Călin Georgescu îl acuză pe George Soros că încearcă să îl împiedice să preia puterea

Călin Georgescu, într-un interviu pentru Sky News, spune că nu este împotriva vaccinării şi îl acuză pe George Soros că încearcă să îl împiedice să preia puterea şi promite exporturi româneşti masive în Marea Britanie
Filip Stan
06 dec. 2024, 13:16
Călin Georgescu îl acuză pe George Soros că încearcă să îl împiedice să preia puterea

Cu câteva zile înainte de turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, candidatul Călin Georgescu şi-a multiplicat interviurile acordate presei străine, în timp ce în ţară ignoră sistematic solicitările jurnaliştilor de a aduce clarificări în legătură cu o serie de subiecte la zi intens dezbătute şi evită conferinţele de presă. Într-un interviu pentru Sky News, el s-a declarat încrezător în victoria sa, duminică, deşi îl invocă pe miliardarul George Soros, care ar încerca să-l împiedice să preia puterea, şi dă din nou asigurări că şi-a făcut campanie fără a cheltui nimic.

Autorităţile române au susţinut că Rusia a lansat un „atac hibrid” asupra ţării pentru a susţine şansele lui Călin Georgescu, amplificând sloganurile acestuia de campanie pe reţelele sociale, explică SkyNews. Când a fost întrebat de jurnalistul Adam Parsons, cel care i-a luat interviul, despre apelurile pentru o anchetă asupra campaniei sale, Georgescu a râs, a relatat ziaristul SkyNews. „Pot să vă spun o singură frază: ultima fortăreaţă Soros a căzut”, i-a spus Georgescu. „Asta i-a făcut să fie disperaţi”, a adăugat el.

SONDAJ Cum arată cifrele lui Călin Georgescu şi Elenei Lasconi în ziua în care votarea a început deja în diaspora

Teoriile conspiraţiei despre George Soros – considerate în general un indiciu antisemit – au devenit o temă familiară a dreptei populiste, miliardarul filantrop fiind portretizat ca un „păpuşar” care controlează politica internaţională, arată SkyNews.

Georgescu spune că adversarii săi „nu pot accepta” că tacticile lor nu funcţionează. „Ei s-au unit doar pentru a încerca să scape de un singur candidat – de mine. Asta nu e democraţie”, acuză Georgescu. Cu toate acestea el spune că „în sfârşit, votul popular s-a întâmplat cu adevărat. Tot timpul, propaganda a spus că ‘nu ne pasă de voturile voastre’. Acum asta s-a schimbat. Eu sunt independent. Partidul meu este poporul român”, a declarat Georgescu.

Potrivit SkyNews, el a negat, de asemenea, acuzaţiile potrivit cărora ar fi minţit cu privire la cheltuielile sale de campanie, insistând că nu a cheltuit nimic, în timp ce serviciile de informaţii din România susţin că a cheltuit aproximativ un milion de euro.

În prezent, Georgescu este favorit să câştige ultimul tur de scrutin de duminică, când se va confrunta cu Elena Lasconi, din partea partidului de centru-dreapta Uniunea Salvaţi România, arată SkyNews. El spune că este „foarte încrezător” în obţinerea victoriei şi restabilirea naţiunii ca „ţară suverană”.

Călin Georgescu, care nu este afiliat niciunui partid politic după ce a fost îndepărtat de AUR, a ieşit din cvasi-obscuritate pentru a câştiga primul tur al alegerilor prezidenţiale din România, alimentat de o combinaţie de retorică populistă şi anti-sistem şi de o campanie de mare succes în social media, în special pe TikTok. Dar anglofilul şi susţinătorul lui Trump este, de asemenea, figura care a divizat cel mai mult ţara din ultimele decenii, explică Sky News.

Vorbind cu Sky News, candidatul populist Călin Georgescu a spus că nu crede în COVID sau în schimbările climatice provocate de om şi că doreşte să fie făcută pace în Ucraina.

Georgescu nu este doar împotriva carantinei din timpul pandemiei, ci nu crede în simpla existenţă a virusului în sine, arată Sky News.

„Nu cred în el”, a declarat Georgescu cu cea mai mare încredere. „L-aţi văzut?” l-a întrebat Georgescu pe jurnalistul britanic. Acesta i-a spus că a avut COVID, dar Georgescu a scuturat din cap. „Nu, dar l-aţi văzut – aţi văzut virusul?” a insistat Georgescu. Uşor nedumerit, Adam Parsons a răspuns că nu şi a adăugat: „Este un virus microscopic. Bineînţeles că nu-l pot vedea”.

Alegeri prezidențiale 2024. Diaspora a început să voteze pentru turul 2 al prezidențialelor. Elena Lasconi vs. Călin Georgescu

Reacţia lui Georgescu a fost să zâmbească. „Nimeni nu l-a văzut”, a dat el asigurări. „Eu sunt încrezător că imunitatea e ceea ce a făcut Dumnezeu pentru noi”, a continuat Georgescu.

„Dar e la fel cum am spus despre LGBT. Nu sunt împotrivă ca oamenii să se vaccineze. Fiecare persoană trebuie să facă exact ce vrea, dar ideea mea este – nu faceţi opresiune. Nu obligaţi pe cineva să facă ceva”, a adăugat el.

Întrebat despre drepturile homosexualilor, el a promis că va da noi legi împotriva „propagandei” LGBT+. „La el acasă, fiecare poate face ce vrea. Singurul lucru pe care nu îl pot accepta este propaganda din şcoală. Orice doriţi, faceţi – nu este treaba mea, dar nu puteţi insista ca cineva să fie ca voi. Nimeni nu poate insista ca tu să faci anumite lucruri”, a spus el.

Legi similare, care interzic aşa-numita propagandă LGBT+, au fost adoptate în Rusia şi Ungaria, menţionează Sky News.

În interviul pentru postul britanic de televiziune, Georgescu a negat acuzaţiile că ascensiunea sa bruscă spre succes a fost orchestrată de Rusia. Criticii lui Georgescu, aminteşte Sky News, pretind că are legături cu Vladimir Putin, dar întrebat despre aceasta, el a spus: „Nu, nimic, zero”, însă a reiterat că în opinia sa liderul rus „este un patriot şi un lider”.

„Dar nu sunt un fan al domnului Putin”, a adăugat el.

La fel, contrazicându-şi alte declaraţii şi comentarii anterioare, el a asigurat presa străină că este bucuros ca România să fie membră atât a Uniunii Europene, cât şi a NATO. În ceea ce priveşte poziţia sa faţă de Ucraina, el i-a spus jurnalistului de la Sky News că nu va fi de acord ca România să intre în război. „Suntem cu toţii pentru pace”, a susţinut el.

Georgescu, care şi-a exprimat cândva admiraţia pentru liderii români din al Doilea Război Mondial care au colaborat cu naziştii, i-a spus, de asemenea, jurnalistului britanic că „nu este antisemit”, ba chiar consideră Israelul „o ţară fantastică”.

El este, de altfel, un admirator al lui Donald Trump şi a declarat că va urma exemplul viitorului preşedinte american pe teme precum negocierile de pace din Ucraina. El împărtăşeşte scepticismul acestuia cu privire la schimbările climatice, insistând că, deşi clima se schimbă, acest lucru nu se datorează acţiunilor umanităţii, menţionează SkyNews.

În plus, Georgescu i-a spus jurnalistului de la Sky News că vrea legături mai strânse cu Marea Britanie, o ţară în care a locuit şi despre care spune că îi este „aproape de inimă”.

Întrebat cum vede relaţiile cu Regatul Unit, jurnalistul a constatat că Georgescu „radiază”: „Oh, va fi fantastic. Marea Britanie este o ţară a comerţului, iar România este o ţară a mărfurilor. Vom găsi o cooperare fantastică. Vom avea o ofertă foarte puternică pentru Marea Britanie”, i-a spus Georgescu.

El l-a asigurat că ştie bine Marea Britanie, după ce a locuit în Bristol, studiind dezvoltarea durabilă. „Îmi place foarte mult stilul britanic. Îmi plac arta, muzica, sistemul financiar, familia regală. Va fi un proces win-win pentru ambele ţări”, prevede Georgescu.

DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Spynews
Soția lui Costel Corduneanu tună și fulgeră! Ce s-a întâmplat după moartea lui: ”S-ar putea să se trezească balaurul” | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca și-a făcut talentul la ziua Loredanei Groza! A luat microfonul în mână și a făcut senzație
Fanatik.ro
Descoperirea pe care o așteptau toți cei care au panouri solare. Crește puterea de producție și se dublează durata de viață
Capital.ro
Cel mai îndrăgit actor a murit fulgerător. A fost și va rămâne o stea strălucitoare. Drum lin!
Playsport.ro
Locul preferat de mulți români pentru vacanțe, invadat de șerpi de aproape 2 metri. Turiștii speriați și-au...
DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Adevarul
Trump a scăpat un acord comercial, Meloni și-a dat ochii peste cap la discuțiile cu Macron. Momente virale la Summitul G7
wowbiz.ro
Sfârșit tragic pentru o tânără însărcinată, în vârstă de 22 de ani! Iubitul a ucis-o cu mai multe lovituri de topor atunci când a aflat că vrea să se despartă de el! Scenele șocante au avut loc sub privirile îngrozite ale copiilor
Spynews
Cod galben de caniculă în 13 județe și în București. Harta zonelor în care temperaturile cresc până la 36 de grade Celsius
Spynews
Claudia Pătrășcanu nu se lasă! După ce a pierdut procesul cu Bianca Drăgușanu, cântăreața își încearcă încă o dată norocul în instanță
Evz.ro
Klaus Iohannis, interzis în București. E mai rău decât Băsescu
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Un nou cuplu controversat. Ea e psihologă de 26 de ani, iar el e un milionar de 64 de ani
kanald.ro
Cutremur cu magnitudinea de 6,1 în Peru! O persoană a decedat și alte zeci au fost rănite
Cancan.ro
‘Am putea fi în pragul unui nou război mondial’ – Anunțul care trimite o undă de TEROARE, la nivel global
Capital.ro
România l-a pierdut pe cel mai iubit actor. Marele maestru joacă acum în ceruri
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cum arată acum Mariana Bitang, la 62 de ani! Apariție rarisimă a „Doamnei de Aur” a gimnasticii românești
stirilekanald.ro
Delia a fost omorâtă! Cei doi copii ai săi au fost martorii momentelor tragice! Imaginile groazei, din locul în care femeia și-a dat ultima suflare
Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 15 – 21 iunie: „Urmează o săptămână de mare forță, cu transformări radicale”
MediaFlux
Pensionarii care nu-și primesc banii. Casa de Pensii recunoaște: „Softul nu funcționează complet”
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine achită nota de plată a crizei politice românești: durează prea mult și… aparatul taxează!