Socaciu revine: Fără Ateneul Român, statuia lui Eminescu şi colinde vechi în reclame

Deputatul PSD, Victor Socaciu, a depus, la Parlament, o iniţiativă legislativă prin care se interzice folosirea în spoturile publicitare difuzate la radio şi tv a bunurilor care fac parte din patrimoniul cultural naţional, cum ar fi Ateneul Român, statuia poetului Mihai Eminescu sau vechi colinde.
Romania TV
26 dec. 2011, 19:38
Socaciu revine: Fără Ateneul Român, statuia lui Eminescu şi colinde vechi în reclame

Conform iniţiativei, depuse în ultima zi a sesiunii parlamentare, spoturile publicitare difuzate de posturile de radio şi televiziune trebuie să nu folosească bunuri care fac parte din patrimoniul cultural naţional, mobil sau imaterial, aşa cum sunt definite în Legea 182 din 2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil şi în Legea 86 din 2008 privind protejarea patrimoniului cultural imaterial.

Iniţiativa legislativă a lui Socaciu vizează modificarea Legii audiovizualului, respectiv introducerea acestei condiţii între cele prevăzute la articolul 29 şi pe care trebuie să le respecte comunicările comerciale audiovizuale difuzate de furnizorii de servicii media audiovizuale.

În expunerea de motive, Victor Socaciu apreciază că elemente ale patrimoniului cultural sunt folosite în mod „abuziv” în spoturile publicitare, el dând drept exemplu clădirea Ateneului Român, statuia poetului Mihai Eminescu sau un vechi colind românesc. El susţine că interzicerea folosirii acestora în spoturile publicitare ar contribui la protejarea patrimoniului cultural naţional.

Conform legii 182 din 2000, patrimoniul cultural naţional mobil este alcătuit din bunuri cu valoare istorică, arheologică, documentară, etnografică, artistică, ştiinţifică şi tehnică, literară, cinematografică, numismatică, filatelică, heraldică, bibliofilă, cartografică şi epigrafică, reprezentând mărturii materiale ale evoluţiei mediului natural şi ale relaţiilor omului cu acesta, ale potenţialului creator uman şi ale contribuţiei româneşti, precum şi a minorităţilor naţionale la civilizaţia universală.

Legea 82 din 2008 defineşte patrimoniul cultural imaterial drept totalitatea practicilor, reprezentărilor, expresiilor, cunoştinţelor, abilităţilor – împreună cu instrumentele, obiectele, artefactele şi spaţiile culturale asociate acestora – pe care comunităţile, grupurile sau, după caz, indivizii le recunosc ca parte integrantă a patrimoniului lor cultural.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Codruța Filip l-a lovit pe Valentin Sanfira! Reacția incredibilă a artistului
Fanatik.ro
Pierdere uriaşă pentru Universitatea Craiova înainte de Levski! Golgheterul s-a accidentat. Update de la ultimul antrenament. Exclusiv
Capital.ro
Piața muncii din România, tot mai aglomerată. Numărul de locuri de muncă disponibile a scăzut considerabil față de anul trecut
Playtech.ro
Vin noi scumpiri la pompă. Experții avertizează asupra unei posibile crize a carburanților
Adevarul
„Nu mă lupt cu Ministerul Apărării. Mă lupt cu Rusia”. Generalul Sîrskîi respinge acuzațiile privind conflictul cu Fedorov și explică strategia armatei ucrainene
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Lumea actoriei este îndoliată! Dana Tapalagă a pierdut lupta cu o boală gravă, la 57 de ani
iamsport.ro
Susține că o echipă din SuperLiga ”nu termină campionatul”. Verdict crunt: ”Sunt morți în cadă, leșinați, nu mai vine nimic pe conductă!”
MediaFlux
Horoscop marți, 21 iulie. Ziua care schimbă regulile jocului! Zodiile lovite de surprize incredibile și decizii care le pot transforma viitorul
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România