Copilul din Botoşani, care a supraviețuit miraculos după ce a fost aruncat de mamă pe geam, este în grija tatălui: „Nu știe ce s-a întâmplat”

Anul trecut, Lorela Babii a fost trimisă în judecată pentru „infracțiunile de omor – violență în familie și tentativă la omor – violență în familie”.
Mircea Filipescu
11 dec. 2024, 18:16
Copilul din Botoşani, care a supraviețuit miraculos după ce a fost aruncat de mamă pe geam, este în grija tatălui:

O tragedie cutremurătoare s-a petrecut în vara anului trecut la Botoşani. O tânără de 23 de ani și-a aruncat cei doi copii minori de la etajul al doilea al unui hotel. Mezinul nu a mai putut fi salvat. Lorela Babii, mama ucigașă, se află acum după gratii. La un an și jumătate de la cele întâmplate, soțul ei a divorțat de ea. Bărbatul își crește singur fiul care a supraviețuit tragediei.

Gabriel, băiețelul de 3 ani din Botoşani aruncat de mamă de la etaj, s-a întors acasă. Fratele lui, de 2 ani, nu a putut fi salvat

Lorela Babii, o tânără mamă de 23 de ani, locuia împreună cu cei doi copii minori în casa socrilor din comuna Albești, județul Botoşani. Soțul femeii se angajase la București pentru un salariu mai bun, care să îi permită să-și întrețină familia. Lorela și Alexandru Babii mai aveau discuții, în special pe tema banilor, dar nimeni nu se gândea că situația tensionată din cuplu va duce la o tragedie. S-a întâmplat în seara de 21 august 2023. După-amiază, femeia a mers cu Vladimir și Gabriel, cei doi băieți în vârstă de 2 ani, respectiv 3 ani, să se plimbe prin parc. A vorbit cu soțul ei la telefon, care nu și-a dat, însă, seama ce este în mintea femeii. Ulterior, acesta a declarat că Lorela i s-a părut puțin supărată, dar nu a fost un motiv care să îl îngrijoreze.

În cursul serii, femeia s-a cazat cu cei doi copii la un hotel din Botoşani. I s-a repartizat o cameră situată la etajul al doilea al hotelului. După ce a urcat în camera de hotel, femeia i-a trimis un mesaj de adio soțului său.

Lorela Babii

„Mulțumesc că m-ai făcut să fac ceea ce nu voiam, sper să fii fericit acum că ai scăpat de noi și nu mai trebuie să ne trimiți bani. Că am înțeles că asta era marea ta problemă (…) Cel mai rău îmi pare pentru copii, căci ei nu au nicio vină, dar nu îi pot lăsa așa, ai nimănui (….) Sper să fii fericit fără noi, adio!”, este un fragment din mesajul de adio al femeii, scrie botosaninews.ro.

După ce i-a trimis acest mesaj soțului său, Lorela a recurs la un gest greu de înțeles. Și-a aruncat cei doi copii pe geamul camerei de hotel, după care a amenințat că se sinucide. Paznicul hotelului a fost cel care a găsit trupurile micuților pe asfalt.

Copiii au fost duși de urgență la spital, dar starea lor era una critică. Băiețelul de 2 ani s-a stins din viață, iar fratele său de 3 ani era în comă. Frățiorul mai mare al lui Vladimir și-a revenit, însă, din comă, chiar de ziua lui. Supraviețuirea copilului a fost considerată  o adevărată minune.

Mama care şi-a aruncat copiii pe geam de la etajul al doilea al unui hotel din Botoșani, trimisă în judecată

Gariel se află acum în grija tatălui său și, în afara unor probleme de vorbire, nu a rămas cu alte sechele în urma tragediei. La un an și jumătate de la drama care i-a dat viața peste cap, bărbatul a divorțat de soția criminală. Divorțul s-a pronunțat în urmă cu două luni.

Alexandru Babii nu și-a refăcut viața și are grijă singur de fiul său. ”Copilul este bine. Nu știe ce s-a întâmplat. Mă descurc destul de bine cu creșterea lui”, a încheiat bărbatul.

Anul trecut, Lorela Babii a fost trimisă în judecată pentru „infracțiunile de omor – violență în familie și tentativă la omor – violență în familie”.  În vară, însă, magistrații au decis să schimbe încadrarea juridică în „infracțiunile de omor calificat – violență în familie și tentativă la omor calificat – violență în familie”. Pentru infracțiunea de omor calificat legea prevede pedeapsa cu închisoarea de la 15 la 25 de ani.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ofertă din China pentru „perla” lui Gigi Becali de la FCSB!? „Are clauză 50 de milioane!”
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Ger ca iarna în România, la început de noiembrie. Meteorologii anunță temperaturi sub -10 grade. Cât durează frigul
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
România s-a cutremurat în această dimineață! Ce magnitudine a avut seismul
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT