Vestea momentului vine de la BNR. Fiecare român are economii de 17.000 de euro!

Un raport al Băncii Naționale a României de anul trecut spune că avuția netă a populației a ajuns la 1.656 de miliarde de lei anul trecut. De aici rezultă o avere pe hârtie de aproape 87.000 de lei.
Filip Stan
28 ian. 2025, 08:34
Vestea momentului vine de la BNR. Fiecare român are economii de 17.000 de euro!

RAPORT BNR. La jumătatea anului trecut, fiecărui român îi reveneau 17.400 de euro din avuția națională. Pentru cea mai mare parte a cetățenilor, cifra este departe de a reflecta banii pe care îi au în economii. Acest lucru este cauzat de o inegalitate evidentă a averilor în România.

Cifra este amețitoare, mai ales în condițiile în care aproape o treime din locuitorii țării trăiesc la limita sărăciei, conform biroului european de statistică. Din cauza faptului că această avere este distribuită inegal, media nu ajunge să reflecte realitatea.

Există moduri mai bune de a înțelege cum se distribuie averea în societate. Experiența de zi cu zi ne arată că nu toată lumea trăiește la fel. Cifrele despre venituri, mult mai ușor de găsit și înțeles, spun cum cel mai bine plătiți 20% din români câștigă de aproape 6 ori mai mult decât cei 20% cu cele mai mici venituri, conform cifrelor pe 2023. Din acest punct de vedere, România este printre cele mai inegale state din Uniunea Europeană.

Raport BNR. Dacă populația României ar fi 100 de persoane, iar averea națională ar fi 1.000 de lei, cifrele ar arăta așa: 50 de persoane, cei mai săraci din societate, ar deține împreună 49 de lei, în timp ce o singură persoană, cel mai bogat român, ar avea în cont 241 de lei. În total, primii 10 cei mai bogați români ar avea 577 de lei. Spus altfel, cei mai bogați 1% dintre români au o avere de peste 5 ori mai mare decât jumătate din populația țării luată ca întreg, arată datele de la Baza Globală de date privind Inegalitatea pentru anul 2022.

Așa cum arată graficul, pentru jumătate din populația țării – peste 9,5 milioane de oameni astăzi – situația nu arată aproape deloc diferit în 2022 față de 1995. În aceeași perioadă, averea celor mai bogați 10%, dar și a celor 1% cei mai avuți, a crescut ușor în acest interval de timp.

Aceste calcule sunt făcute pe baza activelor financiare – de la depozite în bancă la investiții – și a celor nefinanciare, unde se remarcă mai ales proprietățile imobiliare, din care se scad datoriile. Creșterea prețurilor la imobiliare, prin comparație cu portofoliul financiar, explică de ce inegalitatea averii a crescut mai puțin în Europa decât în Statele Unite, explică o lucrare de specialitate din urmă cu doi ani. Totuși, autorii remarcă faptul că Europa de Est iese în evidență prin cea mai mare concentrare de avere în rândul celor mai bogați 1% dintre rezidenți.

Se fac angajări în cadrul BNR. Au fost scoase la concurs șapte posturi în București, pentru care sunt solicitate studii universitare

Banca elvețiană UBS publică anual seturi de date despre distribuția averii la nivel global. Acestea nu vorbesc în clar despre inegalitate, dar ultimele cifre, publicate în 2023 arată că sunt 38.000 de români adulți cu averi de peste 1 milion de dolari americani. Mai mult de o treime din populația adultă a României avea o avere de sub 10.000 de dolari, în timp ce peste 58% se încadrează în intervalul 10.000 – 100.000 de dolari americani, conform datelor pentru 2022.

După o metodologie diferită de calcul, UBS spune că cei mai bogați 10% dintre români dețin mai mult de jumătate din averea din țară. Vârful de 1% are în buzunar peste 23% din avuție.

Țara noastră este una dintre țările europene cu un grad ridicat de inegalitate, măsurat de coeficientul Gini. Cu cât acest indicator este mai apropiat de 100%, cu atât inegalitatea este mai mare. În cazul României, în 2022, coeficientul Gini era de 69,3%. Este mai mare decât în state membre ale UE precum Spania, Polonia, Italia, Ungaria, Grecia sau Belgia. Suedia, în schimb, este cea mai inegală dintre țările membre UE studiate, arată raportul.

BNR, informare privind depozitele în lei ale românilor

Masa monetară în sens larg (M3) a înregistrat la sfârșitul lunii decembrie 2024 un sold de 741 796,2 milioane lei. Aceasta a crescut cu 2,9 la sută (2,6 în termeni reali1) față de luna noiembrie 2024, iar în raport cu decembrie 2023 s-a majorat cu 11,3 la sută (5,9 la sută în termeni reali).

Soldul creditului neguvernamental acordat de instituțiile de credit a crescut în luna decembrie 2024 cu 0,8 la sută față de noiembrie 2024 (0,5 la sută în termeni reali), până la nivelul de 421 475,7 milioane lei. Creditul în lei, cu o pondere de 70,1 la sută în volumul total al creditului neguvernamental, s-a majorat cu 0,6 la sută, iar creditul în valută exprimat în lei, cu o pondere de 29,9 la sută în totalul creditului neguvernamental, a crescut cu 1,2 la sută (1,3 la sută, în cazul exprimării indicatorului în euro).

Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2023, creditul neguvernamental a înregistrat o creștere de 8,9 la sută (3,6 la sută în termeni reali), pe seama majorării cu 11,5 la sută a componentei în lei (6,1 la sută în termeni reali) și cu 3,3 la sută a componentei în valută exprimată în lei (evoluție similară în cazul exprimării indicatorului în euro).

Veste bună de la BNR despre banii românilor. Sunt favorizaţi cei cu economiile în dolari

Soldul creditului guvernamental acordat de instituțiile de credit a înregistrat o creștere în luna decembrie 2024 de 7,7 la sută față de luna noiembrie 2024, până la 250 059,5 milioane lei. În raport cu decembrie 2023, acesta s-a majorat cu 27,3 la sută (21,0 la sută în termeni reali).

Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut în luna decembrie 2024 cu 2,9 la sută față de luna anterioară, până la nivelul de 632 591,5 milioane lei, iar față de aceeași perioadă a anului anterior s-au majorat cu 10,5 la sută (5,1 la sută în termeni reali).

Depozitele în lei ale rezidenților, cu o pondere de 70,2 la sută în totalul depozitelor clienților neguvernamentali, au crescut cu 1,9 la sută față de luna noiembrie 2024, până la 443 956,9 milioane lei. Comparativ cu luna decembrie 2023, acestea s-au majorat cu 10,8 la sută (5,4 la sută în termeni reali).

DailyBusiness
Cum ajung angajații cu salariul mare să câștige atât de mulți bani. Secretul dovedit științific care te ajută în carieră
Spynews
Veste de ultimă oră pentru Bianca Drăgușanu și Chef Foa! Ce fac magistrații din București
Bzi.ro
Ce pensie are Valentin Ceaușescu? Viața discretă a fiului fostului dictator după decenii de muncă în cercetare
Fanatik.ro
Câți bani a câștigat Voyo din meciurile FCSB în preliminariile Champions League și Europa League
Capital.ro
Când se trece la ora de iarnă în 2025. Ceasul se dă înapoi cu o oră, ora 4:00 devine ora 3:00
Playtech.ro
De ce nu se mai împrumută românii la bănci în 2025, care este alternativa. Dobânzile explozive i-au speriat pe mulți
Adevarul
Termocentrala Mintia, sfârșitul epocii cărbunelui. Transformarea spectaculoasă a „Stelei de pe Mureș”
wowbiz.ro
Concurenta care a făcut amor cu ispita de la „Insula Iubirii” în dormitor! A picat testul fidelității, la fel ca Ella Vișan
Evz.ro
Misterul din Triunghiul Bermudelor, lămurit științific. Explicația e banală, dar neașteptată
Prosport.ro
FOTO. Asta e ultima fiță cu Bănel Nicoliță. S-a desfătat cu vin și cu o brunetă
kanald.ro
Noi detalii în cazul lui Emil Gânj! Criminalul din Mureș este căutat în tunelurile subterane construite de Ceaușescu
Cancan.ro
Felix Baumgartner a fost, de fapt, ucis? Răsturnare de situație, după ultima descoperire a anchetatorilor
iamsport.ro
A încercat să devină acționar la clubul din SuperLiga aflat în pericol, iar acum iese la atac: ”Întrebați-i pe alții de ce nu se dorește!”
MediaFlux
Când se dă pensia în luna septembrie prin poștă și pe card. Anunț oficial de la Casa Națională de Pensii
stirilekanald.ro
Rusia exclude o întâlnire directă cu Volodimir Zelenski. Răsturnare de situație în privința opririi războiului din Ucraina
Mihai Voropchievici Horoscop rune 24–29 august. Vărsătorii dau lovitura, Berbecii il au pe Wunjo, Fecioarele primesc bani