Casa Verde Fotovoltaice. Sute de români riscă să piardă finanțarea, din cauza neseriozității unor firme de montare a panourilor

Sute de români riscă să piardă sprijinul financiar oferit de stat în programul Casa Verde Fotovoltaice, din cauza neseriozității unor firme de montare a panourilor.
Irina Dumitrescu
16 dec. 2024, 13:21
Casa Verde Fotovoltaice. Sute de români riscă să piardă finanțarea, din cauza neseriozității unor firme de montare a panourilor

Programul Casa Verde Fotovoltaice s-a bucurat de un succes uriaș în rândul românilor. Site-ul de înscriere pentru finanțare a fost luat cu asalt de cei dornici să prindă un loc pe lista norocoșilor subvenționați de stat pentru energie ”verde”.

În etapa de alegere a firmei care să le monteze panourile fotovoltatice, beneficiarii programului sunt sfătuiți să fie foarte atenți. Sute de români riscă să piardă finanţarea, după ce diferite firme au întârziat nejustificat de mult şi nu le-au montat la timp panourile.

Experţii le recomandă românilor din programul Casa Verde Fotovoltaice să încheie contracte doar cu firme cu experienţă şi să ceară detalii privind echipamentele, notează observatornews.

Printre beneficiarii programului se numără și Flavius Sora, care aşteaptă cu nerăbdare să aibă instalate panourile fotovoltaice. El a explicat motivele pentru care vrea panouri fotovoltaice.

„Pentru a reduce factura la energie. Şi pentru că vreau să-mi cumpăr maşină electrică. Sistem de 6 kWh, trifazat, cu baterie de stocare de 10 kW. Contribuţia proprie este de 4.000 de lei. 30.000 subvenţia de la stat şi 4.000 de lei contribuţie proprie”, spune el.

Pentru montarea panourilor, Flavius Sora a apelat la o firmă specializată.

Citește și Sfatul lui Iancu Guda pentru cei care vor să cumpere un apartament. Cea mai mare greșeală pe care o pot face aceștia

Ceilalți beneficiari, al căror număr este de aproape 67.000, trebuie să facă la fel în următoarele 90 de zile. Experții le recomandă să aleagă firma de montaj după îi verifică istoricul și cer cât mai multe informații, pentru a nu avea surprize neplăcute.

„Să ne uităm la ce soluţie cibernetică, de IT, propune instalatorul. Pentru că tu trebuie să vezi în fiecare moment cât produc panourile tale, cât consumă. Garanţia pe care o au vizavi de echipamente. Asta mi se pare foarte important. Din păcate, nu s-a controlat deloc calitatea acestot instalatori. S-au înmulţit ca ciupercile după ploaie”, spune expertul în energie Corina Murafa.

La acest moment, sute de oameni care erau înscrişi de anul trecut riscă să piardă finanţarea pentru că panourile fotovoltaice n-au fost instalate în termen de 12 luni, mai spune sursa citată.

„Nu au avut capacitatea să ducă lucrurile până la capăt. Instalatorul nu a făcut instalarea în timp şi se pare că nici nu o va face. Au făcut oferte foarte bune, au atras foarte mulţi oameni, dar s-au dovedit a fi nerealiste”, spune Albert Soare, instalator fotovoltaice.

Administraţia Fondului de Mediu a validat 562 de instalatori în programul Casa Verde.

În cel mai optimist scenariu, primele panouri ar putea fi montate în feburarie 2025.

Experții estimează că numărul românilor care să-și monteze fotovoltaice va fi din ce în ce mai mare, mai ales că anul viitor, în primăvară, ar putea fi eliminată plafonarea tarifelor din energie.

„Văd înmulţindu-se cererea, inclusiv din bani privaţi, din economiile oamenilor, poate din credite bancare”, a mai spus Corina Murafa.

Numărul prosumatorilor din România este de aproape 200.000. Puterea instalată prin fotovoltaice depășește 2.000 de MW.

Printre beneficiile instalării panourilor se numără micșorarea cu 50 până la 100 la sută a consumului de energie electrică, potrivit solarcenter.

Citește și Cât de eficient este aerul condiționat setat pe căldură. Costul pentru o lună de iarnă

DailyBusiness
Palatul Parlamentului, fără apă timp de 3 zile. Lucrări urgente la rețeaua internă
Spynews
Gabriela Cristea a slăbit enorm! Cum arată acum! Are picioare de model
Fanatik.ro
Groenlanda e doar vârful iceberg-ului! Două românce din Danemarca relatează ce temeri au oamenii, dincolo de ”furia lui Trump”: „Sunt vremuri nesigure”
Capital.ro
Elena Udrea nu poate fi mai mândră de atât. Imaginea senzațională cu fiica sa a atras imediat sute de reacții: Războinica mea!
Playtech.ro
Când ai voie să depășești o căruță pe linie continuă, când se lasă cu supendarea permisului și amendă
Adevarul
Taxele și impozitele în 2026, poveste fără sfârșit. „Doar la Slatina vezi așa ceva: taxe de vorbești singur, gunoi de-l mănânci, nu-l arunci”
wowbiz.ro
Mădălin Ionescu, în doliu! Fostul prezentator TV a făcut anunțul trist: „A sfârșit discret, în somn”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cine primește averea lăsată în urmă de Rodica Stănoiu, fosta ministră a Justiției. Moștenitorul dobândește inclusiv locul de veci
iamsport.ro
Bölöni l-a făcut praf și pe fostul selecționer al României: ”Săracul era bâtă!”. Fostul jucător de la Dinamo a intervenit: ”Puteai să rămâi în străinătate!”
MediaFlux
ANAF a început să facă controale la posesorii de mașini. Diferențe mari între venituri și valoarea autovehiculelor
stirilekanald.ro
Mama lui Sergiu Țârnă, sfâșiată de durere după moartea tânărului. Mesajul dureros transmis polițistului criminal: ”Mi-au rupt sufletul”
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend