Ponta: Vreau în acest an să deschidem la Beijing Institutul Cultural Român

Premierul Victor Ponta doreşte deschiderea, în acest an, a filialei Institutului Cultural Român la Beijing. Prim ministrul României a avut marţi o întâlnire cu omologul său din China, Li Keqiang.
Iulian Tudor
02 iul. 2013, 12:25
Ponta: Vreau în acest an să deschidem la Beijing Institutul Cultural Român

„Vreau în acest an să deschidem la Beijing Institutul Cultural Român, să avem în Bucureşti Institutul Confucius, să mărim numărul de burse pentru studenţii români care vin să studieze în China şi, de asemenea, cei din China în România. (…) De asemenea, am ridicat problema accesului pe piaţa Chinei a produselor alimentare, agroalimentare din România”, a precizat primul-ministru, după întâlnirea cu premierul chinez Li Keqiang, potrivit Agerpres.

El a menţionat că în cadrul discuţiei cu omologul său s-a făcut referire şi la proiectele de colaborare în domeniile energie şi tehnologia comunicaţiilor.

Victor Ponta a apreciat că întâlnirea cu preşedintele chinez Xi Jinping şi cu premierul Li Keqiang, la puţin timp după ce aceştia şi-au preluat funcţiile, înseamnă că România a rămas un partener special pentru China.

Potrivit şefului Guvernului român, întrevederea cu aceştia a fost o ocazie pentru reafirmarea relaţiei speciale bilaterale şi discutarea unor aspecte concrete, care ţin de colaborarea politică şi relaţiile economice.

Premierul a subliniat că în acest moment China este una dintre marile puteri ale lumii, iar noii ei lideri au în continuare un sentiment special pentru ţara noastră.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Maurice Munteanu a vorbit despre moartea tatălui său. Concurentul de la Asia Express avea 20 de ani când l-a pierdut: ”Sper că nu s-a chinuit”
Fanatik.ro
„Misiune grea”. Secretul lui Nuno Campos la Dinamo, dezvăluit de un idol al fanilor roș-albi
Capital.ro
„O bombă cu ceas” și o listă „catastrofă” cu miniștri PSD. Revolta liberalilor înaintea votului pentru guvernul Niculescu
Playtech.ro
Cum se spune corect „zacuscă” la plural. Forma care îi pune în dificultate pe mulți români
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Covasna a fost atacată de urs în timp ce își ducea copilul la școală
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT