Totul despre pensia de urmaș. Cine o poate încasa și în ce condiții

Noua lege a pensiilor reglementează inclusiv modul de acordare a pensiei de urmaș. Iată cine poate încasa acest tip de pensie și în ce condiții.
Irina Dumitrescu
24 nov. 2024, 17:30
Totul despre pensia de urmaș. Cine o poate încasa și în ce condiții

Potrivit cadrului legal în vigoare, pensia de urmaș se acordă copiilor şi soţului supravieţuitor, în cazul decesului pensionarului sau a persoanei care îndeplinea condiţiile pentru obţinerea unei pensii, notează newsweek.

Copiii au dreptul la pensia de urmaș în următoarele situații:

– până la vârsta de 16 ani

– până la împlinirea vârstei de 26 de ani (fără a depăşi această vârstă), cu condiția să își continue studiile într-o formă de învăţământ organizată potrivit legii, până la terminarea acestora

– pe toată durata invalidităţii de orice grad, dacă invaliditatea, dovedită prin decizie medicală asupra capacităţii de muncă, emisă de medicul expert al asigurărilor sociale, s-a ivit în perioada în care se aflau în una dintre situaţiile de mai sus

Dacă în discuție sunt mai mulți copii, suma de bani acordată drept pensie de urmaș difertă în funcție de numărul de frați.

”Cuantumul pensiei de urmaș se stabilește procentual din numărul total de puncte realizat de susținător aferent pensiei prevăzute la alin. (1) în funcție de numărul urmașilor  îndreptățiți, astfel:

a) 50% – pentru un singur urmaș;

b) 75% – pentru 2 urmași;

c) 100% – pentru 3 sau mai mulți urmași”, se menționează în Legea pensiilor.

Citește și Ce riscă românii care stau la bloc și nu-și plătesc la timp întreținerea. Este LEGE!

Copiii încasează pensia de urmaș de la momentul în care părintele decedat ar fi îndeplinit vârsta de pensionare.

În privința soțului supraviețuitor, acesta poate beneficia de pensia de urmaș în următoarele condiții:

– la împlinirea vârstei standard de pensionare, pe tot timpul vieţii, dacă durata căsătoriei a fost de cel puţin 15 ani, dar de cel puţin 10 ani, situație în care cuantumul pensiei de urmaş cuvenit soţului supravieţuitor se diminuează cu 0,5% pentru fiecare lună, respectiv cu 6% pentru fiecare an de căsătorie în minus

– pe perioada în care este încadrat în gradul I sau II de invaliditate dacă: nu a împlinit vârsta standard de pensionare, durata căsătoriei a fost de cel puţin un an și în această perioadă NU realizează venituri lunare, ori dacă aceste venituri sunt mai mici decât salariul minim brut pe ţară garantat în plată

– în cazul în care decesul soţului susţinător s-a produs ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale, indiferent de durata căsătoriei, dacă: nu a împlinit vârsta standard de pensionare, nu realizează venituri lunare, ori dacă aceste venituri sunt mai mici decât salariul minim brut pe ţară garantat în plată

– pe o perioadă de 6 luni de la data decesului susținătorului, dacă nu se regăsește în situațiile enumerate mai sus, în această perioadă nu realizează venituri lunare, ori dacă aceste venituri sunt mai mici decât salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Cine încasează ultima pensie a decedatului

În cazul decesului pensionarului, sumele neîncasate reprezentând pensia pe luna în care a avut loc decesul şi/sau drepturile restante de pensie se plătesc unei singure persoane, precizează Casa Națională de Pensii Publice.

Beneficiarul ultimei pensii poate fi:

– soţul supravieţuitor

– copilul

– părintele

– în lipsa acestora, moştenitorii, în condiţiile dreptului comun

Actele necesare pentru a încasa ultima pensie

– cerere

– certificatul de deces, în original şi copie

– actul de identitate al solicitantului, în original şi copie

– actele de stare civilă ale solicitantului, din care să rezulte calitatea de soţ/soţie,    respectiv gradul de rudenie cu decedatul, în original şi copie

– certificatul de moştenitor, în original şi copie

Dacă sumele cuvenite şi neîncasate de pensionarul decedat sunt solicitate de către moştenitori, plata acestora se face numai în baza certificatului de moştenitor în care aceste drepturi sunt incluse în masa succesorală. Aceste sume pot fi solicitate în termenul general de prescripţie de 3 ani, calculat de la data decesului sau, după caz, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de declarare a decesului.

Citește și Ce să nu faci niciodată în mașină, pe locul din dreapta șoferului. Sfaturile oferite de experții în conducerea preventivă

DailyBusiness
VIDEO ALERTĂ pe Aeroportul Băneasa. Un avion de mic dimensiuni a ieșit de pe pista de aterizare. Traficul aerian a fost blocat
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
„S-a depășit orice limită!” Jucătoarele unui important club de fotbal, filmate pe ascuns la dușuri și în vestiar
Capital.ro
Elena Udrea e cea mai fericită: Dorința mea a fost împlinită de Dumnezeu! A anunțat personal
Playtech.ro
Dispozitivul care pare inofensiv, dar îți crește factura la energie cu peste 200 de lei pe lună
Adevarul
O mare companie metalurgică din România a fost cumpărată de miliardarul ucrainean Rinat Ahmetov
wowbiz.ro
Percheziții în lanț după moartea Ștefaniei Szabo! Anchetatorii au ridicat mașina doctoriței, dar și mai multe obiecte găsite în camera de gardă. Solicitarea importantă făcută de familia sa
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
kanald.ro
Un tânăr din Vrancea se află în stare gravă după ce s-a răsturnat cu ATV-ul. Victima a fost transportată cu elicopterul la spital
iamsport.ro
Ilie Năstase nu se dezminte! Ce s-a întâmplat la prima înfățișare în procesul de divorț cu Ioana
MediaFlux
Ce se întâmplă cu prețul apei potabile. Legea care schimbă totul
stirilekanald.ro
"N-a făcut nici infarct, nici AVC, plămânii ei...." De ce a murit, de fapt, Ștefania Szabo! Legiștii au făcut descoperirea
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai