Zgonea: Statutul parlamentarilor, discutat în toamnă. Vom cere rectificare pozitivă

Preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, a declarat, miercuri, după şedinţa Birourilor Permanente reunite, că Statutul parlamentarilor se va discuta la toamnă, întrucât motivarea CC nu va fi publicată în timp util, şi că, în consecinţă, Camera va cere suplimentarea fondurilor la recitificarea bugetară.
Romania TV
26 iun. 2013, 10:41
Zgonea: Statutul parlamentarilor, discutat în toamnă. Vom cere rectificare pozitivă

Zgonea a precizat că motivarea CC nu va fi publicată în Monitorul Oficial în timp util pentru ca decizia să fie pusă în acord cu Statutul parlamentarilor, iar acesta să intre în dezbaterea plenului reunit de miercuri, întrucât există o opinie separarată a unui judecător.

„Există o procedură clară a CC: Raportul trebuie să fie aporobat în plen; dacă în plen unul sau doi judecători au opinie separată, această opinie separată se publică în Monitorul Oficial odată cu raportul. Din informaţiile pe care le deţin eu, există raportul, eu l-am şi văzut, a fost aprobat în plen, dar – nu am discutat în ultimele 30 de minute cu domnul Zegrean – s-ar părea că în interior acum când a fost aprobat acest raport cu majoritate există şi o opinie separată şi atunci el nu va fi publicat la momentul oportun. Drept urmare aplicăm modificările la Regulament şi în toamnă în prima săptămână facem modificările la Statut”, a spus Zgonea.

El a precizat că această amânare a adoptării Statutului parlamentarilor are o influenţenţă negativ asupra aspectelor bugetare ale Camerei.

„O să cerem rectificare pozitivă. Am avut trei variante, toate au fost respinse de către Ministerul Muncii. Această variantă cu Statutul ne pune într-o situaţie delicată. Noi am făcut tot ce am putut, din partea Parlamentului. Chiar şi ieri am aporbat statul de funcţii, sunt peste 150 de locuri neocupate care au fost tăiate din organizagrama Camerei Deputaţilor. Ne ţinem de cuvânt în tot ce am făcut, Vom discuta cu specialiştii din Camera Deputaţilor să vedem ce vom face cu rectificarea bugetară”, a spus Zgonea.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Când se trage la sorți țintarul din SuperLiga 2026-2027. LPF a stabilit data oficială a evenimentului. Update
Capital.ro
Scumpiri la pompă după câteva zile de pauză. Șoferii plătesc mai mult. Cât costă acum benzina și motorina
Playtech.ro
Ce studii și ce avere are Sorin Grindeanu, ar putea ajunge din nou premier. Ce urmează după căderea Guvernului Veștea
Adevarul
„Pe Instagram mă simt ultimul om”. Dezbaterea virală care scoate la iveală un fenomen îngrijorător: statutul social cumpărat pe datorie
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
A numit ”singura echipă care îi poate pune probleme Spaniei” la CM 2026: ”Ascultați ce vă spun!”
MediaFlux
Beneficii pentru românii de peste 40 de ani. Mulți nu știu că au acest drept gratuit în țara noastră
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?