Ponta ia în calcul alegeri prezidenţiale simultane cu referendumul pentru noua Constituţie

Organizarea referendumului pentru revizuirea Constituţiei simultan cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, anul viitor, constituie în prezent cel mai raţional lucru care poate fi luat în calcul, a declarat preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, precizând că subiectul va fi discutat în USL.
Romania TV
01 iul. 2013, 06:10
Ponta ia în calcul alegeri prezidenţiale simultane cu referendumul pentru noua Constituţie

„După ce trece acest an – ca jurist îmi este foarte greu să înţeleg de unde a venit anul ăla, dar politic pot să înţeleg – deci, după ce trece acest an de carantină, putem să organizăm foarte bine referendumul. Că se va organiza odată cu primul tur al prezidenţialelor, nu-i nimic rău, cred că şi preşedintele Băsescu a făcut un referendum odată cu primul tur. Dacă mă întrebaţi astăzi, mi se pare cel mai raţional acest lucru (suprapunerea referendumului cu alegerile prezidenţiale-n.r.), dar e o decizie pe care nu pot să o iau eu, o să discutăm şi o să decidem”, a spus Ponta la postul public de televiziune.

La remarca moderatorului că, la momentul la care preşedintele Traian Băsescu a organizat un referendum simultan cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, a criticat acest lucru, Ponta a răspuns: „Da, dar uite că acum poate va critica preşedintele ce a făcut el însuşi atunci”.

Modificarea Legii referendumului prin care se reduce la 30% pragul la referendum este constituţională în măsura în care nu se aplică referendumurilor organizate în decurs de un an de la data intrării în vigoare a legii, a decis, miercuri, CCR.

Liderul PNL Crin Antonescu a declarat că o decizie privind momentul referendumului pentru revizuirea Constituţiei, după decizia de miercuri a CCR, va fi luată în USL, el menţionând că sunt luate în calcul toate variantele, inclusiv amânarea pentru anul viitor, chiar şi odată cu alegerile prezidenţiale.

La rândul său, preşedintele Traian Băsescu a afirmat, comentând ideea cuplării referendumului pentru noua Constituţie cu prezidenţialele, că unui preşedinte nu îi poţi modifica atribuţiunile în timpul mandatului, el adăugând: „Şi pentru când laşi preşedintele-paiaţă, cum i-am spus eu, pentru după mandatul tău?”.

DailyBusiness
Rubio vizitează Bahrainul pentru a obține sprijinul liderilor arabi din Golf în legătură cu acordul de pace cu Iranul
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Cum l-a pierdut FCSB la marea rivală Dinamo: „E o investiție!”
Capital.ro
Se verifică banii din cont. Românii care intră în atenția ANAF. Se cer documente doveditoare
Playtech.ro
Criza schimbă tradițiile. Invitații renunță la nunți și aleg să își păstreze banii, se plânge o mireasă: „Caut nuntaşi, am nevoie de alţi prieteni”
Adevarul
CTP îl atacă pe Ilie Bolojan, după ce l-a susținut constant. Motivul supărării: promovarea liberalului Peiu, fost membru AUR și SOS, în funcția de șef al organizației Ilfov
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Un șofer a intrat cu mașina într-o mulțime de oameni, în Timișoara! Câte victime sunt
iamsport.ro
A răbufnit la adresa lui Gigi Becali, de ziua finanțatorului FCSB: ”La mulți ani... cu executare! E un hoț”
MediaFlux
Crește vârsta de pensionare din iulie 2026. Reguli noi și pentru pensionarea anticipată
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?