Analistul economic îi avertizează pe români: când nu trebuie să-ți cumperi casă și cum știi ce proprietate îți poți permite

Planificarea cumpărării unei locuințe este o decizie importantă, iar analistul economic Iancu Guda recomandă să nu te grăbești înainte de a evalua bine situația. În cadrul unui podcast găzduit de Damian Drăghici, Guda a explicat cum se calculează valoarea reală a unei locuințe și a detaliat regulile esențiale pe care să le respecți pentru a nu ajunge supraîndatorat.
Filip Stan
19 ian. 2025, 23:13
Analistul economic îi avertizează pe români: când nu trebuie să-ți cumperi casă și cum știi ce proprietate îți poți permite

Un aspect cheie în calcularea valorii reale a unei locuințe este raportarea acesteia la chiria pe termen lung. Analistul economic subliniază că este important să faci o evaluare realistă a capacității tale financiare înainte de a apela la un credit bancar, insistând că a cumpăra o casă doar pentru că banca îți oferă această posibilitate poate fi o capcană.

Valoarea pentru o casă sau apartament este chiria pe 15 ani

„Valoarea pentru o casă sau un apartament este dată de cât produce acel apartament. Valoarea lui e dată de chirie. Asta înseamnă chiria pe 15 ani. Deci dacă se închiriază cu 500 de euro pe lună ori 12 luni face 6.000 de euro. Ori 15 ani egal 90.000 de euro, din care scazi 20%. Asta, pentru că dacă îl închiriezi 15 ani, atunci 72.000 este valoarea casei. N-o să ai chiriași mereu și mai repari o țeavă.”, spune acesta.

Dacă prețul de vânzare al locuinței depășește valoarea calculată pe baza chiriei, Guda recomandă să mai aștepți.

„Lumea zice… păi da, dar stau în chirie. Eu spun: bine, ia credit și timp de 5 ani banii pe care îi dai nu rămân la tine, că se duc la dobândă cam 95%. Deci timp avem, mereu.”, mai explică specialistul.

Cele trei reguli de bază pentru achiziția unei locuințe

1. Ia casa pe care ți-o permiți:

„Nu trebuie cumpărată doar cu banii jos. Principiul este să ne luăm casa pe care ne-o permitem. Nu pe care o visăm sau pe care ne-o va da banca. Dacă tu te duci în bancă și zici: sunt Ionel, am salariu de 1.000 de euro, banca te verifică la biroul de credit după CNP. N-ai niciun alt credit, o să-ți dea, iar întrebarea ta va fi: care e creditul maxim la care mă încadrez? Păi, scuzați-mă, așa întrebare, așa răspuns. Banca o să zică: 40% grad de îndatorare! Deci 400 de euro pe lună plătești. Pe an dai 5.000 de euro și în 30 de ani vei plăti 150.000 de euro, și asta înseamnă că te vei încadra la un credit cam de 70.000 și ceva de euro.”

2. Gradul de îndatorare:

„Prima regulă este casa pe care ți-o permiți. Deci cât îmi permit? Venitul familiei pe 5 ani, minus 20%, dacă iau pe credit. Deci dacă eu câștig, în medie, cam 8.000 de lei, să facem calculul ăsta. Dacă facem în euro, sunt 1.600 de euro, ori 12 luni, 19.200 de euro, ori 5 ani. Asta face 96.000 de euro minus 20%. Înseamnă că ne permitem o casă de 76.800 de euro. Nu mai mult. Al 2-lea criteriu este gradul de îndatorare. Pentru ipotecar trebuie să fie 25%. Eu dacă am venituri de 1.000 de euro pe lună, rata la bancă trebuie să fie 250 de euro.”

3. Cumpără la prețul corect:

„Adică, ce chirie produce pe 15 ani? Și atunci, dacă stai în casa pe care ți-o permiți fără să te supraîndatorezi. Mai exact: datorie de maximum 25% luată la prețul corect, chiria pe 15 ani minus 20%. Atunci e bine să fii proprietar în casa în care stai, dar nu mai devreme de vârsta de 30 de ani.”

Prin aplicarea acestor principii, te poți proteja de decizii financiare riscante și poți face o achiziție care să fie sustenabilă pe termen lung.

Citește și: Vești bune pentru români, dar doar pe jumătate. Salariul mediu va crește în 2025 cu 6,2%, dar câștigul real se va majora doar cu 1,6%

DailyBusiness
Republica Moldova avansează spre aderarea la UE. Au fost deschise noi capitole de negociere
Spynews
Ce a pățit Gabriela Cristea în urma tratamentului pentru slăbit pe care l-a urmat. Prezentatoarea TV a pus punctul pe „i”
Fanatik.ro
Ce au pățit doi suporteri spanioli înainte de meciul naționalei lor de la Cupa Mondială. Au fost găsiți în lacrimi la intrarea în stadion
Capital.ro
Adio, diesel? Se schimbă piața auto din România. Ce se întâmplă cu mașinile pe motorină. Declin fără precedent
Playtech.ro
Harta salariilor din România. Unde se câștigă cel mai bine în țară. Domeniile cu salarii de peste 13.000 de lei și cele cu cele mai mici venituri
Adevarul
Tot mai mulți români cer băncilor înapoi comisioanele și dobânzile. Cum îți poți recupera banii fără proces
wowbiz.ro
Cum arată fiul Mădălinei Manole la 17 ani! Fratele regretatei artiste a publicat o fotografie în premieră cu Petru Mircea Jr.
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Prima reacție a lui Nicușor Dan, după ce un român a sfârșit în clădirea cuprinsă de foc, din centrul Bruxellesului
iamsport.ro
”Să nu te vadă Gică Hagi, că-l dă afară!”. Bătaie antologică la echipa națională: ”Mi-a dat un pumn tare, m-a leșinat!”
MediaFlux
Un nou venit la pensie pentru români, cum funcționează. Legea a fost deja adoptată
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?