Băsescu: Senatul s-a compromis, la numirea judecătorilor ÎCCJ

Senatul s-a compromis, de la preşedinte până la ultimul senator, în cazul legii care reglementa numirea judecătorilor ÎCCJ, a declarat, joi, la TVR, preşedintele Traian Băsescu.
Romania TV
27 oct. 2011, 19:20
Băsescu: Senatul s-a compromis, la numirea judecătorilor ÎCCJ

Preşedintele Traian Băsescu a spus că Senatul în ansamblu, cu preşedinte cu tot, s-a descalificat la legea privind numirile de judecători la ÎCCJ.

Preşedintele a spus că a putut înţelege tergiversarea, din raţiuni electorale, în cazul legii privind asistenţa socială. Traian Băsescu a spus că înţelege poziţia celor din opoziţie, care consideră că Guvernul trebuie să-şi asume prevederile din legea privind asistenţa socială.

Şeful statului a adăugat că nu poate înţelege refuzul de a adopta o lege care elimina neregulile din numirile în justiţie.

Preşedintele Traian Băsescu a transmis o scrisoare preşedinţilor celor două Camere, cerând să se acorde o atenţie deosebită în adoptarea de către Parlament, cât mai urgent posibil, a proiectului de modificare a Legii statutului magistraţilor şi a proiectului legii asistenţei sociale.

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, ulterior, că modificările la legile 303 şi 304/2004 privind statutul judecătorilor ÎCCJ şi organizarea judiciară pot fi operate şi prin alte propuneri legislative.

Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi a Legii nr.304/2004 privind organizarea judiciară a fost respins pe 5 octombrie de Senat, cu 48 de voturi „pentru”, 52 împotrivă şi o abţinere.

DailyBusiness
Ianis Hagi, în culmea fericirii. Soția sa, Elena, a născut un băiețel. Gică Hagi, pentru prima dată bunic
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Bzi.ro
Testul sigur al femeii de 55 de ani pentru a descoperi dacă un bărbat e bun la pat. La ce îi supune modelul de fitness
Fanatik.ro
Cât a muncit Nicușor Dan în luna august. Unde se află unitatea militară din care președintele a discutat viitorul Ucrainei cu alți șefi de stat
Capital.ro
Fumatul devine interzis! Al doilea oraș din România care impune restricții pentru cetățeni
Playtech.ro
Ce a descoperit un bărbat din Bihor pe factura de electricitate, după liberalizarea prețurilor
Adevarul
Ultimul trend la nivel mondial: suzeta pentru bărbați, folosită ca metodă anti-stres. Nebunia a început de la un fotbalist și de la un artist
wowbiz.ro
FOTO | El este băiatul care s-a aruncat alături de iubita lui în fața TIR-ului, pe A1!
Evz.ro
Horoscopul lui Dom’ Profesor, 21 august 2025. Sfatul bunului doctor Mercola 
Prosport.ro
Imaginile verii cu Diana Munteanu în costum de baie
kanald.ro
Mircea este tânărul de 25 de ani care a murit în accidentul din Constanța. Era pasager în mașina care i-a devenit sicriu
Cancan.ro
Mama fetei moarte pe A1 face dezvăluiri SFÂȘIETOARE. De ce s-au aruncat minora și iubitul ei în fața TIR-ului, de fapt
iamsport.ro
Transferul realizat de Gigi Becali ar putea fi anulat de TAS: ”Nu mi se pare normal”
MediaFlux
Tichete de 50 de lei pentru energie electrică. Casa de Pensii anunță cum se pot solicita online
stirilekanald.ro
Mihai și-a dat ultima suflare sub ochii soției sale, în timp ce încerca să salveze de la înec un bărbat. Femeia a văzut totul: „Omul acela l-a tras de picior și l-a băgat la fundul apei”
Cursul valutar BNR miercuri, 20 august 2025: Prețul gramului de aur se află în scădere