Ilie Bolojan a spus că, pentru PNL, Crin Antonescu rămâne candidatul comun al coaliției, deși acesta s-a autosuspendat. Sâmbătă seară, Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale şi, ca atare, din calitatea de candidat al Coaliţiei.
„PNL dorește ca alegerile prezidențiale să fie organizate cât mai repede posibil. Analizând prevederile legislative care reglementează această chestiune, avem la dispoziție 75 de zile pentru a stabili un calendar electoral înainte de ziua alegerilor. Prin urmare, dacă ne dorim ca alegerile să fie organizate până de Paști, asta ar însemna ca turul al doilea să fie organizat pe 6 aprilie, adică primul tur să fie pe 23 martie”, a spus Ilie Bolojan.
Ilie Bolojan a precizat că acest lucru înseamnă că Guvernul condus de Marcel Ciolacu trebuie să dea HG-ul „cel mai târziu săptămâna care vine”. În caz contrar, „alegerile prezidențiale vor fi amânate după sărbătorile de Paști, asta ar însemna cel mai devreme în luna mai”.