Elena Lasconi cere demisia președintelui Klaus Iohannis: „Să facă asta dacă are onoare”

Liderul USR, Elena Lasconi, i-a cerut demisia președintelui României, Klaus Iohannis. Această solicitare a făcut-o miercuri după-amiază, 18 decembrie 2024: "Să facă asta dacă are onoare", a transmis politiciana.
Filip Stan
18 dec. 2024, 16:52
Elena Lasconi cere demisia președintelui Klaus Iohannis:

USR și Elena Lasconi cer demisia președintelui Klaus Iohannis în ziua în care i se încheie mandatul, pe 21 decembrie 2024, și dă ultimatum până luni coaliției pentru acceptarea unor măsuri între care: adoptarea bugetului, demiterea șefului AEP și a șefilor serviciilor.

Anunțul făcut de Elena Lasconi

„Ei nu au înțeles nimic din votul românilor. Am venit cu opt puncte azi care practic se regăsesc și în programul de guvernare. În tot acest timp în care am discutat despre buget a fost un dialog al surzilor. Nu poți să promiți dacă nu ai bani”, a anunțat Lasconi.

Cele opt puncte anunțate de liderul USR sunt adoptarea bugetului în Parlament până luni; demiterea președintelui AEP; comisie de anchetă privind anularea alegerilor și influențele străine și demiterea șefilor serviciilor secrete, precum și constituirea unui grup de lucru pentru legislația serviciilor pentru a asigura un control civil; depolitizarea CCR; OUG imediată pentru măsuri fiscale pentru anul viitor; toate partidele din coaliție să ceară demisia președintelui Iohannis la data încetării mandatului; alegerea președintelui Senatului care să devină președinte interimar până la alegerile prezidențial și organizarea referendumului pentru fără penali în funcții publice.

Citește și Elena Lasconi acuză partidele pro-europene că nu au invitat USR la discuții pentru viitorul Guvern: „Am aflat de la TV că nu mergem la negocieri”

„Guvernarea trebuie să fie înainte de orice despre oameni”

Pe de altă parte, Elena Lasconi a subliniat, într-o postare pe Facebook, importanţa guvernării responsabile şi transparente şi a accentuat că „guvernarea trebuie să fie înainte de orice despre oameni, despre cum trăim de mâine mai bine. Toţi, nu doar unii”. Președintele USR a precizat că îşi bazează deciziile pe acest principiu şi a criticat lipsa de transparenţă în cadrul discuţiilor purtate de Guvern.

„E mai important ca niciodată să nu le mai facem oamenilor promisiuni fără acoperire. Guvernarea trebuie să fie înainte de orice despre oameni, despre cum trăim de mâine mai bine. Toţi, nu doar unii. Eu cred sincer în asta şi pe asta îmi bazez deciziile pe care le iau. Asta am făcut şi astăzi. Am aflat de la televizor că eu şi colegii mei nu mergem la o întâlnire la Palatul Victoria, unde se discută guvernarea viitoare. Cum să lipsesc dacă nu fusesem invitată? Da, exact aşa s-a întâmplat: liderii celorlalte partide au stabilit o şedinţă, nu ne-au invitat, dar au spus presei că nu venim”, a spus Elena Lasconi, subliniind că, deşi nu a fost invitată, a considerat că este esenţial să meargă la Guvern pentru a exprima nemulţumirea faţă de modul în care au fost gestionate aceste discuţii.

„Pentru că n-am orgolii inutile, pentru că eu chiar cred că interesul public e suprem, am mers la Guvern să le spun celor care iau zilele acestea decizii pe banii tuturor românilor care muncesc în ţara asta că nu e normal cum au procedat. Da, ştiu, lor nu le-a convenit ce am făcut, eu sunt sigură că am făcut ceea ce trebuia pentru oamenii de bună-credinţă din această ţară”, a punctat aceasta.

„Cum arată bugetul pe 2025? Cum finanţăm reformele promise oamenilor? Ce economii se fac din reducerile promise? Cât de mare e gaura la bugetul de stat? Cresc sau nu taxele românilor de la anul? Este un moment greu pentru România pe care doar construind pe adevăr îl putem trece! Suntem aici ca să-i reprezentăm pe oamenii cinstiţi din România. Suntem aici pentru voi!”, a conchis Elena Lasconi.

Vezi și USR nu-l susţine pe Nicuşor Dan. „Avem candidat la prezidenţiale, ales în Congres, și anume Elena Lasconi”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Bani pentru profesori în 2026. Cardurile cu 1.500 de lei vor fi alimentate până la sfârșitul anului. Termenul-limită a fost prelungit
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT