Anunțul făcut de Octavia Geamănu, la 5 ani de la cununia religioasă cu Marian Ionescu. ”Aceeași bucurie și aceleași emoții mă încearcă”

Octavia Geamănu este în culmea fericirii pentru că tocmai s-au împlinit 5 ani de la cununia religioasă cu Marian Ionescu. Vedeta a transmis un mesaj foarte frumos pe rețelele sociale.
Alina Costache
26 ian. 2025, 12:53
Anunțul făcut de Octavia Geamănu, la 5 ani de la cununia religioasă cu Marian Ionescu. ''Aceeași bucurie și aceleași emoții mă încearcă''

Pe data de 25 ianuarie, Octavia Geamănu și Marian Ionescu au aniversat cinci ani de la cununia religioasă. Momentul a fost unul foarte intim, pe sufletul lor.

Acum, la aniversarea de cinci ani, Octavia Geamănu a transmis un mesaj extrem de frumos și emoționant. De asemenea, vedeta a precizat că, deși la nunta nu au avut o petrece cu multă lume, la vară, ea și soțul ei iau în calcul să organizeze o petrecere cu toți prietenii, pentru a marca anii de excepție petrecuți împreună.

‘25.01.2020 – tot sambata, tot zi cu soare. Numai buna sa ma marit😃. M-am urcat la volanul masinii, dl Ionescu pe motocicleta si ne-am dat intalnire la 12 fix la biserica. Si-acum imi amintesc privirea lui de milioane cand m-a vazut coborand din masina. Un fel de dragoste la prima vedere. 💘

Am gasit rochia perfecta cu chiu cu vai, cu o zi inainte de ceremonia religioasa🫣. Cu chiu cu vai poate si pentru ca ne decisesem sa facem cununia cu vreo doua saptamani inainte de eveniment. 🤷🏼‍♀️ Acum sentimentul e ca parca s-a petrecut ieri. Aceeasi bucurie si aceleasi emotii ma incearca.

A fost perfect! Totul! Buchetul a iesit cum mi-am dorit, am avut doar cei mai apropiati prieteni aproape, a fost totul discret incat n-a stiut nimeni in afara celor prezenti. Ba unii dintre prieteni fusesera invitati seara la masa, fara sa stie ca era petrecerea de dupa cununie 😃. S-au trezit cu mine imbracata in rochie de mireasa.

Peste 5 zile sarbatorim 10 ani de la cununia civila. Iar in vara…ma gandesc sa facem o petrecere frumoasa. Un deceniu frumos, alaturi de un om minunat, merita sarbatorit chiar si cu artificii…desi nu cred. Astea chiar nu-s stilul meu😃. Am vrut sa impart cu voi bucuria acestei zile, caci cu dl Ionescu n-am cum, el fiind la Cluj unde Directia 5 are concert 😃. Sa fiti iubiti si fericiti cu cea/cel spre care sufletul va cheama! E mare lucru! ❤️ Forever love!”, a scris Octavia Geamănu pe Instagram.

DailyBusiness
Costul orar al forței de muncă în România a crescut semnificativ în trimestrul IV 2025
Spynews
Panică în Dubai! O dronă a lovit un zgârie-nori. Imagini terifiante
Fanatik.ro
Cum îl ajută Simona Halep pe tatăl său, în afaceri. Imaginile care au cucerit pe toată lumea
Capital.ro
Bani în plus pe lângă pensie. Nu toți pensionarii îi primesc. Ajutor în două tranșe pentru românii cu pensii sub 2.000 de lei
Playtech.ro
Aplicația care îţi arată dacă proprietatea ta se află pe traseul unui viitor drum. Aşa afli dacă terenul e pe lista de exproprieri pentru autostrăzi
Adevarul
Chipul unui grec condamnat la 8 ani de pușcărie apare într-un mozaic de la Mitropolia din Iași, alături de Patriarhul Daniel
wowbiz.ro
Motivul pentru care colegii din trupa Holograf nu își vor lua rămas-bun de la Mugurel Vrabete! Gestul emoționant pe care l-a făcut soția lui Romeo Dediu la priveghi | EXCLUSIV
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Durere fără margini în Constanța. O fetiță de 5 ani și-a pierdut viața după ce casa în care se afla a fost cuprinsă de foc. Mama și fratele ei sunt în stare gravă
iamsport.ro
Nu s-a ferit! A spus cine era, de fapt, ”patronul Stelei” când echipa a câștigat Cupa Campionilor
MediaFlux
Avertisment crunt pentru șoferii din România: Prețul motorinei ar putea ajunge la 10 lei/l până la sfârșitul lunii martie
stirilekanald.ro
Adio, albastru de Voroneț? Când se găsesc bani pentru restaurarea picturii exterioare de la celebra mănăstire din patrimoniul UNESCO?
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj