Fără burse pentru studenți. Reprezentanții Universității din București anunță întârzieri la plata burselor pentru studenții la doctorat în anul patru

Doctoranzii din anul patru de la Universitatea din București, care nu și-au primit bursele din cauza întârzierilor administrative, au primit asigurări că problema se va rezolva până la finalul lunii. Virgil Băran, directorul Consiliului pentru Studii Universitare de Doctorat (CSUD), a explicat că dificultățile au fost cauzate de gestionarea comună a fondurilor pentru toate ciclurile de studii universitare.
Alina Costache
24 ian. 2025, 18:57
Fără burse pentru studenți. Reprezentanții Universității din București anunță întârzieri la plata burselor pentru studenții la doctorat în anul patru

Situația incertă a doctoranzilor din anul 4 de la Universitatea din București, ale căror burse au fost plătite cu întârziere, se apropie de o rezolvare. Potrivit lui Virgil Băran, directorul Consiliului pentru Studii Universitare de Doctorat (CSUD), banii vor fi virați în conturile studenților până la sfârșitul lunii, arată Edupedu.

Doctoranzii Universității din București, revoltați pe conducere

Problema a apărut în toamna anului trecut, după extinderea duratei studiilor doctorale de la trie la patru ani prin noua legislație, fără stabilirea clară a surselor și mecanismelor de finanțare pentru anul suplimentar.

Deși Ministerul Educației a anunțat în noiembrie că bursele pentru anul patru sunt asigurate, la Universitatea din București situația a rămas neclară pentru doctoranzii afectați.

Citește și : Ministrul Educației abordează problema examenelor de admitere în clasa a cincea: „Sunt dispus să regândim lucruri”

Unii studenți au semnalat că nu primiseră bursele, iar responsabilii din universitate susțineau că nu aveau informații oficiale despre finanțare. Virgil Băran a clarificat situația, explicând că întârzierea a fost cauzată de transmiterea fondurilor într-un mod unitar, fără a detalia alocările pe fiecare ciclu de studii.

„Săptămâna trecută am avut o întâlnire la solicitarea studenților doctoranzi. Nu au venit foarte mulți. Eram eu și domnul rector, [pentru discuții] pe o gamă mai largă de subiecte. La această întrebare, și eu, și domnul rector i-am informat că bursele se vor da, probabil au și ajuns în universitate”, arată Virgil Băran.

El a subliniat că dificultățile au fost provocate de modul în care au fost transmise fondurile de la minister.

Citește și : Noi modificări în structura unor licee din România. Apare o nouă specializare pentru anul școlar 2025-2026

„Noua legislație spune că toate bursele – de licență, masterat și doctorat – vin pe o linie de finanțare comună către universitate și probabil va mai dura ceva timp până se va separa sumele pentru fiecare ciclu universitar. E mai greu de identificat, pentru că nu se spune: ‘atât e pentru doctorat’, iar noi trebuie să selectăm astfel încât sumele să fie conform cu numărul de studenți doctoranzi pe care îl are și ministerul ca situație”, mai precizează Virgil Băran.

Bursele vor fi plătite retroactiv

Băran a dat asigurări că bursele vor fi plătite retroactiv și că problema va fi soluționată cât de curând posibil.

„Deci noi acum prelucrăm la nivelul serviciului social aceste sume și ei le vor primi în cel mai scurt timp. Acesta e mesajul pe care l-am dat. […] Eu zic că până la sfârșitul lunii se rezolvă problema și studenții de anul 4 vor avea în cont bursele”, mai susține Virgil Băran.

DailyBusiness
Kremlinul: „Întreaga lume apreciază eforturile de pace ale președintelui Trump”
Spynews
Există sau nu cea mai bună grupă de sânge? Cine este predispus la înțepături de insecte, norovirus sau cancer
Fanatik.ro
Simona Halep, din nou îndrăgostită! Fotografia misterioasă postată de fostul număr 1 WTA. Galerie Foto
Capital.ro
Călin Georgescu anunță că e gata pentru pedeapsă. SUA îi pot hotărî soarta: Declar public că-mi asum toate consecințele
Playtech.ro
Vine furia albă în România! Vor fi troiene de zăpadă, viscol puternic. A fost schimbată prognoza meteo
Adevarul
Singurii lideri europeni felicitați de Putin de Crăciun și Anul Nou. Lista este completată de șefi de stat din întreaga lume și aliați ai Rusiei
wowbiz.ro
Boala cu care a fost diagnosticat Ion Drăgan. Artistul ar fi trecut prin mai multe operații dificile
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Doi iubiți și-au pierdut viața la 17 ore distanță unul de celalalt. Ambii erau pe motocicletă atunci când și-au dat ultima suflare
iamsport.ro
Irina Deleanu șochează. De ce arată atât de bine la 50 de ani: 'Ai să râzi''. GALERIE FOTO
MediaFlux
Lista tuturor sărbătorilor din 2026! Iată ce vom sărbători în fiecare lună a anului
stirilekanald.ro
Filmul complet al sinuciderii de la stația Crângași! Detalii crunte despre ce s-a întâmplat cu femeia de 36 de ani
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend