Crin Antonescu, un nou atac la adresa lui Iohannis: „Există reuniuni importante, formale sau informale, la care România nu e reprezentată”

Candidatul Coaliţiei la alegerile prezidenţiale sugerează că preşedintele ar trebui să demisioneze sau, cel puţin, să-şi îndeplinească îndatoririle pe plan extern.
Filip Stan
28 ian. 2025, 06:35
Crin Antonescu, un nou atac la adresa lui Iohannis:

Crin Antonescu remarcă faptul că România nu este reprezentată, în această perioadă, la unele reuniuni formale sau informale extrem de importante pe plan extern. El îl critică pe preşedintele Klaus Iohannis, spunând că nu înţelege de ce acesta ”nu exercită mai vizibil, înăuntrul ţării, în plan de comunicare cel puţin, şi în afara ţării, aceste prerogative”. ”România nu poate să rămână necondusă şi, mai ales, nereprezentată, atunci când, într-adevăr, se reaşază lucruri sau se pun bazele reaşezării unor lucruri, acum, aici, în lumea noastră, în Europa, în Statele Unite”, adaugă Antonescu.

Sondaj CURS. Călin Georgescu se menține pe prima poziție. Nicușor Dan și Crin Antonescu, luptă strânsă pentru locul al doilea

”Una din marile probleme ale României, acum, în prezent, când vorbim, astăzi, mâine, poimâine, este că deja există reuniuni importante, formale sau informale, la care România nu e reprezentată. Sunt şi vor fi până în luna mai, până la sfârşitul lunii mai, reuniuni oficiale cu agende copleşitor de importante, cu decizii importante. Eu sper ca România să fie reprezentată sub o formă sau alta. Nu înţeleg de ce preşedintele întâi şi întâi, care este într-o situaţie legală – bun, e contestată, e discutată, generează, aduce puncte electorale unora, le pierde altora, dar în exerciţiul competenţelor sale, care sunt integrale, nu este nici un preşedinte interimar, este un preşedinte cu depline puteri, prin hotărârea Curţii – de ce nu exercită mai vizibil, înăuntrul ţării, în plan de comunicare cel puţin, şi în afara ţării, aceste prerogative. România nu poate să rămână necondusă şi, mai ales, nereprezentată, atunci când, într-adevăr, se reaşază lucruri, sau se pun bazele reaşezării unor lucruri, acum, aici, în lumea noastră, în Europa, în Statele Unite”, a afirmat Crin Antonescu, luni seară, la Digi 24. 

Fostul lider al PNL a fost întrebat dacă, în opinia sa, Klaus Iohannis ar trebui să demisioneze. ”Nu pot spune eu ce ar trebui să facă. Ar trebui ca România să aibă un preşedinte în exerciţiu până în ziua în care dă mâna cu următorul şi-i predă ştafeta”, a afirmat el, amintind că, în opinia sa, după formarea Guvernului preşedintele Senatului ar fi trebuit să preia, interimar, prerogativele funcţiei prezidenţiale.

Crin Antonescu: Comisia de la Veneţia spune ce spunem noi toţi. Să explice încă o dată, eventual chiar reprezentanţii CCR, temeiurile anulării alegerilor

Întrebat dacă are o comunicare cu preşedintele Iohannis, Crin Antonescu a răspuns: ”Dacă domnul Iohannis doreşte să comunice, îi stau la dispoziţie, evident, dar nu am calitatea, ca să spun aşa”.

El a confirmat că şeful statului are o comunicare cu liderii partidelor din coaliţie.  ”Acum cât, dacă-i suficient, n-am intrat în aceste detalii. (…) La exercitarea funcţiei eu mă uit ca un cetăţean. Adică aş avea nevoie, aş vrea să-l văd pe Klaus Iohannis venind, spunându-ne, dându-ne ce elemente se pot da despre anularea alegerilor, despre ce se întâmplă totuşi cu, de exemplu, cu instituţiii care ar da rapoarte acestui om, Călin Georgescu, şi mai ales despre ce întrebări aşteaptă răspuns de la România în agenda internaţională imediat”, a adăugat Crin Antonescu.

Crin Antonescu e de părere că degradarea ratingului de ţară al României are legătură cu instabilitatea politică din ţară: Până nu vom avea preşedinte ales, oficial, constituţional şi cu mandatul în mână, noi nu putem spune că avem stabilitate în România

Candidatul la preşedinţie din partea coaliţiei aflate la guvernare, Crin Antonescu, este de părere că degradarea ratingului de ţară al României are legătură cu instabilitatea politică. ”Până nu vom avea preşedinte ales, oficial, constituţional şi cu mandatul în mână, noi nu putem spune că avem stabilitate în România”, subliniază el.”Avem un deficit uriaş şi avem, sigur, am avut garanţiile şi le avem încă, unei negocieri pe care Marcel Ciolacu şi miniştrii de Finanţe, mă rog, domnul Boloş înainte, le-au făcut: un răgaz, o înţelegere cu Uniunea Europeană pentru aceşti ani în care treptat deficitul scade. Numai că situaţia nu are cum să nu fie îngrijorătoare”, a afirmat Crin Antonescu.

El a ţinut să sublinieze că în context european şi nu numai se produc schimbări majore, iar în această situaţie România are nevoie de stabilitate politică, fiindcă instabilitatea de pe scena politică influenţează economia

”Până nu vom avea preşedinte ales, oficial, constituţional şi cu mandatul în mână, noi nu putem spune că avem stabilitate în România. Eu cred că standardele căzute, rating-ul de ţară căzut recent, are mult de a face cu situaţia politică”, a adăugat Crin Antonescu.

Agenţia de evaluare financiară S&P a înrăutăţit perspectiva ratingului României de la stabilă la negativă şi a confirmat calificativul la „BBB-„, ultima treaptă din categoria recomandată investitorilor, în cadrul unei evaluări la început de an, stabilită suplimentar faţă de cele două analize considerate obişnuite în cursul unui an pentru emitenţii suverani, în primăvară şi în toamnă, transmite Profit.ro. Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, a precizat că S&P a dat, astfel, un mesaj clar că avem nevoie de măsuri de reducere a deficitului bugetar, un buget cumpătat, un stat mai suplu. Ministrul a precizat, de asemenea, că agenţia nu modifică ratingul de ţară, România fiind în continuare recomandată investitorilor.

DailyBusiness
Victor Ponta, mesaj dur pentru Oana Țoiu după anunțul retragerii trupelor americane din România: ”Când vezi o funcție în față, te-ai răzgândit, sunt buni Trump și Vance”
Spynews
Gina Chirilă, adevărul dureros despre divorțul de Bogdan Vlădău! Prin ce durere a trecut: "Spartă în bucăți..."
Fanatik.ro
Cum a reacţionat Patriarhia Română după donaţia uriaşă a lui Gigi Becali pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului
Capital.ro
Călin Georgescu, demascat drept pionul sistemului. Dovezile care l-au trădat. A fost omul a șase Guverne
Playtech.ro
Ce trebuie să știi despre asigurarea locuinței: cum poți evita pierderea totală în caz de explozie, furtună sau cutremur
Adevarul
„Un idiot”. Nepoata lui Trump își ironizează unchiul, după ce acesta s-a lăudat cu rezultatul unui test cognitiv
wowbiz.ro
Percheziții în lanț după moartea Ștefaniei Szabo! Anchetatorii au ridicat mașina doctoriței, dar și mai multe obiecte găsite în camera de gardă. Solicitarea importantă făcută de familia sa
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
kanald.ro
Legiștii au finalizat necropsia! Care a fost CAUZA morții doctoriței Ștefania Szabo  
iamsport.ro
A jucat împotriva lui Gică Popescu și a fost ȘOCAT de ce i-a spus 'Baciul' pe parcursul meciului: 'Pe cuvântul meu de onoare!'
MediaFlux
Se dau 20.000 de lei gratis pentru români! Cum poți primi banii
stirilekanald.ro
Culiță Dascălu și-a ucis cu sânge rece soția de 63 de ani, pe Georgeta, după care s-a înjunghiat și el ca să se omoare. Halucinant care a fost primul lucru pe care l-a făcut bărbatul de 72 de ani după crimă
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai