Comisarul-şef Nicuşor Todiruţ, urmărit penal de DNA, revine la comanda Poliţiei Judeţene Suceava

Comisarul-şef Nicuşor Todiruţ, urmărit penal de DNA în dosarul privind achiziţionarea, în 2006, a clădirii unde funcţionează acum Poliţia Municipală Suceava şi care fusese detaşat la conducerea IPJ Călăraşi, revine la comanda Poliţiei Judeţene Suceava, potrivit unor surse din administraţia locală, citate de Mediafax. Todiruţ ar urma să revină, de luni, 1 iulie, la conducerea Poliţiei Judeţene Suceava.
Romania TV
28 iun. 2013, 12:44
Comisarul-şef Nicuşor Todiruţ, urmărit penal de DNA, revine la comanda Poliţiei Judeţene Suceava

În mai 2012, comisarul-şef Ioan Nicuşor Todiruţ a fost detaşat ca şef al Poliţiei Judeţene Călăraşi, după ce în anul 2006 a fost acuzat că ar fi plătit pentru sediul Poliţiei Municipale Suceava de trei ori peste preţul pieţei.

El a fost cercetat şi prealabil după ce, la începutul lunii ianuarie 2013, inspectoratul condus de acesta a făcut obiectul unui control tematic dispus de şeful Poliţiei Române, Petre Tobă.

Conform unor surse din Poliţie, o comisie formată din ofiţeri ai Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) a stabilit că Ioan Nicuşor Todiruţ se face vinovat de management defectuos.

Comisarul-şef Ioan Nicuşor Todiruţ este urmărit penal pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave în cazul achiziţionării, la preţ supraevaluat, a clădirii în care funcţionează în prezent Poliţia Municipală Suceava.

Clădirea respectivă, fost sediu administrativ al fabricii de tricotaje Zimbru, a fost achiziţionată de Poliţia Judeţeană Suceava în 2006 de la o firmă suceveană, cu suma de 11,6 milioane de lei, în condiţiile în care aceasta fusese evaluată în acelaşi an la 4 milioane de lei.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Neluțu Varga, stop-joc la CFR Cluj!? Dezvăluirea fostului președinte al clubului: „E imprevizibil!”
Capital.ro
Prețul petrolului a scăzut puternic după semnalele privind un acord în Strâmtoarea Hormuz. Investitorii urmăresc negocierile dintre Iran, statele din Golf și SUA
Playtech.ro
Cât de încet ai voie să mergi pe autostradă în 2026. Situația în care Poliția te poate amenda
Adevarul
„Taxa de turist” sau prețul normal al vacanței? „Nu vă obligă nimeni să cumpărați. Prețurile astea există pentru că cineva le plătește”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Foto-șoc! După 8 operații la piciorul stâng, s-a afișat în costum de baie. Cum arată după ce medicii au vrut să-i amputeze piciorul
MediaFlux
Trump și-a găsit înlocuitor! Numele spus în privat donatorilor pentru viitoarele alegeri din 2028
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România