Calendarul noului an universitar 2026-2027. Când încep studenții cursurile

Anul universitar 2026-2027 nu începe la aceeași dată în toate universitățile din România. În timp ce unele instituții își reiau activitatea în ultimele zile ale lunii septembrie, altele au stabilit începerea cursurilor în primele zile ale lunii octombrie.
Loredana Brumă
04 sept. 2026, 07:47
Calendarul noului an universitar 2026-2027. Când încep studenții cursurile

Calendarul noului an universitar 2026-2027. Află în rândurile de mai jos când revin la cursuri studenții care învață la unele dintre cele mai importante universități din București și din țară.

Calendarul noului an universitar 2026-2027. Când încep cursurile la universitățile din București

Universitatea din București

La Universitatea din București, cursurile studenților de la programele de licență și masterat începe la 1 octombrie 2026. Primul semestru se încheie pe 23 decembrie, după care urmează vacanța de iarnă, în perioada 24 decembrie 2026 – 10 ianuarie 2027. Studenții revin în bănci pe 11 ianuarie,  iar prima sesiune de examene este programată între 25 ianuarie și 14 februarie 2027.

Semestrul al doilea începe pe 22 februarie. Vacanța de Paște este prevăzută între 1 și 9 mai, iar sesiunea de vară se desfășoară în perioada 7-27 iunie 2027.

Vacanța de vară este programată între 5 iulie și 31 august, urmând ca sesiunea de restanțe și măririle de note să aibă loc între 1 și 12 septembrie 2027.

Pentru studenții din anii terminali sunt stabilite perioade distincte pentru pregătirea lucrărilor și susținerea examenelor de licență sau disertație. Studiile doctorale au, la rândul lor, un calendar separat.

POLITEHNICA București

La Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București, în cadrul Centrului Universitar București, anul universitar 2026-2027 începe pe 28 septembrie 2026.

Primul semestru se desfășoară până pe 18 decembrie, iar vacanța de iarnă este programată între 19 decembrie 2026 și 10 ianuarie 2027. Cursurile se reiau pe 11 ianuarie, iar sesiunea de examene are loc între 23 ianuarie și 12 februarie 2027.

Vacanța intersemestrială este stabilită pentru perioada 13-28 februarie, iar semestrul al doilea începe pe 1 martie 2027.

Pentru studenții din anii terminali sunt prevăzute perioade distincte pentru practica aferentă proiectului de diplomă, precum și pentru examenele de licență și disertație, scrie digi24. 

Academia de Studii Economice din București

La Academia de Studii Economice din București, anul universitar 2026-2027 începe pe 28 septembrie 2026.

Pentru programele de licență, activitatea didactică din primul semestru se desfășoară până pe 18 decembrie, înaintea vacanței de iarnă.

Calendarul diferă însă în funcție de nivelul de studii și forma de învățământ. ASE stabilește perioade distincte pentru programele de licență, masterat și doctorat, precum și pentru diferitele forme de studiu.

Pentru datele exacte privind vacanțele și sesiunile de examene, studenții trebuie să consulte calendarul oficial aferent programului și formei de învățământ urmate.

Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București

La Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, anul universitar începe pe 1 octombrie 2026 pentru programele de licență și masterat.

Primul semestru se desfășoară până pe 23 decembrie. Vacanța de iarnă este programată între 24 decembrie 2026 și 17 ianuarie 2027, iar cursurile sunt reluate pe 18 ianuarie.

Sesiunea de examene are loc între 1 și 21 februarie 2027, urmată de o vacanță în perioada 22-28 februarie.

Semestrul al doilea începe pe 1 martie. Activitatea didactică continuă până pe 30 aprilie, după care urmează vacanța de Paști, între 1 și 9 mai. Cursurile sunt reluate pe 10 mai și continuă până pe 13 iunie.

Sesiunea de examene din vară este programată între 14 iunie și 4 iulie 2027. Pentru anii terminali, examenul de finalizare a studiilor este prevăzut în perioada 28 iunie – 11 iulie 2027, cu posibilitatea unor diferențe în funcție de program.

Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”

La Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, pentru programele de licență și masterat din învățământul liniar, activitatea didactică începe pe 5 octombrie 2026.

Primul semestru se încheie pe 18 decembrie, iar vacanța de iarnă este programată între 21 decembrie 2026 și 3 ianuarie 2027. Cursurile sunt reluate pe 4 ianuarie.

Prima sesiune de examene se desfășoară între 25 ianuarie și 21 februarie 2027, iar vacanța intersemestrială este programată între 22 și 28 februarie.

Semestrul al doilea începe pe 1 martie. Activitatea didactică continuă până pe 29 aprilie, urmată de vacanța de Paști, între 30 aprilie și 9 mai. Cursurile se reiau pe 10 mai și se desfășoară până pe 11 iunie.

Sesiunea de examene are loc între 12 iunie și 11 iulie 2027, iar sesiunea de restanțe este programată între 1 și 15 septembrie 2027.

În cazul Medicinei, anii IV-VI au o structură modulară, iar pentru studenții din anii terminali de la Stomatologie, Farmacie și FMAM sunt prevăzute perioade specifice. Prin urmare, calendarul nu este identic pentru toate programele.

Citește și Locuri la cămin 2026–2027. Ce trebuie să știe studenții care vor cazare în București

Când încep cursurile la universitățile din țară

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca

La Universitatea Babeș-Bolyai, studenții de la programele de licență și masterat încep cursurile pe 28 septembrie 2026. Primul semestru se desfășoară până pe 20 decembrie, iar vacanța de Crăciun este programată între 21 decembrie 2026 și 2 ianuarie 2027.

Cursurile se reiau pe 4 ianuarie și continuă până pe 17 ianuarie. Sesiunea de examene are loc între 18 ianuarie și 7 februarie 2027. Vacanța intersemestrială este programată între 8 și 14 februarie, iar sesiunea de restanțe se desfășoară între 15 și 21 februarie.

Semestrul al doilea începe pe 22 februarie. Vacanța de Paști este stabilită între 3 și 9 mai, iar pentru studenții din anii neterminali sesiunea de examene din vară are loc între 7 și 27 iunie 2027.

Pentru anii terminali și anumite linii sau programe de studiu există calendare distincte.

Universitatea Transilvania din Brașov

La Universitatea Transilvania din Brașov, cursurile încep pe 1 octombrie 2026.

Pentru majoritatea facultăților, primul semestru se desfășoară până pe 23 decembrie, iar vacanța de iarnă este programată între 24 decembrie 2026 și 10 ianuarie 2027.

Cursurile sunt reluate pe 11 ianuarie, iar sesiunea de examene are loc între 23 ianuarie și 14 februarie 2027.

Semestrul al doilea începe pe 22 februarie. Vacanța de Paște este programată între 24 aprilie și 3 mai, iar sesiunea de examene din vară se desfășoară între 5 și 27 iunie 2027.

După sesiune este prevăzută perioada de practică profesională. Facultatea de Medicină are însă un calendar distinct.

Universitatea de Vest din Timișoara

La Universitatea de Vest din Timișoara, cursurile încep pe 28 septembrie 2026. În perioada 21-27 septembrie este programată săptămâna de inițiere „Bun venit la UVT”, iar festivitatea de deschidere a anului universitar are loc pe 25 septembrie.

Primul semestru se încheie pe 18 decembrie, după care este urmat de vacanța de iarnă, între 19 decembrie 2026 și 10 ianuarie 2027. Cursurile se reiau pe 11 ianuarie, iar prima sesiune de examene se desfășoară între 23 ianuarie și 14 februarie 2027.

După vacanța intersemestrială, semestrul al doilea începe pe 1 martie. Activitatea didactică continuă până pe 11 iunie, cu o vacanță de Paște între 24 aprilie și 4 mai.

Sesiunea de examene din vară este programată între 12 iunie și 4 iulie 2027.

Pentru anii terminali pot exista perioade diferite, în funcție de facultate.

Citește și Țara care introduce masa de un euro la cantinele universitare. Toți studenții vor beneficia, indiferent de venituri

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

La Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, cursurile pentru studenții de la licență și masterat încep pe 28 septembrie 2026. Primul semestru se desfășoară până pe 20 decembrie, iar vacanța de iarnă este programată între 21 decembrie 2026 și 3 ianuarie 2027.

Cursurile sunt reluate pe 4 ianuarie și continuă până pe 17 ianuarie. Prima sesiune de examene are loc între 18 ianuarie și 7 februarie 2027.

În perioada 8-14 februarie este programată sesiunea de evaluare pentru examinări, reexaminări și măriri de note.

Semestrul al doilea începe pe 15 februarie 2027, iar vacanța este programată între 3 și 9 mai. Activitatea didactică continuă până pe 30 mai, urmată de sesiunea de examene, între 31 mai și 20 iunie.

O nouă perioadă de evaluare este prevăzută între 21 și 27 iunie 2027.

Universitatea din Oradea

La Universitatea din Oradea, anul universitar începe pe 1 octombrie 2026. Primul semestru se desfășoară până pe 23 decembrie, urmat de vacanța de iarnă, între 24 decembrie 2026 și 10 ianuarie 2027. Activitatea didactică este reluată pe 11 ianuarie, iar sesiunea de examene are loc între 25 ianuarie și 14 februarie 2027.

Vacanța intersemestrială este programată între 15 și 21 februarie, iar sesiunea de restanțe și măriri de note se desfășoară între 22 și 28 februarie.

Semestrul al doilea începe pe 1 martie. După vacanța din perioada 3-9 mai, activitatea didactică continuă până pe 13 iunie.

Sesiunea de examene este programată între 14 iunie și 4 iulie 2027. Pentru studenții care au practică în planul de învățământ, perioada 12 iulie-29 august este împărțită între practică și vacanță.

Pentru anii terminali sunt stabilite perioade distincte pentru examenele de licență, diplomă și disertație. În funcție de program, acestea pot avea loc între 28 iunie și 4 iulie 2027, iar o sesiune suplimentară este prevăzută în perioada 6-12 septembrie 2027.

Facultățile care nu se încadrează în structura generală pot avea calendare proprii, aprobate de Senatul universității. Pentru Medicină și Farmacie există, de asemenea, o programare distinctă a examenelor de finalizare a studiilor.

Universitatea „Ovidius” din Constanța

La Universitatea „Ovidius” din Constanța, studenții de la programele de licență și masterat încep cursurile pe 1 octombrie 2026. Primul semestru se desfășoară până pe 23 decembrie, urmat de vacanța de iarnă, între 24 decembrie 2026 și 10 ianuarie 2027.

Activitatea didactică este reluată pe 11 ianuarie, iar prima sesiune de examene este programată în lunile ianuarie și februarie, conform structurii aprobate de Senatul universității.

Semestrul al doilea începe în februarie 2027, urmând perioade distincte pentru activitatea didactică, vacanțe și sesiuni de examene.

Și în cazul Universității „Ovidius”, anumite programe și ani de studiu pot avea un calendar diferit, în special în cazul studenților din anii terminali.

 

 

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Unicul nepot al Ancăi Pandrea, interviu emoționant înainte de înmormântare! Ce discuții au purtat cei doi până ca actrița să se stingă
Fanatik.ro
Dinamo, 50% șanse să devină campioană! Marcel Pușcaș explică ce înseamnă locul 1 ocupat după 7 etape: „Progres sau regres?”
Capital.ro
Haite de lupi au ajuns pe străzile unui oraș din România. Localnicii se tem să mai iasă din case
Playtech.ro
Facultățile considerate „inutile” în România. Argumentele studenților: „Ce e util azi, peste patru ani s-ar putea să nu mai fie”
Adevarul
De la erou de război la dictator. Filmul transformării lui Antonescu din disident în „Conducător” și motivul dușmăniei dintre mareșal și Carol al II lea
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Anca Pandrea s-a întors la marea ei iubire. Actrița își va dormi somnul de veci alături de Iurie Darie. Imagini de la înmormântare
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Copil de 9 ani, grav accidentat în timp ce mergea cu trotineta electrică în Bistrița-Nădăud. A fost acroșat din plin de un autocamion
iamsport.ro
E convins că FCSB va oferta alt fotbalist de la CFR Cluj: ”Asta se face în culise! Vă spun sigur”
MediaFlux
Pensia poate fi tăiată cu 85%. Proiectul de lege a trecut deja de Senat
stirilekanald.ro
VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor