atunci când și-au dat ultima suflare
iamsport.ro
'Ion Țiriac, un nume mai puțin cunoscut'. Ce au descoperit nord-irlandezii despre miliardarul român
MediaFlux
Ultimă oră! Poșta Română anunță ce se întâmplă cu toate pensiile în ianuarie 2026
stirilekanald.ro
Filmul complet al sinuciderii de la stația Crângași! Detalii crunte despre ce s-a întâmplat cu femeia de 36 de ani
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend