Ovidiu Silaghi, pregătit de PNL să ia locul lui Relu Fenechiu la Ministerul Transporturilor

Relu Fenechiu ar urma să fie înlocuit în postul de ministru al Transporturilor de către Ovidiu Silaghi, în cazul în care Fenechiu ar fi condamnat în dosarul "Transformatorul", anunţă "Evenimentul Zilei", citând surse liberale.
Filip Stan
02 iul. 2013, 16:54
Ovidiu Silaghi, pregătit de PNL să ia locul lui Relu Fenechiu la Ministerul Transporturilor

Potrivit surselor EvZ, PNL a luat deja în calcul posibilitatea ca Relu Fenechiu să fie condamnat în primă instanţă, pe 4 iulie, în dosarul „Transformatorul”.

Surse liberale au declarat pentru EvZ, că în situaţia în care Fenechiu va fi condamnat, chiar şi cu suspendare, acesta va demisiona din funcţie, urmând ca locul de ministru al Transporturilor să-i revină lui Ovidiu Silaghi. El a mai ocupat această funcţie în Guvernul Ponta I, până în decembrie 2012.

În noiembrie 2012, Silaghi a fost declarat incompatibil de ANI, după ce s-a stabilit existenţa unei diferenţe între cheltuielile efectuate şi veniturile realizate şi nu a mai fost susţinut de USL pentru un nou mandat la Transporturi. În aprilie însă, Silaghi a câştigat procesul cu ANI.

Primul ministru Victor Ponta a declarat luni la România TV că ar regreta dacă ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, ar trebui să plece din Guvern. Premierul îl consideră un ministru eficient.

„Relu Fenechiu este şi a fost un ministru foarte eficient. Şi asta e foarte important pentru mine. Dacă va fi condamnat si va trebui să plece din funcţie, aş regreta, pentru că prefer să lucrez cu oameni eficienţi. Mi-ar părea rău să plece din Guvern. A avut nişte obiective clare pe care şi le-a îndeplinit”, a precizat premierul.

Ponta a amintit că portofoliul Transporturilor revine PNL, în cazul unui verdict nefavorabil al instanţei în cazul lui Relu Fenechiu.

Atât Ponta, cât şi preşedintele PNL, Crin Antonescu, au declarat declarat de mai multe ori că speră ca pe 4 iulie, la termenul de judecată, Relu Fenechiu să fie declarat nevinovat, dar că acesta va fi înlocuit din postul de ministru dacă judecătorii vor emite o decizie de condamnare.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
„Mă întreabă dacă mă transfer la FCSB. Zi-le tu, frate!” Moment genial cu Florinel Coman și fotoreporterul Fanatik
Capital.ro
Reguli pentru românii care au închis balconul. Ce se întâmplă cu impozitul dublu și taxele majorate de 10 ori
Playtech.ro
La ce ore este curentul mai ieftin. Când ar trebui să pornești mașina de spălat pentru a plăti mai puțin
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
Fostul președinte de la Dinamo îl pune la punct pe Andrei Nicolescu: ”Este plin cimitirul de oameni de neînlocuit! Se ia prea mult în serios”
MediaFlux
Ministrul Muncii anunță sprijin suplimentar pentru angajații români. Se propun 12 salarii medii brute pe economie în plus
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT