Povestea lui tanti Ileana, bunicuța din Maramureș însetată de lectură. Femeia de 84 de ani face furori pe YouTube cu recenziile la cărțile pe care le citește

Tanti Ileana, pe numele ei real Ilona Ivașcu, a devenit creatoare de conținut online în urmă cu doi ani, când nepotul său, Ștefan Mihai Ivașcu, a început să îi filmeze recenziile și să le posteze pe YouTube și pe TikTok.

„Îi aduceam cărți bunicii și ea le citea din scoarță în scoarță. Într-o zi, m-am gândit: ce-ar fi dacă aș filma-o vorbind despre ele și aș pune-o pe net? Mi-am întrebat prietenii ce cred despre asta, iar lor le-a plăcut foarte mult ideea”, povestește nepotul pentru Panorama.

Tanti Ileana credea că nepotul o filmează ca să aibă el amintiri pentru când ea nu o mai fi: „Când am aflat că a trimis filmările în lumea largă, l-am sfădit”

Așa a luat naștere canalul de YouTube „Recenziile bunicii”. La început, deși vedea că nepotul o filmează, femeii nu îi trecea prin cap că nepotul vrea să o pună pe internet. Credea că băiatul vrea să păstreze filmările ca amintire pentru când ea nu va mai fi.

„Am știut că mă filmează, dar am crezut că vrea să păstreze filmările, ca să le aibă după moartea mea. Când am aflat că le-a trimis în lumea largă, l-am sfădit”, zice râzând bunica.

Alte articole

Bunicuța virală de la „Beach Please” a murit la 73 de ani. Femeia și-a însoțit nepotul la festivalul din acest an

Cine este bunicuța Joy, de 94 de ani, care nu a călătorit niciodată, iar acum face înconjurul lumii alături de nepotul ei: „M-am bucurat de fiecare clipă”

Citeste si Povestea cumplită a unei românce care a căutat un viitor mai bun în Italia. ”Viața m-a pus mereu la zid. Vreau doar o casă și un loc unde să pot trăi demn”

Tanti Ileana nu a făcut mai mult de trei clase, dar a fost suficient pentru ca scânteia lecturii care se afla în ea să se transforme în flacără și să devină pasiune arzândă. Nu a avut timp, însă, să citească prea mult de-a lungul vieții, dar și atunci când prindea ceva de citit lăsa totul și citea. Cum ar fi în momentele în care făcea curățenie și găsea prin casă ziare vechi.

„Am fost o casă de copii la părinți și nu ne-au dat la școală. Fiecăruia i-au dat de lucru. Care cum a crescut, unul a mers cu vaca, unul a mers cu mieii, toți copiii au fost de folos. Nu i-a mânat mama la școală.

Mi-a fost dragă lectura dintotdeauna, dar n-am avut timp, că am fost întotdeauna pusă pe lucru. Acum, dacă Dumnezeu mă lasă, am vreme să citesc. Am fost țărancă înrăită, am lucrat la câmp, am avut grijă de toate animalele omului.

Dacă scoteam un sertar când trebuia să fac curățenie, îl răsturnam cu linguri cu tot, făceam o mizerie în casă… Dar, dacă dădeam de ziarul din fundul sertarului, nu strângeam. Citeam întâi articolele și apoi făceam curat”, își amintește bunica.

Fiul și nepotul i-au moștenit pasiunea pentru citit

În urmă cu câțiva ani, când încă mai putea lucra, se ducea uneori în casă să se mai odihnească 10 minute. Citea în acel răgaz și nu știa cum trece timpul. „Mă pierdeam în carte”, mărturisește.

Fiul ei care, din păcate, s-a prăpădit în urmă cu 12 ani, îi moștenise iubirea pentru citit. La fel și nepotul ei.

„Se ducea taică-su oriunde și îl întreba: ce să-ți aduc? Și el spunea: o carte”, povestește bătrâna.

Citeste si Povestea lui Ursu, cățelul cu fular care își caută o casă și o familie iubitoare. Are nouă ani și ultimii doi i-a petrecut la adăpostul din Bragadiru

Când și-a pierdut tatăl, Mihai Ivașcu, nepotul Ilenei, era în liceu. Era deja un cititor pasionat.

„Citeam „Țăranii”, o carte a unui scriitor polonez, Władysław Reymont, și m-a întrebat curioasă: ce citești acolo? Dă-mi-o și mie. A citit după aceea romanul „Vraciul”, al scriitorului polonez Tadeusz Dołęga-Mostowicz, „Donul liniștit”, al lui Mihail Șolohov. „Dragostea în vremea holerei”, de Gabriel Garcia Marquez, „Demonii” de Dostoievski, „Să ucizi o pasăre cântătoare”, de Harper Lee”, își amintește Mihai Ivașcu.

Cea mai mare dorință a bunicii Ileana: să apuce să citească și cărțile care i-au mai rămas pe „un colț de bibliotecă”

Biblioteca Ilonei conține peste 360 de cărți, iar cele mai multe sunt citite. Fiecare dintre ele poartă pe prima filă data la care a fost citită și numele bunicii.

„Pe fiecare carte pe care am pus mâna am dus-o la bun sfârșit. Una mi-a plăcut mai mult, alta mai puțin, dar nu a rămas nicio filă necitită. Fiecare carte – am peste 360 în umila mea bibliotecă -, fiecare carte e însemnată cu anul, luna și ziua. Când văd la televizor câte un domn cu spatele la o bibliotecă frumoasă, vreau să-l întreb câte a citit din ele.

Mai am un colț de bibliotecă, o bucată de raft și vreau să mă lase Dumnezeu până termin cu cărțile acolo, să fie gata biblioteca mea întreagă. Și mă grăbesc, mă grăbesc că ziua (în care voi muri – n.r.) nu o știu”, spune Ileana Ivașcu.