”Paradoxul” plăților pe care sunt obligați să le facă unii proprietari de case și apartamente: asigurarea și impozitul, mai mari decât rata creditului ipotecar!

Sumele pe care trebuie să le plătească zeci de proprietari de case și apartamente scot în evidență un lucru ce poate fi considerat paradoxal: asigurările și impozitele sunt mai mari decât ratele la creditele ipotecare, arată o cercetare realizată în SUA.
Irina Dumitrescu
06 ian. 2025, 19:09
”Paradoxul” plăților pe care sunt obligați să le facă unii proprietari de case și apartamente: asigurarea și impozitul, mai mari decât rata creditului ipotecar!

Acest ”paradox” are însă explicații. În primul rând, prețurile asigurărilor pentru case și apartamente au crescut considerabil odată cu dezastrele naturale. Totodată, taxele pe proprietate au crescut și ele, odată cu valoarea locuințelor, potrivit unei analize realizate de Intercontinental Exchange.

În acest context, în luna septembrie a anului trecut, 32 de procente din plata medie a creditului ipotecar pentru o singură familie au fost alocate către impozite pe proprietate și asigurările locuinței, arată studiul, citat de New York Post, potrivit capital.

Conform cercetării citate, un exemplu sugestiv în acest sens vine din statul New York, unde proprietarii de case din orașele Rochester și Syracuse, care și-au cumpărat locuințele prin credit ipotecar, cheltuie mai mult de jumătate din plata lunară pe impozite și asigurări, arată studiul.

Același lucru se întâmpla în alte state, în orașe precum Omaha, New Orleans sau Miami.

În orașul Rochester, 35 la sută dintre proprietarii care au contractat credite ipotecare cheltuiesc mai mult de jumătate din banii lunari pe impozite și asigurări, iar în Syracuse procentul este de 34 la sută.

”Cele cinci orașe menționate sunt cunoscute pentru impozitele mari pe proprietate sau pentru asigurarea scumpă a locuințelor sau pentru ambele”, spun realizatorii studiului.

Citește și Cu cât se vinde un Aro fabricat acum 20 de ani. Părerile colecționarilor sunt împărțite. ”E o bijuterie” / ”La anul și la mulți ani prețul ăsta!”

Ce se va întâmpla cu ratele creditelor pentru case

”Paradoxul” ar fi însă prezent la nivel național în SUA, unde taxele și asigurările reprezintă mai mult de jumătate din plata ipotecii. Potrivit Wall Street Journal, taxele și asigurările reprezintă mai mult de jumătate din plata ipotecii pentru 9 la sută dintre proprietarii caselor unifamiliale. În 2014, procentul era de doar 4 la sută.

Pe de altă parte, aceeași cercetare relevă că asigurătorii privați evită orașele Miami și New Orleans, deoarece pagubele provocate de uragane și furtunile tropicale nu pot fi compensate cu banii de asigurare.

Cât privește nivelul ratelor la creditele ipotecare, acesta continuă să rămână relativ mare, în ciuda faptului că Rezerva Federală a redus rata dobânzii de trei ori în 2024.

Astfel, rata medie pentru un credit ipotecar standard pe 30 de ani a fost de 7 la sută la sfârșitul lunii decembrie 2024, în creștere cu 0,21 la sută față de săptămâna trecută. Totodată, rata medie pentru un credit ipotecar fix pe 15 ani a fost, tot în ultima săptămmână din decembrie, de 6,27 la sută, mai mare cu 0,16 la sută față precedentele șapte zile.

Experții susțin că ratele la creditele ipotecare, deși au scăzut de la maximele din 2023, este puțin probabil să scadă sub 6 la sută.

Președintele ales al SUA, Donald Trump, a promis că va reduce ratele ipotecare la circa 3 la sută, așa cum erau înaintea pandemiei de Covid.

Cu toate astea, experții rămân rezervați. ”Ratele ipotecare nu vor scădea atât de mult pe cât ne așteptam, iar accesibilitatea va fi în continuare o mare provocare”, consideră Lisa Sturtevant, economist șef la agenția imobiliară Bright MLS.

Citește și Facturi mai mari la energie! Clienții Hidroelectrica vor plăti mai mulţi bani pentru curent începând cu luna ianuarie

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
„Daniel Pancu se încălzește dându-și foc la valiză”. Editorial Bogdan Baratky după declarațiile halucinante ale antrenorului Rapidului
Capital.ro
O nouă metodă de înșelătorie. Escrocii profită de persoanele care și-au pierdut animalele de companie
Playtech.ro
Radar ascuns după un copac, un pod sau o clădire. Este legală amenda dacă șoferul nu a putut vedea echipajul?
Adevarul
De la miros de munte și cărbune la fumul toxic al hainelor arse. Locurile din Valea Jiului unde deșeurile înlocuiesc lemnele de foc
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Pensionare cu 5 ani mai devreme, fără penalizări. Românii pot primi pensia întreagă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT