Alex Dobrescu și Cristina Cioran s-au reîntâlnit după luni bune. Ce spune vedeta despre cererea unui nou ordin de restricție

Perioada în care Alex Dobrescu a fost obligat să păstreze distanța față de Cristina Cioran s-a încheiat, iar acum, bărbatul are dreptul de a-și vedea copiii.
Alina Costache
24 feb. 2025, 19:17
Alex Dobrescu și Cristina Cioran s-au reîntâlnit după luni bune. Ce spune vedeta despre cererea unui nou ordin de restricție

Perioada în care Alex Dobrescu a fost obligat să păstreze distanța față de Cristina Cioran s-a încheiat, iar acum, bărbatul are dreptul de a-și vedea copiii. Astfel, la 10 zile după ce băiețelul a venit pe lume, fostul partener al actriței l-a putut ține în brațe pentru prima oară.

Astăzi, 24 februarie, Alex s-a reîntâlnit cu Cristina Cioran și a făcut totul public printr-o postare pe rețelele de socializare, unde le-a arătat fanilor că a ieșit la plimbare cu fosta iubită, dar și cu fiica lor, Ema. Acesta și-ar fi cunoscut și băiețelul, dar nu a făcut nicio postare cu el. Reîntâlnirea a avut loc la aproape un an de la apariția scandalului. Cât despre ordinul de protecție, vedeta a mărturisit că nu va cere unul nou.

„L-a văzut în video doar. De luni ne putem vedea și fizic.(…) Nu, nu voi cere un nou ordin”, a spus vedeta pentru Fanatik.

Citește și: Cristina Cioran: „Am suferit prea mult și am rămas precaută. Prioritatea mea acum este alta: să nasc în siguranță”

Cristina Cioran: „Încă nu-mi vine să cred că am doi copii”

Astfel, începând de astăzi, 24 februarie, Alex are voie să o revadă pe Cristina, ordinul de protecție solicitat fiind expirat. Blondina a povestit cum e viața cu doi copii și cine o ajută. În același timp, vedeta a mărturisit că se simte foarte bine după naștere și că sunt momente în care nu realizează că are doi copii.

„Suntem foarte bine. Mă simt excelent, încă nu-mi vine să cred că am doi copii! Băiețelul este foarte bun, doarme și mănâncă, nu plânge. Ema s-a bucurat foarte tare să-l vadă. Mă ajută să-l schimbăm, să-l hrănim. Stăm amândouă și-l privim”, a mărturisit Cristina pentru sursa menționată anterior.

Mama Cristinei a fost cea care a ajutat-o în această perioadă încărcată. Totodată, vedeta a declarat că încearcă să nu o neglijeze pe Ema, pentru a nu se simți ignorată.

„Mă ajută mama mea ca să ne adaptăm la noua ordine din casă. Sunt foarte, foarte atentă să nu o ignor pe Ema. De aceea încerc să o implic ca să nu simtă cumva că este dată la o parte. Știu că vor fi mici frustrări, dar încercăm să ne adaptăm”, a mai povestit Cristina Cioran.

Blondina a fost întrebată dacă a luat în calcul să mai ceară un nou ordin de restricție pentru Alex Dobrescu, iar ea a spus că  „Nu! Nu voi cere un nou ordin”.

Citește și: Cristina Cioran, prăjitură delicioasă cu morcovi. Rețeta e perfectă pentru orice ocazie: „Miroase demențial!”

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Denise Rifai a făcut primele declarații după ce Cătălin Măruță a preluat emisiunea Furnicuțele, de pe Antena 1! Mesaj emoționant
Fanatik.ro
TVR cere 475 de milioane de lei din bani publici, dar cenzurează cu reclame bucuria lui David Popovici. Furie în social media după transmisiunea de la Paris: ”Să vă fie rușine!”
Capital.ro
Curs valutar miercuri, 12 august. BNR a publicat noile cotații pentru principalele valute. Cât valorează euro și dolarul
Playtech.ro
La ce oră și unde se vede cel mai bine în România eclipsa de soare. Tot ce trebuie să ştii despre fenomenul spectaculos
Adevarul
Autostrada Moldovei și schimbările observate de șoferi: „Este vis. Drumul e și mai rapid și mult mai relaxant”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alexandru este unul din tinerii care a fost spulberat de mașină, în Brașov. Urma să împlinească 27 de ani peste 10 zile: „Drum lin spre cer, iubirea mea”
iamsport.ro
Dragomir, verdict sceptic despre atacantul transferat în SuperLiga: ”Jucătorii de mare valoare au stabilitate”
MediaFlux
Zelenski caută pace pentru Ucraina. Președintele a predat negociatorilor americani propuneri pentru încheierea războiului cu Rusia
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat