Arhiepiscopia Tomisului răspunde Patriarhiei Române, care a anunţat o anchetă după ce ÎPS Teodosie a declarat despre Călin Georgescu că „este omul lui Dumnezeu”

Patriarhia Română a transmis un comunicat prin care se distanțează ferm de afirmațiile făcute de ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în cadrul unui interviu acordat publicației franceze „Le Figaro”. ÎPS Teodosie a făcut aprecieri la adresa lui Călin Georgescu și a președintelui rus Vladimir Putin, declarații care au generat reacții puternice în spațiul public.
Mircea Filipescu
10 dec. 2024, 18:49
Arhiepiscopia Tomisului răspunde Patriarhiei Române, care a anunţat o anchetă după ce ÎPS Teodosie a declarat despre Călin Georgescu că

În interviul publicat în „Le Figaro”, ÎPS Teodosie l-a descris pe Călin Georgescu drept „mai mult un om al lui Dumnezeu decât un politician. Este un credincios, nepot şi strănepot de preot, care apără valorile creştine şi se interesează de viaţa de zi cu zi a românilor”. Despre Vladimir Putin, Arhiepiscopul Tomisului a afirmat că „este un om al împăcării şi un constructor de biserici”.

Patriarhia Română a condamnat public aceste afirmații, considerându-le nepotrivite și contrare deciziilor luate de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Instituția a subliniat că „se delimitează ferm de afirmaţiile făcute de Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în cadrul interviului oferit publicaţiei Le Figaro cu privire la domnul Călin Georgescu şi la preşedintele rus Vladimir Putin”.

Potrivit comunicatului, cazul Arhiepiscopului Tomisului va fi analizat în următoarea ședință a Sfântului Sinod pentru încălcarea repetată a hotărârilor privind implicarea în campanii electorale.

„Reamintim că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât, începând cu anul 2008, că arhiereului, preotului, diaconului, monahului şi monahiei din Biserica Ortodoxă Română le este interzis să facă politică partinică sau să participe la campanii electorale în calitate de susţinător(oare). Astfel, Biserica Ortodoxă Română îşi afirmă clar neutralitatea în timpul campaniilor electorale şi se dezice de orice formă de politică partinică”.

Precizările Arhiepiscopiei Tomisului

În replică, Arhiepiscopia Tomisului a susținut că interviul a fost realizat în afara perioadei de campanie electorală și că afirmațiile ÎPS Teodosie au fost făcute în context personal.

„Jurnaliştii respectivi au cules materialul pentru un articol care urma să apară după alegeri, deci în afara campaniei electorale; Aprecierile IPS Sale la adresa persoanelor despre care a fost întrebat în cadrul interviului sunt expresia recunoaşterii fireşti a unor calităţi cu care cineva poate fi înzestrat (credinţă, respect faţă de valorile creştine, principialitate, pacifism etc.), putând astfel fi numit, potrivit unei vorbe din popor, „om al lui Dumnezeu”.”, se arată în răspunsul Arhiepiscopiei Tomisului, potrivit News.ro.

Patriarhia a reafirmat că poziția oficială a Bisericii Ortodoxe Române este de neutralitate politică și că implicarea în campanii electorale contravine regulamentului bisericesc.

Citeşte şi: Începe procesul lui IPS Teodosie. Dosarul „Mană cerească” a trecut de camera preliminară, trimiterea în judecată este legală!

DailyBusiness
Ministerul Energiei convoacă un comandament de urgență. Sistemul Energetic Național, monitorizat în plin val de caniculă
Spynews
O tiktokeriță celebră din România vrea să recurgă la un gest necugetat!?! Ar fi intrat în patima substanțelor interzise
Fanatik.ro
Cine l-a găsit, de fapt, pe Radu Mărginean. Firul tragediei povestit pas cu pas și un detaliu cutremurător: ”A fost cel mai dureros sunet omenesc pe care l-am auzit în astă viață”
Capital.ro
Curs valutar miercuri, 1 iulie. Cât valorează euro și dolarul american la începutul lunii. BNR a publicat noile date
Playtech.ro
Cât trebuie să câștigi pentru o pensie de 4.000 de lei. Exemplu de calcul după legea pensiilor din 2026
Adevarul
Leguma care poate pune în pericol glanda tiroidă. Cine trebuie să fie atent la consumul ei, potrivit medicilor
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Andrei Singureanu, fost concurent la un show de talente, dispărut de o lună în Portugalia. Familia îl caută cu disperare
iamsport.ro
Ce pachet de acțiuni deține, de fapt, Andrei Nicolescu la Dinamo: ”Atât mai am după ultima actualizare”
MediaFlux
Cel mai bine păstrat secret al lui Donald Trump. Documentul publicat are peste 1.000 de pagini
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?