Încă un pas în procesul de canonizare a lui Ioan Paul al II-lea

Un nou pas a fost înregistrat în procesul de canonizare a lui Ioan Paul al II-lea, odată cu recunoaşterea de către Adunarea plenară a Congregaţiei pentru Cauza Sfinţilor a celei de-a doua minuni atribuite papei de origine poloneză, scrie marţi agenţia Ansa, preluată de AFP, potrivit Agerpres.
Romania TV
02 iul. 2013, 13:33
Încă un pas în procesul de canonizare a lui Ioan Paul al II-lea

După toate probabilităţile, Ioan Paul al II-lea urmează să fie canonizat până la sfârşitul acestui an, iar ceremonia ar putea avea loc în luna decembrie, potrivit agenţiei menţionate. Cardinalii şi episcopii membri ai Congregaţiei pentru Cauza Sfinţilor au aprobat a doua minune, după cea care a permis beatificarea rapidă a fostului papă.

În luna aprilie, o comisie de şapte medici ai Congregaţiei au recunoscut vindecarea inexplicabilă a unei femei. Minunea, care s-a petrecut chiar în seara beatificării lui Ioan Paul al II-lea, pe 1 mai 2011, a fost aprobată în luna iunie de o comisie de teologi.

Papa Francisc este cel care va semna decretul care autorizează canonizarea, act prin care o persoană este recunoscută ca sfânt (sau sfântă) al Bisericii Catolice. Papa va convoca apoi un consistoriu în cadrul căruia va fi anunţată data canonizării.

Procesul canonic prin care o persoană este declarată sfântă necesită recunoaşterea prin examene clinice a unei minuni pentru beatificare (efectivă din mai 2011 pentru Ioan Paul al II-lea) şi a celei de-a doua pentru canonizare.

La funeraliile lui Ioan Paul al II-lea, în 2005, la capătul a 27 de ani de pontificat, unul din cele mai lungi din istorie, mulţimea a strigat ‘santo subito’ (‘Să fie declarat sfânt imediat’). Papa Benedict al XVI-lea a permis imediat examinarea virtuţilor şi operei sale pentru ca fostul suveran pontif să fie declarat sfânt.

Cotidianul La Stampa scrie că un alt predecesor al papei Francisc, Ioan al XXIII-lea, ar putea fi canonizat odată cu Ioan Paul al II-lea. Ioan al XXIII-lea, numit şi ‘bunul papă’, aflat în fruntea Bisericii Catolice între 1958 şi 1963, a fost cel care a convocat Conciliul Vatican II (pentru analizarea relaţiilor dintre Biserica romano-catolică şi lumea modernă). Este comparat adesea cu Francisc pentru atitudinea sa pastorală şi binevoitoare la adresa mulţimilor.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi informații în cazul fetei de 13 ani care și-a înjunghiat tatăl pentru a-și salva mama! Ce a declarat viceprimarul localității
Fanatik.ro
Tragedie în lumea fotbalului! A decedat la vârsta de 25 de ani după ce s-a prăbușit pe teren în timpul unui meci contra echipei lui Ianis Stoica
Capital.ro
Prognoza meteo pentru toamnă: ce indică calendarul pe 100 de ani pentru septembrie, octombrie și noiembrie 2026
Playtech.ro
Ai văzut pomi cu trunchiul învelit în alb? Motivul pentru care grădinarii fac asta toamna
Adevarul
Reclama românească în care Trump este ironizat subtil: „Nu se crede buricul pământului și nu provoacă conflicte”. Reacțiile internauților străini
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de 4 ani și-a pierdut viața pe patul de spital, după ce a fost infectată cu difterie
iamsport.ro
Atacantul a refuzat oferta de la FCSB și a semnat cu rivala roș-albaștrilor pe un salariu mai mic: ”Dacă nu dădeam gol, mă dădea Becali afară!”
MediaFlux
Bulgaria a luat fața României și a devenit lider mondial! Creștere de 23% într-o lună
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat