TESTE ADN pentru identificarea morţilor din accidentul din Muntenegru

Persoanele decedate în accidentul din Muntenegru vor fi identificate, la Bucureşti, inclusiv prin efectuarea unor expertize genetice. Acestea vor fi dispuse în cazurile în care este necesară identificarea certă a victimelor, foarte probabil acolo unde este vorba despre cadavre dezmembrate
Romania TV
25 iun. 2013, 17:44
TESTE ADN pentru identificarea morţilor din accidentul din Muntenegru

Identificarea celor decedaţi în accidentul din Muntenegru va fi făcută de poliţişti de la Direcţia Investigaţii Criminale, specialişti ai Institutului Naţional de Criminalistică şi aparţinători, au mai spus sursele citate.

Doi medici legişti din Muntenegru vor veni la Bucureşti, cu un avion militar, pentru a continua, alături de specialiştii români, procedurile legate de identificarea celor decedaţi şi întocmirea actelor.

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Raed Arafat a declarat, marţi, că persoanele decedate au fost identificate, prin excludere, urmând să se stabilească identitatea pentru fiecare corp, în prezenţa rudelor.

Întrebat dacă toate victimele au fost identificate, întrucât au fost făcute declaraţii contrdictorii în acest sens, secretarul de stat Raed Arafat a precizat că, la un moment dat, doi dintre răniţii în comă nu erau identificaţi, neputând fi stabilită, prin excludere, nici identitatea celor decedaţi.

CITEŞTE ŞI: TRAGEDIA din Muntenegru, explicată în imagini. FILMUL coşmarului din autocarul GROAZEI

„După ce au fost identificaţi cei doi răniţi în comă, i-am identificat prin excludere pe decedaţi. Acum trebuie să fie identificat fiecare corp pe nume, şi acest lucru poate fi făcut în prezenţa rudelor. Iar pentru acest lucru am cerut aprobarea autorităţilor din Muntenegru să se continue investigaţiile la Bucureşti”, a explicat Arafat, precizând că autorităţile muntenegrene au aprobat repatrierea trupurilor cu condiţia ca identificarea să fie continuată în prezenţa a doi medici legişti din această ţară.

CITEŞTE ŞI: Cine sunt românii care au murit în accidentul din Muntenegru

Prima dintre aeronavele Forţelor Aeriene care asigură transportul cetăţenilor români implicaţi în accidentul din Muntenegru a ajuns, în jurul orei 17.50, la Baza 90 Otopeni.

La bordul acesteia s-au aflat 11 dintre victimele ale accidentului cu autocarul din Muntenegru şi o altă româncă, victimă a unui alt accident petrecut tot în această ţară.

Cu acest avion – Spartan – au fost transportaţi răniţii în stare gravă, aeronava fiind dotată asemenea unei clinici de terapie intensivă.

Cel de al doilea avion militar – Hercules – va transporta pacienţii care sunt stabilizaţi din punct de vedere medical şi urmează să ajungă la Bucureşti în jurul orei 20.30.

Tot marţi, urmează să ajungă la Bucureşti şi aeronava militară care va transporta trupurile neînsufleţite ale cetăţenilor români decedaţi, precum şi bunurile şi valorile personale ale acestora, care au putut fi recuperate de la locul accidentului.

Un autocar cu turişti români s-a răsturnat într-o părpastie, duminică, în jurul orei 18.00 ora României, în urma accidentului pierzându-şi viaţa 18 persoane, iar alte 29 fiind rănite.

DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Spynews
Bogdan Căplescu, reacție după ce s-a afișat alături de Karmen, în ipostaze apropiate. Ce spune despre împăcarea cu fosta soție
Bzi.ro
Jurnalistă româncă, victima unui caz șocant de abuz! Totul a fost dat în vileag!
Fanatik.ro
Subiecte Română Bacalaureat 2025, ce le-a picat elevilor la real și uman la BAC 2025. Au avut de ales între Ion Creangă şi Ioan Slavici. Update
Capital.ro
Proprietarii de mașini trebuie să se prezinte în service și la RAR. Se omologhează obligatoriu la fiecare 10 ani
Playtech.ro
Temperatura optimă la care trebuie setat aerul condiționat vara potrivit medicului Vlad Ciurea. Ce greșeală trebuie evitată
DailyBusiness
Statul dă 700 de lei în plus pentru pensionari! CÂND ajung banii la aceștia
Adevarul
Cum arată „mâinile Ozempic” observate la unele celebrități. Experții explică efectele nefaste ale produselor de slăbit
wowbiz.ro
„Scoală-te tată, că nu mai pot...” Strigăte de jale la căpătâiul fiului lui Ionel Ganea, înainte ca micuțul să fie dus la groapă! Fostul fotbalist urlă de durere și nu se dezlipește de lângă sicriu
Spynews
Ce spune Karmen Minune despre idila cu Bogdan de la Ploiești: „Fix atunci am divorțat”
Spynews
Bianca Rus iubește din nou. Cine e bărbatul care a cucerit-o iremediabil
Evz.ro
Lovitura primită de Ion Iliescu înainte de a ajunge la Terapie Intensivă
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Raluca Zenga i-a lăsat mască pe tanzanieni. Apariție spectaculoasă la plajă
kanald.ro
Un bărbat, în vârstă de 50 de ani, a fost găsit carbonizat în propria mașină, pe DN1! Cum s-a produs accidentul
Cancan.ro
Informații de ULTIMĂ ORĂ despre Ion Iliescu! Ce problemă gravă de sănătate are
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Românii cu card vor plăti în plus. Taxa care se pregătește în România. Vor trece toți la banii cash
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Un nou cuplu în sportul românesc. Fotbalistul de la Steaua s-a cuplat cu rebela tenisului românesc
stirilekanald.ro
Ion Iliescu, stabil după ce a intrat în stop cardiac. Fostul președinte a fost resuscitat
Horoscop Mihai Voropchievici. Vine o perioadă fantastică pentru 4 zodii
MediaFlux
Ajutor lunar pentru plata facturilor la energie. Ministrul Burduja a anunțat decizia
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Tentația banului ușor: inteligența artificială promite să te îmbogățească peste noapte