Radu Vasile, regretat de politicienii ce l-au cunoscut

O serie de politicieni marcanţi care l-au cunoscut pe Radu Vasile în perioada guvernării CDR l-au elogiat pe acesta pentru reformele promovate din funcţia de prim-ministru, reforme care au pus bazele revirimentului economic din anii 2000. Fostul prim ministru al României, Radu Vasile, a decedat, miercuri, la vârsta de 71 de ani.  
Romania TV
03 iul. 2013, 10:58
Radu Vasile, regretat de politicienii ce l-au cunoscut

Fostul lider ţărănist Radu Sârbu a declarat, miercuri, că în perioada guvernului condus de Radu Vasile s-au făcut reformele determinante pentru relansarea economiei României, începând cu anul 2000, transmite Mediafax

„Sunt în măsură să afirm, cu toată răspunderea, că în perioada Guvernului Radu Vasile s-au făcut reformele determinante pentru relansarea economiei României, începând cu anul 2000 până la criza din 2008. În ciuda aparenţelor, mandatul de prim-ministru şi guvernul condus de Radu Vasile au binemeritat faţă de ţară mai mult decât oricare altă guvernare, tocmai pentru că au realizat nişte reforme nepopulare, pentru că erau foarte întârziate şi costisitoare din punct de vedere economic şi social. Consecinţele politice le-a plătit nu numai Radu Vasile, ci şi PNŢCD, al cărui lider a fost şi care l-a susţinut în demersurile sale pentru reformarea economiei româneşti”, a spus Sârbu.

Radu Sârbu a fost numit, în octombrie 1998, preşedinte al Consiliului de Administraţie al FPS de către Radu Vasile.

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a afirmat că Guvernul condus de Radu Vasile a făcut reforme curajoase, într-un context social dificil, cel al anilor 1998-1999.

„Îmi amintesc de perioada complicată si de reformele curajoase făcute de Guvernul condus de Radu Vasile într-un context social dificil, cel al anilor 1998-1999. Este o pierdere pentru întregul popor român. Sincere condoleanţe familiei. Sunt cu gândul alături de cei ce l-au avut aproape iar eu ma număr printre românii norocoşi care a avut privilegiul de a-l cunoaşte. Dumnezeu să-l odihnească in pace!”, a subliniat Crin Antonescu.

Fostul preşedinte al PNŢCD Timiş Gheorghe Ciuhandu spune că Radu Vasile „era un om foarte inteligent şi probabil mai putea face foarte multe pentru societatea românească”.

„Am auzit şi eu acum câteva minute despre moartea lui Radu Vasile şi, ce pot să spun, regret profund. Ştiam că era bolnav de câţiva ani buni şi, din păcate, starea sănătăţii nu i-a mai permis să depună activitate în partid. Nu pot să spun că am avut o relaţie profesională strânsă cu el, cel puţin în ultima vreme, pentru că se retrăsese din politică. Era un om foarte inteligent şi probabil mai putea face foarte multe pentru societatea românească”, a afirmat Ciuhandu, citat de Mediafax.

Vicepreşedintele PNL Sorin Frunzăverde, fost ministru al Turismului în Guvernul Radu Vasile, spune că meritele fostului premier rămân incontestabile în construirea României, iar perioada cabinetului condus de acesta a înscris definitiv România pe parcursul integrării europene şi euroatlantice. „Radu Vasile a fost premierul României într-o perioadă grea pentru ţară, de restructurări majore în viaţa economică şi socială, de reconstrucţie instituţională, şi care a înscris definitiv România pe parcursul integrării europene şi euroatlantice. Meritele lui rămân incontestabile în construirea României de astăzi”, a declarat Frunzăverde.

DailyBusiness
Palatul Parlamentului, fără apă timp de 3 zile. Lucrări urgente la rețeaua internă
Spynews
Gabriela Cristea a slăbit enorm! Cum arată acum! Are picioare de model
Fanatik.ro
Cât de mult s-au întărit, de fapt, FCSB, Dinamo, Rapid, Craiova sau CFR Cluj. Veniri, plecări și bani cheltuiți la reluarea SuperLigii
Capital.ro
S-a stins un mare artist al României, la 42 de ani. Lumea muzicii e în doliu: Doamne, ce viață e asta? Cât să mai suferim?
Playtech.ro
Cum își încălzesc finlandezii locuințele fără calorifere. Soluția surprinzătoare pe care o ai deja acasă
Adevarul
Start la rezervări pentru hotelul care va fi amplasat pe Lună. Cât costă vacanța de vis pe unicul satelit natural permanent al Pământului
wowbiz.ro
Mădălin Ionescu, în doliu! Fostul prezentator TV a făcut anunțul trist: „A sfârșit discret, în somn”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Familia Regală a României este îndoliată! S-a stins din viață la vârsta de 83 de ani: „A fost verișoară primară cu Regele Mihai”
iamsport.ro
Valentin Ceaușescu l-a vrut la Steaua pe membrul Generației de Aur, dar Mircea Lucescu l-a convins să vină la Dinamo cu o promisiune extrem de controversată: ”L-a lăsat”
MediaFlux
Schimb secret de mesaje între Iran și Israel, via Rusia. Pactul pus la cale
stirilekanald.ro
Mama lui Sergiu Țârnă, sfâșiată de durere după moartea tânărului. Mesajul dureros transmis polițistului criminal: ”Mi-au rupt sufletul”
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend