STENOGRAME: „Vai de capul meu, mă, dar unde dracu’ s-au dus atâţia bani?” Ce viaţă de FARAOANCĂ ducea Laura Vicol! Ireal cum a spart 90.000 de euro în 3 zile la Gucci în Doha, la Cartier, Hermes şi Loro Piana în Monaco!

Procurorii susţin că Laura Vicol şi Vladimir Ciorbă s-au lansat în cheltuieli de lux şi plăcere din banii păgubiţilor, achitând de exemplu 1,5 milioane euro pe zboruri cu avioane private sau elicoptere spre destinaţii de vacanţă din ţară şi străinătate – Nisa, Mykonos, Madrid, Paris, Delta Dunării, transmite Agerpres.
Filip Stan
04 feb. 2025, 22:06
STENOGRAME:

În referatul trimis în instanţă de DIICOT, procurorii susţin că membrii reţelei, în frunte cu Laura Vicol, au cheltuit din fondurile companiei, după bunul plac, sume exorbitante pe bunuri şi servicii care nu au nicio legătură cu obiectul de activitate al firmei, exclusiv în beneficiul personal.

„Chiar dacă nu toate aceste cheltuieli au relevanţă penală sub aspectul infracţiunii de delapidare, expunerea acestora este importantă în devoalarea modului în care, în mod cinic şi în dispreţ faţă de clienţi, pe de o parte, membrii grupării, constant, au invocat în explicaţiile oferite clienţilor, faţă de nerespectarea termenelor de construcţie şi livrarea unităţilor locative, dificultăţi financiare, scumpirea materialelor de construcţii. Pe de altă parte, s-au lansat în cheltuieli de lux şi plăcere care nu sunt efectuate în scopul desfăşurării activităţii economice, conform art. 25 din Codul fiscal. Astfel, au fost identificate cheltuieli de achiziţii zboruri (comerciale şi private) în valoare de nu mai puţin de 1.511.208 euro şi 805.984 lei, din care zboruri private 857.796 euro şi 691.948 lei.”, spun anchetatorii.

Laura Vicol a rămas fără bunuri de valoare. Genți și ceasuri de mii de euro, ridicate de DIICOT în scandalul caracatiței imobiliare

De departe, Laura Vicol este MVP-ul stenogramelor.

ZAHARIA MIHAELA: ”Vai de capul meu, mă, dar unde dracu s-au dus atâția bani, mă, Oana, mă?”.

OANA OPREA: ”Eh… În șifonierul Laurei, în mașinile lui Vlad, în bijuteriile tuturor!”, arată un fragment din stenogramele referatului.

ZAHARIA MIHAELA: ”Mă, dar atât de mulți?”

OANA OPREA: ”Păi mama calculează, io am luat atâta, ăla a luat atâta, în… treptat! În timp, salariile care au fost, Sanda casă, eu apartamente, Emanuel cu copiii, plimbări, vacanțe, petreceri, city-breakuri, și d-alea cum se numește…”

Procurorii DIICOT au interceptat mai multe convorbiri între membrii grupului Nordis, în care vorbeau despre sume mari de bani care au dispărut și au înregistrat-o chiar pe Laura Vicol vorbind despre posibilitatea unor percheziții și rețineri. Anchetatorii au găsit cumpărături de 90.000 de euro făcute de Laura Vicol în doar trei zile în magazinele de lux din Dubai. Fosta șefă a Comisiei Juridice din Camera Deputaților este descrisă în referatul procurorilor drept o persoană care „manifestă dispreț față de clienții păgubiți” și care „epuizează banii prin cheltuieli opulente și extravagante”.

Într-una din convorbiri, două persoane din gruparea Nordis vorbesc de sume mari de bani dispărute.

Z.M.: – Vai de capul meu, mă, dar unde dracu s-au dus atâția bani, mă?

O.O.: – Eh… În șifonierul Laurei, în mașinile lui Vlad (Vladimir Ciorbă – n.r.), în bijuteriile tuturor.

În altă înregistrare, procurorii au surprins-o chiar pe Laura Vicol vorbind de posibilitatea unor percheziții DIICOT.

D.M.: – N-are nici o frică…

Laura Vicol: – Că ne trezim la 6 dimineața în fiecare dimineață că vin de la DIICOT să-l ia din casă asta e cu totul altceva.

Despre legăturile la Monaco

Deși societatea intrată în insolvență, Vladimir Ciorbă ar fi insistat să păstreze apartamentul din Monaco, care anterior a fost plătit din fondurile societății, potrivit referatului DIICOT.

O.O.C.: – Vlad e… îți dai seama și i-a venit chiria peste el (…) și nu face ce promite. Monaco e neachitat.

O.M.: – Ei…

O.O.C.: – 46.000 euro are acolo de plată.

Cumpărături de 90.000 de euro în trei zile la Dubai

Laura Vicol

Procurorii susțin în referatul de arestare consultat de G4Media.ro că Laura Vicol a avut cheltuieli de peste 90 de mii de euro în două zile pe bunuri de lux. „În perioada 06.01.2020 – 08.01.2020, VICOL CIORBĂ LAURA CĂTĂLINA a efectuat un număr 45 tranzacții utilizând cardul bancar la diverși comercianți din Dubai, în suma totală de 453.986,37 lei (aprox 90 de mii de euro nota redacției) , inclusiv AUDEMARS PIGUET. De asemenea, aceasta a efectuat plăți către comercianții HERMES, GUCCI LUXURY GOODS GUL DUBAI, CHANEL, LORO PIANA, LOUIS VUITTON EAU DXB etc.

Laura Vicol şi soţul ei, Vladimir Ciorbă, află din moment în moment dacă vor fi arestaţi preventiv STENOGRAME incendiare

Verificările anchetatorilor au arătat că, în perioada 6-8 ianuarie 2020, Laura Vicol ar fi făcut 45 de plăți la magazine de lux din Dubai – Hermes, Gucci, Chanel, Loro Piana, Louis Vuitton – pe care ar fi plătit echivalentul a circa 90.000 de euro.

Laura Vicol „manifestă dispreț față de clienții păgubiți”

Procurorii o descriu în referat pe fosta șefă a Comisiei Juridice din Camera Deputaților drept o persoană care „manifestă dispreț față de clienții păgubiți”.

„Inculpata, ca și liderii grupării, nu manifestă decât dispreț față de clienții păgubiți (…) epuizează banii prin cheltuieli opulente și extravagante într-un interval scurt.”

Laura Vicol și Vladimir Ciorbă, precum și ceilalți inculpați din dosarul Nordis, au fost duși marți la Curtea de Apel București cu propunerea de arestare preventivă.

Ce rol avea Ioana Băsescu în caracatiţa tranzacţiilor imobiliare investigată de DIICOT. Andreea Cosma: „În biroul meu nu s-a dublat nicio promisiune, de vânzări nici nu se pune problema”

DailyBusiness
VIDEO ALERTĂ pe Aeroportul Băneasa. Un avion de mic dimensiuni a ieșit de pe pista de aterizare. Traficul aerian a fost blocat
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
Ungurii cumpără teren lângă Dan Șucu pentru un proiect de mare amploare. Investiția e una fabuloasă
Capital.ro
Marea artistă pe care România a pierdut-o. Vocea sa a marcat scena muzicală: La glorie nu se ajunge bătând din palme
Playtech.ro
Calcul complet. Cât trebuie să câștigi ca să iei un apartament cu două camere prin credit ipotecar
Adevarul
Vacanța de vis în Albania, transformată în coșmar. Povestea unui cuplu care s-a adresat Curții de Justiție Uniunii Europene
wowbiz.ro
Percheziții în lanț după moartea Ștefaniei Szabo! Anchetatorii au ridicat mașina doctoriței, dar și mai multe obiecte găsite în camera de gardă. Solicitarea importantă făcută de familia sa
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
kanald.ro
„Mi-e greu să cred că nu și-ar fi dorit să se mai trezească a doua zi”. Asta a fost ULTIMA DORINȚĂ a Ștefaniei Szabo! A apelat la un coleg cu doar câteva ore înainte să moară... mesajele au ieșit la suprafață!
iamsport.ro
Ilie Năstase nu se dezminte! Ce s-a întâmplat la prima înfățișare în procesul de divorț cu Ioana
MediaFlux
Bilete de tratament pentru pensionari. Anunț de la Casa de Pensii
stirilekanald.ro
O nouă EXPLOZIE a avut loc cu câteva momente în urmă, din cauza acumulării de gaze
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai