Evaluare Naţională 2013 Harghita. Examen în condiţii speciale pentru elevii cu probleme medicale

Patru elevi harghiteni care au probleme medicale au susţinut, marţi, prima probă a Evaluării Naţionale în condiţii speciale. Unul dintre ei a fost nevoit să-şi scrie lucrarea pe patul de spital.
Romania TV
25 iun. 2013, 12:02
Evaluare Naţională 2013 Harghita. Examen în condiţii speciale pentru elevii cu probleme medicale

Un elev din zona Gheorgheni este internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Mureş, motiv pentru care două cadre didactice au mers la spital şi candidatul şi-a scris lucrarea la limba şi literatura română. Demersul a fost susţinut de Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş. VEZI: Ce SUBIECTE au primit elevii de clasa a VIII-a la limba română

De asemenea, doi elevi din Miercurea Ciuc, care suferă de autism şi dislexie-disgrafie şi un altul din zona Odorhei, diagnosticat tot cu dislexie-disgrafie au dictat rezolvarea subiectelor unor profesori de altă specialitate decât limba română.

La prima probă a Evaluării Naţionale au participat 2.800 de elevi harghiteni, din cei 2.834 înscrişi, prezenţa fiind una relativ bună. Examenul a fost organizat în 98 de centre din judeţ.

„Am avut o prezenţă bună, elevii au fost disciplinaţi şi punctuali şi examenul s-a desfăşurat fără probleme”, a declarat inspectorul şcolar general, Bartolf Hedvig, care a precizat că s-a pus la dispoziţie apă minerală pentru fiecare elev, în contextul în care temperaturile au fost destul de ridicate.

VEZI: SUBIECTE EVALUARE NAŢIONALĂ 2013. Profesor de română: Se poate lua cu uşurinţă nota şase

Potrivit Agerpres, Inspectorul Şcolar General a precizat că în aproape toate şcolile din judeţ s-au organizat, în timpul anului şcolar, sesiuni gratuite de pregătire a Evaluării Naţionale, dar frecvenţa şi prezenţa nu au fost prea ridicate. În plus, Inspectoratul Şcolar Judeţean Harghita a organizat şi două simulări ale Evaluării Naţionale, pentru a-i familiariza pe elevi cu subiectele şi cu atmosfera de examen.

În cursul zilei de miercuri, 2.385 de elevi din Harghita vor susţine proba de limbă şi literatură maghiară.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
Marius Șumudică, prezentat oficial la CFR Cluj: „Bine ai revenit!” Update exclusiv
Capital.ro
Curs valutar vineri, 14 august. Cât valorează euro și dolarul înainte de weekend. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Curent mai scump din toamnă, presiune pe gaze și căldură la iarnă. Ce se pregătește pentru facturile românilor
Adevarul
Testul auto care a împărțit internetul. „Să le suspende permisele celor care au greșit!” Care este ordinea corectă de trecere
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Șoferul care a provocat tragedia din Brașov, plasat sub control judiciar. Ce i-au interzis procurorii
iamsport.ro
Uluitor! Fostul atacant din SuperLiga zbura mii de kilometri doar ca să se tundă: ”Este iluzia că acel salariu vine la infinit”
MediaFlux
Cadavrul tânărului britanic dispărut anul trecut în noiembrie în Munții Bucegi, găsit de doi ciobani. Geroge Smyth avea doar 18 ani
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat